background img

Articole noi

Retete terapii naturiste

Retete terapii naturiste


„DOAMNE ISUSE HRISTOASE, FIUL LUI DUMNEZEU, MILUIEŞTE-MĂ PE MINE PĂCĂTOASA”


Accident vascular: (reţeta mânăstirească), rădăcină spânz de mărimea palmei, se toacă, se pun 2 litri de apă călduţă, se lasă la căldura camerei la macerat până face floare deasupra, se filtrează. Se înmoaie un tifon pus în 4 în lichid, se pune pe cap, se acoperă cu un fes timp de 1 ora, apoi se usucă părul la aer. Tratamentul se face o dată pe zi timp de 7 zile.
Afte şi abcese; frunze de morcov 100 g. Într-un litru de apă se fierb şi se face gargară pentru a cicatriza.
Artrită temporo-mandibulară; amestec de ceaiuri de coada calului, mesteacăn, soc, urzică, lemn dulce, dietă, reflexoterapie, acupunctură
Arteroscleroză, fragilitate vasculară; pulbere de cătină 1 linguriţă de 4 ori/zi, pe stomacul gol, ajută la elasticitatea şi integrităţii vasculare. Efecte miraculoase se obţin cu ajutorul amestecului format din, 1 linguriţă pulbere de cătină, una de polen şi una de miere, 4 linguriţe/zi, timp de 2 luni. S-au recuperat destul de repede şi pacienţii cu accidente vasculare.(vezi, medicamente…)
Coada calului, 3 – 4 linguriţe pulbere/zi, cu vârsta cantitatea de siliciu scade din organism, determinând rigidizarea si scleroza vaselor de sânge, planta conţine cea mai mare cantitate de siliciu solubil, în cure de 2 – 3 luni.
Astenia, oboseala; tinctură de smirnă 20 – 30 pic, diluate în puţină apă, de 4 – 6 ori/zi. Efect înviorător puternic, stimulând circulaţia cerebrală, favorizând activitatea intelectuală. Se va folosi numai smirna procurată din farmaciile şi magazinele naturiste.
Macerat de isop, (1 linguriţă plantă într-un pahar de apă, la tremperatura camerei, se macerează de seara până dimineaţa) ½ litru îndulcit cu miere. Tratamentul durează 21 zile. Cu acţiune tonica asupra psihicului, favorizează concentrarea şi alungă gândurile negre.
Ulei de somon (omega 3), reduce nivelul colesterolului, fluidificặ sângele, regleazặ tensiunea, ajutặ inima sặ funcţioneze normal. Ceai de sunặtoare şi tei îndulcit cu miere, ajutặ pentru un somn liniştit.
Blefarită, conjuctivită; se pun pe ochi comprese cu suc din frunze de pătrunjel, se ţin 20 – 30 min.. Tratamentul se face 7 zile.
Căderea părului ; 1 lingură gaz lampant, 1 lingură oţet de mere, 1 ou, 1 căpăţână usturoi pisat, se amestecă, se face părul cărări şi se unge. Se lasă să acţioneze 3 ore, apoi se spală cu şampon. Tratamentul se face o data pe săptămână.
Cura cu oţet de lavandă (10 linguri de plantă mărunţită cu ½ litru de oţet, se macerează 10 zile la temperatura camerei), se masează la rădăcina părului.
Rădăcină de brusture pusă la macerat cu alcool, timp de 10 zile, se masează capul uşor, zilnic timp de o lună
Amestec de ceapă cu miere, la 4 părţi de pastă de ceapă crudă se adaugă 1 parte de miere. Se întinde amestecul pe cap, se lasă timp de 1 oră, apoi se spală capul cu apă călduţă. Dacă părul este uscat, se poate pune în amestec puţin ulei de măsline.
Amestec de suc de castraveţi cu miere, previne căderea părului şi contribuie la scăderea colesterolului. 1 pahar de suc de castraveţi cu 1 lingură de miere se ia pe stomacul gol dimineaţa şi seara înainte de culcare.
Şampon cu miere, 30 g. flori de muşeţel puse în 100 ml. apă fierbinte, se infuzează 1 oră, se strecoară şi se adaugă 1 linguriţă de miere, părul se umezeşte cu această 9infuzie, după 30 - 40 min. se limpezeşte cu apă călduţă, se repetă la 10 zile.
200 ml. gaz lampant, 4 ouă, 200 ml. alcool 90, 200 ml. ulei de ricin, 200 g. usturoi pisat, vitamina B6 4 fiole de 5 ml, 4 linguri sare de mare. Se pun la macerat, timp de 2 săptămâni. Preparatul se foloseşte de 2 ori/săpt., se frecţionează părul la rădăcină şi după 4 – 5 ore se clăteşte cu ceai de rădăcină de brusture sau urzică.
Cataractă; 1 picătură miere încălzită puţin, se unge pleoapa de sus apoi se clipeşte, ustură puţin.
Brocoli, conţine săruri minerale, fosfor, calciu, fier, potasiu, vitamine A şi C, care au efect antioxidant. Se foloseşte sub formă de suc, sau salata crudă cu zeamă de lămâie.
Cearcăne, vase de sânge sparte pe faţă; alimentaţie greşită sau o afecţiune hepatică. Începutul de varice, evidenţiază lipsa de elasticitate a vaselor. Dietă fără coloranţi, arome, conservanţi, carne de porc, tutun, alcool şi cafea. Se ia echinaceea, anghinare şi preparate cu Aloe Vera, capsule cu ulei de peşte, care reglează secreţiile hormonale. Pe faţă se unge cu unguent de gălbenele sau ulei de măsline.
Cancer de limbă; (vezi cancer esofagian)
Sau pulbere de cătină ½ - 1 linguriţă înainte de masă, măreşte apetitul, stimulează puterea de apărare a organismului. ( vezi, medicamente..)
Candidoză linguală; se badijonează limba cu o soluţie de 50 g. glicerină simplă, 3 tb stamicină, 2 fiole vitamina 12, de 3 - 4 ori/zi. Şi gargară de 3 ori/zi, cu o soluţie din 1 linguriţă de bicarbonat de sodiu, într-un pahar de apă, pentru schimbarea ph-ului.
Conjunctivitặ; se pune pe ochi comprese cu infuzie din petale de trandafir, timp de ½ orặ. Este şi un excelent tratament cosmetic, pentru combaterea cearcặnelor şi a ridurilor.
Degenerescenţặ macularặ; Carotenoid complex 100% naturist, creşte imunitatea organismului, se ia la 10 min. dupặ mesele principale. Are rezultate bune şi pentru cataractặ, glaucom.
Depresia, anxietatea, stresul; tratament cu lavandă tinctură (într-un borcan se pune ¾ plantă, se completează cu alcool de 70, se lasă la macerat 14 zile, agitând din când în când borcanul) 1 linguriţă la ½ pahar de apă de 3 - 4 ori/zi, pe stomacul gol, timp de 3 luni.
Sunătoarea este considerată remediul clasic antidepresiv, redând buna dispoziţie şi alungând gândurile rele , efectul ei este egal cu antidepresivele de sinteză. Mod de folosire 1 linguriţă de plantă la 1 cană de apă clocotită, de 3 ori/zi.
Ginsengul ameliorează stările de oboseală şi de stres, urmând o cură de 6 - 8 săptămâni. Planta conţine vitamina B1, B2 şi estrogen producând o stare de calm.
Valeriana conţine substanţe active extrase din rădăcină, care liniştesc nervii şi relaxează. Efectul calmant şi somnifer vine din uleiurile eterice. Se găseşte sub formă de tinctură, ceai, drajeuri.
Medicamente cu csubstanţe active 100% naturale, Rhodiolin (Rhodiola Roseea) şi Noni lichid (morinda citrifolia), se va vindeca sistemul nervos şi inunitar, Strong Bones 2 capsule/zi cu 30 min. înainte de masặ.
Macerat rece din petale de trandafir, de 3 ori/zi, cặte o canặ, timp de o lunặ.
Durere de cap, lovituri, vase sparte, cheaguri : miere si tămâie pisată în parţi egale se unge capul despărţind părul în cărări. Se lasă să se usuce mierea, apoi se spălă cu apă călduţă.
Cura cu lavandă ulei (se obţine numai industrial, se găseşte în magazinele naturiste), 1- 2 pic, cu puţină miere. Ca tratament îndelungat se recomandă pulberea de lavandă (vezi ficat, dischinezie biliară), 1 linguriţă de 3 - 4 ori/zi, pe stomacul gol
Uleiul de lavanda obţinut prin macerare în ulei de măsline, (nu este toxic), se foloseşte l a masarea tâmplei, frunţii şi gâtului, îndepărtează cu uşurinţă durerea de cap.
Mestecarea câtorva tulpini de mặrar verzi combate durerea de cap, astenia şi stresul.
Dureri de cap, febră; tinctură muguri de plop negru, 50 pic. de 3 ori/zi
Dureri de dinţi; pe dintele dureros, se pune un tampon de vată îmbibat cu suc de ceapă.
Epilepsie; cure succesive de 40 zile, cu 10 - 20 zile pauză, se ia pe nemâncate 1 linguriţă de pulbere de brânca ursului de 3 - 4 ori/zi, cu ceai de sunătoare sau busuioc. Supra dozată dă reacţii alergice, vasodilataţie periferică şi hipotensiune.
Este o boală în care bolnavul respectă cu stricteţe indicaţiile medicului, poate duce o viaţă normală, iar crizele pot fi înlăturate de multe ori pentru toată viaţa.
Alcoolul, agravează frecvenţa şi intensitatea crizelor. Efortul fizic şi psihic prea mari sunt contraindicate. Se respectă timpul necesar de odihnă şi somn. Tratamentul prescris se ia toată viaţa în ritmul recomandat, deoarece întreruperea bruscă, poate declanşa noi crize. Uneori insuflaţia aerului în spaţiul arahnoidian, poate înlătura pentru mult timp crizele. Deci bolnavii de epilepsie nu sunt invalizi, dacă se tratează corect şi duc o viaţă cumpătată, boala se ţine în frâu
Bila de bou, care se găseşte în fiere şi se ia de la abator. Se scoate cu o seringă 5 ml. bulă, 1 vârf de cuţit de bicarbonat, 75 ml. apa distilată, 10 pic. suc de lămâie, se pun la fiert, amestecă bine, se dau în câteva clocote.
Prima săptămână, 10 pic. de 3 ori/zi, în puţină apă, înainte de masă.
Săptămâna a 2 a, 15 pic. de 3 ori/zi.
Săptămâna a 3 a, 20 pic. de 3 ori/zi.
Săptămâna a 4 a, 30 pic. de 3 ori/.zi
Amestecul se păstrează la frigider, se face mereu proaspăt
Exoftalmie; eficientă o asociere terapeutică între acupunctură şi fitoterapie. Se face un amestec din seminţe de armurariu, limba mielului, albăstrele, silur, rădăcină de păpădie, şi coada şoricelului în părţi egale, se mărunţesc prin maşina de cafea, se ia 1 linguriţă de pulbere de 4 ori/zi, pe care o ţineţi sub limbă timp de 15 min. apoi se înghite cu apă plată. Aceste plante au rol de antiinflamatoare, acţionând asupra ochilor şi reglează glanda suprarenală ( care produce cortizonul). Local se pot pune comprese cu macerat rece din muşeţel, coada şoricelului, silur, albăstrele. Înainte de a face maceratul se spală plantele (se pun într-o sită şi se lasă câteva min. la jetul de apă).
Fără miros şi gust; se renunţă la Bixtonim şi Rinofug. Se face un amestec în părţi
Fotofobia; simptom care ţine de patologia ficatului, masaţi-vă la ceafă, la baza craniului şi punctele de la mâini şi picioare pe meridianul intestinului gros, plămân şi ficat.
Gripa, guturai; tinctură muguri plop negru in alcool 90 timp de 10 - 12 zile - macerat, 50 - 100 pic. de 4 ori /zi, nu se iau cu apă, se depreciază, se iau pe pâine sau zahăr.
Untul de lămâie, 1 lămâie se pune în apă fierbinte 1 min., se toacă prin maşina de tocat împreună cu coaja, se amestecă cu 100 g. unt, se adaugă 1 - 2 linguri de miere, se foloseşte în cantităţi mari în timpul epidemiilor de gripă.
Guturai, sensibilitate la răceli; sirop de cătină, (vezi, medicamente…) se iau preventiv 5 - 6 linguriţe/zi, pe stomacul gol, timp de minimum 3 săptămâni.
În cazul în care afecţiunea este declanşată, se iau 10 - 12 linguriţe/zi, pentru a ajuta organismul să se apere.
Picuraţi în fiecare nară o picătură de ulei de mentă, de 2/zi. In acelaşi timp se unge cu ulei fruntea, tâmplele, urechile, ceafa, părţile exterioare ale nasului. Uleiul de mentă de poate amesteca şi cu camfor.
Gingiile; retracţia lor este o manifestare a paradontozei. Se iau 10 tablete de aspirină, se pisează bine, se onţine un praf foarte fin, se amestecă cu o linguriţă de bicarbonat de sodiu şi una de sare de bucătărie. Cu acest praf, aplicat pe periuţa dinţi, se fac spălături de 2 – 3 ori/zi. Se sug de 2 – 3 ori/zi tablete de Proposept cu propolis, sau se fac spălături dentare cu tinctură de propolis
Hipoacuzie; deficienţele auzului şi ale urechii, ţin de o tulburare a energiei rinichilor cu care te naşti deficitar. Tratament cu reflexoterapie şi acupunctură
Infecţie cu stafilococ la ochi; comprese cu vin natural de casă
Insomnia; capsule cu o planta Rhodiola rosea, trandafir sălbatic din Siberia, mai combat nervozitatea de peste zi, depresia,
Amestec din plante uscate, talpa gâştei, flori de păducel, rădăcină de valeriană, în cantităţi egale. Peste 1 lingură de amestec se pun 200 ml. apă clocotită, se infuzează 1 oră, se bea călduţă câte 50 ml. de 4 ori/zi înainte de mesele principale şi înainte de somn
Cura de lavandă tinctură (vezi depresia, cap), 1 linguriţă de 3 ori/zi.
Inflamaţii ale cavităţii bucale; 1 lingură de frunze mărunţite de salvie, cu 200 ml. apă clocotită, se infuzează 35 min. apoi de face gargară
Insomnia; melatonina este un hormon din corpul uman, secretat în momentul când se întunecă, pregătind organismul pentru odihnă. Când se dereglează metabolismul încep tulburarile de somn, se recomandă bio-melatonina către restabileşte echilibrul, inducând astfel un somn profund şi odihnitor. Este şi un antioxidant protejând celula împotriva radicalilor liberi
Keratită; picături pe bază de aloe stabilizată, de 2 - 3 ori/zi după câteva aplicări înlătură senzaţiile neplăcute (înţepături, fotofobia, ochi uscaţi
Pentru alte afecţiuni ale ochiului.(blefarită, conjunctivită de natură alergică, bacteriană, virotică, micotică, cataractă, glaucom, ochi obosiţi) se pot folosi produse naturiste PLANTAVOREL, Piatra - Neamţ - Myrtela - fructe de afin - circulaţia la nivelul retinei
- Cevisol - fructe cătină -
- Rozavit - fructe măceşe - tonic general
- Silur - iarbă de ochi - boli infecţioase,
- Dumasen - unguent extern antiinflamator
FLAVISAN, Lugoj - Vedevital - unguent , spală şi fortifică ochii
- Salvamin - unguent, circulaţia pleoapelor
- Tonic FVS 1 - efect revitalizant, intern stimulează metabolismul,
extern, comprese relaxează ochii şi activează
circulaţia
Lichen plan oral; Dr. Tovaru, Facultatea de Stomatologie Bucureşti, cabinet particular Str. M Emineacu nr.29. Buc. marţi şi joi.
Limba; tặietor sub limbặ Stelian Fulga, Sos. Mihai Bravu 227, corp 1B, ap. 2 , la curte, tel. 2550291.
Mahmureala; se poate înlătura cu tinctură de mentă, 20 pic. Se pun într-un pahar cu apă rece, se bea toată apa o dată, dispare durerea de cap şi senzaţia de cap greu.
Mătreaţă; 2 linguri oţet de mere, sau sucul de la o lămâie cu 2 linguri apă distilata si 2 linguri ulei de măsline, se amestecă şi se masează capul, se lasă 2o de minute, apoi se spală cu şampon.
Sau; în şampon se pun 30 de aspirine pisate se amesteca bine
Masaj extern ureche; 3 pic. lavandă, 3 pic. tei, 6 pic. muşeţel, se amestecă şi se masează in jurul urechii.
Memorie; dacă la trezire aveţi mâinile şi picioarele reci, este un semn al slabei circulaţii periferice şi inclusiv a creierului. Pentru ameliorare se ia Ginkgo Biloba, Bilobil. În alimentaţie se introduc următoarele alimente pentru îmbunătăţirea circulaţiei, usturoi (germaniu înviorează circulaţia), ţelină, ardei iute, hrean, cuişoare, scorţişoară, urzici.
Eficient tratamentul cu ZEICAN, asigură organismului calciu, alimentează sistemul nervos, sporeşte capacitatea intelectuală, frânează îmbătrânirea, conţine lecitină.
SUPER SOYA LECITINĂ; îmbunătăţeşte activitatea intelectuală, atenţia.
MEGA B COMPLEX; efect anti-stres, măreşte puterea de concentrare, stimulează creşterea şi dezvoltarea organismului. Sunt de la California Fitnes.
Lipsa puterii de concentrare este dată de prezenţa polipilor în mare măsură. Un medic O.R.L. a sfătuit un părinte să nu-şi opereze copilul şi să-i dea 1 aspirină împărţită în 4 astfel, ¼ la ora 19, ¼ la ora 19,15. ¼ la ora 19,30, ¼ la ora 19,45. La ora 20, bea o cană de lapte cald, îndulcit cu miere, timp de 10 zile.
Migrena; cauzele sunt generate de unele alimente. Un regim alimentar ar putea duce la vindecare. Trebuie eliminat consumul de ciocolată, caşcaval, citrice şi cafea. Se reduce cantitativ ouăle, laptele, mezelurile, carnea de porc, dulciurile pe bază de zahăr, peştele şi conservele din peşte, produsele conservate prin sărare excesivă, berea, cola, zmeura, grâul, porumbul, mazărea, ciupercile, nucile. Pentru găsirea vinovatului, ar trebui excluse pe rând din dietă. Dacă nu se mai declanşează nici o criză în perioada de abstinenţă, produsul incriminat se introduce în dietă, pentru o scurtă perioadă în alimentaţia zilnică, reapariţia unei noi crize confirmând rolul nefast al acestuia. Alte alimente se recomandă a fi consumate sub forma unor mese mici şi numeroase; cereale, pâine prăjită, unt sau margarină, biscuiţi, ceai, iaurt, orez, paste făinoase, cartofi, salată, legume (varză, mărar, fasole verde, ridichi), vin alb, brânză de vaci, sau telemea, mere, cireşe, produse apicole, care să înlocuiască zahărul. De asemenea sunt necesare suplimente nutritive bogate în vitaminele B2, B6, şi E, săruri de magneziu, calciu şi zinc.
Otita; se pune în ureche un tampon îmbibat cu 10 - 15 pic. de propolis, soluţie alcoolică de 5 - 7 %, de 2 ori/zi. Boala este cauzată de o disfuncţie a rinichiului şi a vezicii biliare. Se consumă ceaiuri de gălbenele, lemn dulce şi păpădie. Alimentaţia cu cât mai multe legume, fructe, suc de morcovi, ţelină, usturoi, ceapă şi cât mai puţină carne.
Bronhoron; vezi infecţiile respiratorii.
Inflamaţia urechii medii sau otita acută se întâlneşte la copii, este o infecţie în urechea medie provocată de răceală. gripă, scarlatină puroiul şi scade auzul.
Tratament, se pun în ureche picături în amestec în părţi egale de tinctură de propolis cu miere, 2 pic. în ambele urechi 1 dată/zi seara. Se mai poate pune miere caldă de 2 - 3 pic., o dată /zi seara. Pentru a scăpa de durere se introduce în ureche o frunză proaspătă de muşcată, care va calma durerea şi înlătură inflamaţia
O dată pe zi se pune în ureche 1 - 2 pic. zeamă de lămâie.
Operaţie plastică şi reparatorie la ochi; Spitalul de oftalmologie Bucureşti.
Ozenă nazală, rinita atrofică; tratament la băile Techirghiol. Bronhoron, (vezi infecţiile respiratorii).
Suferinţa începe de la pubertate şi se accentuează cu vârsta, durere de cap, mucozităţi purulente şi coji uscate. Vitamina A nu este suficientă. Spălăturile cu apă sărată în nas, apoi se badijonează interiorul nărilor cu ulei de cătină, se completează tratamentul cu aerosoli şi cu antibiotic recomandat de medic.
Orice tratament ameliorează, vindecarea se face prin operaţie cu anestezie locală, care constă în strâmtarea foselor nazale, fără a modifica aspectul exterior al nasului.
Paradontoza; plante cu acţiune antiseptică, antiinflamatorie, anticicatrizantă. Spălături bucale cu ceai de muşeţel concentrat, 3 linguri la o cană de apă, de 3 – 4 ori/zi. Sau ceai de salvie, 2 linguriţe la 100 ml. de apă. Sunătoarea calmează durerile dentare, 2 linguri la 200 ml. apă, de 4 – 5 ori/zi. Masarea gingiilor grăbeşte vindecarea îmbunătăţind circulaţia sângelui. Se face direct cu degetul pe gingie, sau din exterior, prin obraji.
Esenţial este o dietă săracă în zahăr rafinat şi bogată în fibre. Importante sunt vitaminele A, C şi E, zincul, flavonidele prezente mai ales în ceapa proaspătă.
Păr bogat; se iau cantităţi egale, câte un pumn din plantele, urzică, frunze de nuc, de mesteacăn, de soc şi o tulpină încât rostopască, se pun în 2 litri de apă rece. Se fierbe, apoi vasul se acoperă cu un capac şi se lasă 5 min. Cu ½ infuzie se spală părul cu săpun de casă, se clăteşte cu apă, iar cu cealaltă ½ de infuzie se clăteşte părul, se lasă să acţioneze, nu se mai clăteşte cu apă.
Păduchi şi alţi paraziţi; 3 - 4 pic ulei de lavanda se amestecă cu 1 linguriţă de oţet, se aplică pe păr, apoi capul se acoperă timp de 3- 4 ore, pentru a forma un mediu de vapori, care vor sufoca insectele. Tratamentul se aplica 7 - 10 zile la rând.
Pistrui; se fricţionează pielea cu suc proaspăt de ceapă.
Peste o ceapă tăiată mărunt se toarnă 100 ml. oţet de mere, se lasă la macerat, 2 - 3 zile, se fricţionează pielea de 2 - 3 ori/săptămână.
Peste 2 - 3 castraveţi, tăiaţi cubuleţe, se toarnă 500 ml. lapte crud, se macerează 3 zile, apoi se aplică de 2 - 3 ori pe piele şi vor dispărea pistruii.
Rinită alergică; timp de 10 zile din lună, se beau 2 căni de ceai coada şoricelului. A 2-a lună, 10 zile se beau 2 căni de ceai trei fraţi pătraţi. A 3-a lună se beau 10 zile 2 căni de ceai de urzică. A 4-a lună se bea timp de 10 zile câte 2 căni de ceai de soc. Ordinea nu contează, toate ceaiurile sunt sub formă de infuzie şi cu ele se fac şi spălături nazale. Picăturile de extract de muguri de coacăze negru.
Zilnic înainte şi după mese se face gargară cu ceai de salvie, cu 5 - 6 pic. de tinctură de propolis. Infuzia se prepară pentru fiecare procedură. Cura durează câteva săptămâni.
Scăderea vederii; frunze uscate şi fructe de corn, se pun în apă clocotită, se lasă 2 min. la fiert, se acoperă vasul şi se lasă la răcit. La 100 ml. apă 1 lingură de plante. Seara înainte de culcare se picură în ochi câte 2 - 3 pic., apoi se pune un tifon steril umed peste pleoape. Se aplică alternativ 3 seri da, 3 seri nu.
anxietatea şi aritmia cardiacă. Creşte rezistenţa la stres şi imunitate, cura durează 3 luni.
Schizofrenia ; macerat rece de isop (1 linguriţă plantă într-un pahar cu apă, la temperatura camerei, de seara până dimineaţa) 2 – 3 pahare/zi timp de 2 săptămâni, cu una de pauză. Tămăduieşte sau alină bolile sufletului, chemând ajutorul îngerilor ţi pe Dumnezeu.
Scleroza; sucul de la o ½ lămâie, 1/2 pahar de apă fierbinte, 1 linguriţă de miere, se bea acest amestec seara, înainte de culcare.
Sinuzită; ca remediu intern se recomandă sucul de ceapă, decoct din frunze de eucalipt, cât mai mult ceai de cimbru, de muşeţel, sau salcie.
Bronhoron; vezi infecţiile respiratorii.
Sprâncene; lipsa lor se poate remedia cu ajutorul uleiului de ricin (mâna lui Isus), prin masarea locului de câteva ori /zi, până apare un pufuşor.
Sindrom vestibular drept necompensat; se badijonează urechea cu vată îmbibată în unguent de tătăneasă, chiar introdus şi în conductul auditiv, pusaţiile neplăcute şi durerea au dispărut.
Vârtej în urechi; ceai de vâsc, 1 linguriţă la 250 ml. apă se la să la macerat de seara până dimineaţa, apoi se încălzeşte uşor şi se bea pe stomacul gol, înghiţitură cu înghiţitură, cura se începe cu 3 ceşti/zi, timp de 3 săptămâni, apoi se beau 2 ceşti/zi seara şi dimineaţa timp de 2 săptămână, apoi se continuă cu 1 ceaşcă/zi toată viaţa.




GÂT

Amigdalite, ganglioni inflamaţi: lichen de piatră cu rădăcină de brusture şi echinaceea pulbere in parţi egale 4 linguriţe pe zi.
Gargară cu apă sărată.
Bronhoron; vezi infecţiile respiratorii.
Amigdalita, bronşita; tinctură muguri plop negru, 4 linguriţe cu 4 linguriţe miere, se amestecă, se ia toata ziua câte 1 linguriţă/oră.
Faringită; peste 1 litru de apă clocotită se pune o mână de fructe de afin, se fierbe până scade la jumătate, se clăteşte gura în caz de stomatite sau se face gargară pentru faringite.
Policlinica Apimedica 2123772, trateazặ cu propolis, acelaşi lucru şi pentru laringitặ.
Glosită cronică; decoct (fierbinte) din rădăcină de tătăneasă bine mărunţită. Se pun 4 - 5 linguri, în 250 ml. apă, se fierb 15 - 20 min. După răcire se clăteşte gura de 3 - 4 ori/zi. Se ia propolis brut se rupe cât un bob de piper şi se înghite seara. Tinctură de propolis 20 - 30% câte 40 pic. de 3 ori/zi, în 100 ml. apă. Se masează sub bărbie cu cremă de Spirulină.
Hipertiroidặ; 1 litru de apặ, se pune la fiert, în care se adaugặ 2 linguri de ovặz boabe macinate cu coaje cu tot, se fierbe timp de 10 min., cu grije sặ nu dea în foc, apoi se adaugặ 2 linguri de drặgaicặ, se acoperặ vasul şi se ia dupặ foc, se infuzeazặ 20 – 30 min. Toatặ cantitatea se bea fracţionatặ, în decursul unei zile, dupặ mese. Seara se preparặ o infuzie4 din talpa gâştii şi sunặtoqre, câte o linguriţặ din fiecare plantặ la 300 ml. apặ, care se bea cu 1 orặ înainte de culcare. Tratamentul durezặ 6 sặptặmâni, urmat de o pauzặ de 2 sặptặmâni. In funcţie de rezultatul analizelor, se poate repeta tratamentul de câteva ori. Se va consuma cât mai mult usturoi. In acest timp vor apare unele efecte benefice ca, stabilizarea tensiunii arterilae, reglarea funcţiei rinichilor, eliminarea stresului şi a insomniei, o stare generalặ bunặ, determinatặ de eliminarea roxinelor.
Hipotiroida; ovăzul este un stimulent al tiroidei, fulgii de ovăz vor fi introduşi pentru mult timp în alimentaţie. Suplimentar se va bea ceai din 7 linguri de boabe fierte ½ oră în 1 litru de apă, pe parcursul unei zile. Ceaiul este recomandat şi îi stările de astenie, surmenaj, somnolenţă, pietre la rinichi şi impotenţă
În anumite cazuri se poate evita operaţia, urmând un tratament naturist sub supraveghere medicală. Următoarele plante au efecte bune asupra tiroidei, roiniţă, lichen de piatră, sânziene, talpa gâştei, ciuboţica cucului, coada şoricelului, se amestecă în părţi egale, se macină prin maşina de cafea, se ia de 6 în 6 ore câte 1 linguriţă de pulbere, care se ţine sub limbă timp de 15 min. apoi se înghite cu apă plată.
Laringită; tinctură de tămâie 20 – 30 pic. (10 g de tămâie, dizolvare în 100 ml. Alcool de 90, timp de 7 zile), diluate în puţină apă. Se procur numai de la farmacii şi magazine naturiste. Atacă dinţii dizolvându-i, nu se ţine mult în gură.
Leac analgezic şi antiinflamator; amestec din scoarţă de stejar, flori de tei, în proporţie de 2:1. Peste 2 linguri de amestec se pun 200 ml. apă clocotită, se infuzează 15 min., se bea câte 100 ml. de 2 ori/zi.
Semipareză laringiană; înghiţitul în sec, pentru stimularea muşchilor paralizaţi. Se masează partea afectată, se poată aplica suc de ghimpir, pe această zonă.
Tiroidặ nodularặ; tratament alopat cu Eutyrox şi Thyreoton, urmat de tratament naturist sub îndrumarea D-nei Serac, tel 021/637.30.22 sau 0722/19.33.00.
Usturimi în gât, faringita; ceai de frunze de salcie. Gargară cu apă sărată.
Bronhoron; vezi infecţiile respiratorii.













TORACE; ESOFAG

Cancer esofagian; se face gargară cu mărul lupului, tătăneasă şi muşeţel (vezi reţetă clismă cancer genital) 1-2/zi. Se face şi clismă la 2 zile.
Sau pulbere de cătină, ½ - 1 linguriţă înainte de masă, măreşte apetitul şi stimulează rezistenţa organismului. (vezi, medicamente..)
Esofagita acutặ şi cronicặ; disfagie – durere la înghiţit, regurgitaţii, senzaţii de arsurặ în capul pieptului. Cauzele pot fi:
Infecţii, micoze, substanţe chimice, rece sau foarte cald. Tratament cu bismut subnitric – pulbere 1 vîrf de linguriţặ, de 3 ori/zi, cu 1 orặ înaite de masặ se beau 200 ml. apặ, se ia bismutul cu foarte puţinặ apặ se face o pauzặ de 1 orặ, apoi se poate lua masa, începând cu tặrîţe de grâu, 8 – 10 linguriţe înmuiate în 200 ml. apặ, luate la fiecare dintre cele 3 mese.
Metronidazol – supozitoare 1/zi la 2 ore dupặ scaun, pe toatặ durata bolii, ca supliment vitamine B2, E, A, B12, cât şi minerale, calciu, potasiu, magneziu, timp de câteva luni.











INIMA

Boli de inimă asociate cu hipercolesterolemie; se scot din alimentaţie carnea, prăjelile, untul şi margarina, dulciurile, se consumă zilnic 100 g. seminţe de dovleac, neprelucrate termic, care conţin acizi graşi polinesaturaţi, care au efect salvator asupra elasticităţii vaselor de sânge.
Tincturặ din petale de trandafir, zilnic cặte 3 linguriţe de 3 ori, în cure de o lunặ cu pauzặ de 10 zile.
Cardiopatie ischieminặ; se amestecặ pặducel, talpa gâştei, mặghiran şi coada calului.
Se ia în fiecare zi 2 cặţei de usturoi, la înceout o ½, apoi unul întreg, pînặ se ajunge la 2
Dureri de inima; 10 fire de pătrunjel cu rădăcină cu tot se spală si se pun la fiert într-un litru de vin alb, timp de 3 minute, apoi se adaugă 100g de miere, se mai fierbe 4 minute. Se pune în sticle care au fost clătite cu alcool, se ia 1-2 linguri când apar durerile.
Fibrilaţia atrială paroxistică; este o aritmie la nivel atrial, dar cu o puternică influenţă asupra inimii în sensul diminuării acesteia. Instalarea acestei boli este cauzată de cardiopatie ischemică, hipertensiune, febra, digestia defectuoasă însoţită de balonare, oboseală excesivă, insomnia, stresul, fumatul cafeaua. Consecinţele acestei boli sunt obosirea inimii, deteriorarea valvelor, formarea cheagurilor de sânge, în consecinţă creşte riscul infarctului miocardic şi accident vascular cerebral. Tratament ajutător, greutate corporală optimă, regim alimentar desodat, fără grăsimi animale, alcool, cafea şi fumat. Se recomandă legume şi fructe, diminuarea constipaţiei şi balonarea, mese uşoare şi dese de 5 ori/zi, mişcare în aer liber, exerciţii zilnice se inspiraţie şi expiraţie, eliminarea stărilor nervoase şi tratament medicamentos de la dr. cardiolog.
Hipotensiunea, ischemia cardiacă; fulgii de orz măresc pe cale naturală tensiunea fără riscul de a apărea hipertensiune, tensiune oscilantă sau palpitaţii, totodată previne ischemia.
Hipertensiune; tinctură de brânca ursului 50 pic. (vezi frigiditate), de 4 ori/zi înainte de masă. Planta se va administra cu maghiran, care are rol compresor. În timpul curei nu se stă la soare. Supradozarea duce la reacţii alergice, vasodilataţie periferică, hipotensiune
Două lămâi medii şi 2 portocale se taie se curăţă de sâmburi, se trec prin maşina de tocat, pasta rezultată se amestecă cu 2 linguri de miere, se tine într-un borcan la frigider, se iau 2 - 3 linguriţe dimineaţa, cu ceai sau înainte de masă. Pentru curăţarea vaselor de sânge şi pentru menţinerea tensiunii arteriale în limite normale, pentru prevenirea stenocardiei, a infarcturilor şi atacurilor de cord.
Se consumă 1,5 Kg. pere timp de 3 zile/săptămână, la 24 de ore, se evită în această perioadă mesele copioase şi se renunţă la carne.
Coada calului. conţinutul ridicat de potasiu este un bun hipotensor, vezi cap – arterioscleroza.
Ischemie cardiacă, Arteroscleroză, fragilitate vasculară; se consumă seminţe de floarea soarelui, neprelucrate termic, care conţin substanţe cu efect de consolidare a elasticităţii şi permeabilităţii vaselor de sânge.
Cura cu tinctură de lavandă (vezi cap depresia), în bolile cardiace acţionează direct la nivelul sistemului nervos central, 1 linguriţă de 3 - 4 ori/zi în ½ pahar cu apă, pe stomacul gol.
O inimă sănătoasă, cu păducel, care scade iritabilitatea sistemului nervos central, tonifică muşchiul cardiac, îmbunătăţeşte circulaţia coronariană, înlătură tahicardia şi aritmia, scade tensiunea. ½ kg. fructe coapte de păducel se pisează cu o lingură de lemn, se adaugă 100 ml. de apă se încălzeşte totul al 40 grade, se stoarce sucul, se ia 1 lingură de 3 ori/zi, înainte de masă.
Sau 1 lingură fructe de păducel uscate se pune într-un pahar cu apă fierbinte, se infuzează 2 ore la întuneric, se strecoară, se iau 1 - 2 linguri de 3 - 4 ori/zi, înainte de masă.
În tulburările de ritm cardiac, infuzie de gălbenele , 2 linguriţe în 2 pahare de apă fiartă, se infuzează 1 oră, se bea câte ½ pahar de 4 ori/zi.
În cazul durerilor în zona inimii, al palpitaţiilor şi insomniei, se foloseşte infuzia din frunze de roiniţă, 15 g. într-un pahar de apă fierbinte timp de 30 min., se iau 2 linguri de 5 - 6 ori/zi.
Infuzia din mentă, 2 linguriţe se pun in 1 pahar de apă fierbinte, se infuzează 30 min., se cu înghiţituri mici toată ziua.
Stenocardia şi respiraţia greoaie, 1 kg. miere, 10 lămâi, 5 căpăţâni de usturoi. Se amestecă, sucul de lămâie cu usturoiul pisat şi mierea, într-un borcan cu capac la loc răcoros, timp de 1 săptămână, se iau 4 linguriţe/zi.
Palpitaţii; (vezi insomnia).






PLĂMÂNI


Astm bronşic; - suc de ridiche cu miere, 1 - 2 linguriţe de 3 - 4 ori/zi.
Sau - 200g. hrean ras cu sucul a 2 lămâi, 1/2 lingură de 2 ori/zi, se ia stomacul gol sau cu 1/2 de oră după masa.
Sau - sucul de la 10 lămâi amestecat cu 1Kg. miere şi 10 căpăţâni usturoi pisate, se lasă o săptămână in vas închis. S4 linguriţe/zi.
Amestec de miere, cătină, arnică şi echinaceea, sub formă de tincturi, se iau 50 - 60 pic de 3 ori/zi, pe stomacul gol, timp de 1 lună. Echinaceea este imuno-stimulator, elimină toxinele, în timp ce arnica reglează tensiunea arterială şi îmbunătăţeşte circulaţia. Ienupărul folosit sub formă de tinctură, are proprietăţi balsamice în astmă.
Se poate controla uşor cu ajutorul siropului Carob, 3 linguriţe în 1 pahar de apă
Bronhoron; vezi infecţii respiratorii.
Vezi tuse convulsivă.
Se iau 25 de nuci mici verzi ca pentru dulceaţă, 1 kg. miere. Nucile se dau într-un clocot, se scurg. Separat mierea se dă în clocot, apoi se pun nucile şi se clocotesc 8 min., la foc mic. Se răceşte se pune în borcan, se ia după fiecare masă, o lingură şi nu se mai mănâncă nimic. Cura se tine o dată pe an. Inainte de folosire, se amestecă bine.
Isop pulbere ½ linguriţă rasă de 2 – 3 ori/zi, pe stomacul gol. Tratamentul durează 2 săptămâni, cu efect de decongestionare a mucoasei, antiinfecţios şi amplifică imunitatea.
Astm alergic; cură de 240 de ouă de prepeliţă crude, luate pe stomacul gol, câte 5 în fiecare dimineaţă, timp de 2 ore nu se mănâncă nimic.
Astm cardiac; păducelul este foarte bun stabilizator al tensiunii şi excelent tonic pentru inimă. Talpa gâştii este un calmant al inimii – de 3 ori mai eficace decât valeriana. Se bea 3 – 4 ceaiuri din fiecare în parte. Se exclude carnea, alcoolul, cafeaua, tutunul, sarea.
Boli respiratorii, infecţii; gripa : lichen piatra cu rădăcină de brusture si echinaceea pulbere în părţi egale 4 linguriţe pe zi.
Frunzele de trifoi şi de urzică , pe lângă acestea se recomandă uleiul de măsline, sucuri naturale, de morcovi şi ceapă
Pặtrunjelul, verde mestecat dặ un miros plặcut respiraţiei, acţioneazặ ca un dezinfectant asupra caqilor respiratorii medii şi superioare, pentru cei cu boli respiratorii cronice..
Bronhoron; tratament curativ şi profilactic, medicament homeopatic, adulţii şi copii peste 16 ani. Tratament profilactic; 5 granule 1 dată/zi 10 - 15 zile/.lună. Pentru copii între 2 - 5 ai 1 granule/zi; între 6 - 10 ani 3 granule/zi; între 11 - 15 ani 4 granule/zi. Tratamentul curativ 5 granule 1 dată/zi, până la vindecare. Granulele nu se ating cu mâna, se numără în capacul tubului, se pun pe limbă şi se sug, nu se bea nimic cel puţin ¼ oră, se iau cu cel puţin ½ oră înainte sau după masă.
Bronşita; 500g. ceapă rasă cu 400g. zahăr, 50g. miere în 1 litru de apă se fierbe pe foc mic timp de 3 ore, cu capac. Se consumă 1 linguriţă de 4 - 6 ori/zi.
Fulgi de orz (vezi T.B.C.)
Cura de lavandă ulei (farmacii naturiste), 2 pic. amestecate cu 1 lingură de miere, se ia câte puţin din acest amestec, nu se înghite direct, ci va aluneca uşor pe gât pentru efectele antiinfecţioase şi calmante. Pentru adulţi 6 pic., 2 pic. pentru copii
Bronhoron; vezi infecţii respiratorii.
Coada calului, se ia de 3 ori/zi pulbere pe stomacul gol, efect antibacterian, reface ţesutul distrus de infecţii, eficient când boala s-a instalat şi tinde la cronicizare.
Tinctură de smirnă, (10 g. sirmă în 100 ml. alcool de 90, timp de 7 zile), 1 linguriţă diluată în jumătate de pahar de apă, de 3 ori/zi. Este un antimicrobian puternic, scade febra, combate stările de greaţă şi durerile de cap. Un tratament durează 7 zile, dar se poate prelungi până la 2 săptămâni. Se va folosi smirna procurată din farmaciile şi magazinele naturiste.
Emfizem pulmonar; compresă cu coada calului ( 1 pumn de plantă se pune într-o sită deasupra unui vas cu apă clocotită. Vaporii înfierbântă şi umezesc planta, care se va pune pe o bucată de pânză) pe toată regiunea plămânului, toată noaptea. Amestec de ceaiuri, cimbru de câmp şi pătlagină în părţi egale, se beau 3 - 4 ceşti/zi.
Expectorante; amestec din plante uscate, nalbă mare, frunze de podbal, şovârf, în proporţie de 2:1:1. Peste 1 lingură de amestec se pun 400 ml. apă clocotită, se infuzează până se răceşte, se bea câte 100 ml. 3 - 4 ori/zi.
Sau peste 1 linguriţă de pătlagină se toarnă 200 ml. apă clocotită, se infuzează 1 oră, se bea 1 lingură de 3 - 4 ori/zi.
Turiţă mare, o ceaşcă de ceai de 3 ori/zi, ameliorează emfizemul, cordul mărit, dilatarea stomacului, a intestinelor, bolile renale şi vezicale, dacă remediul este folosit un timp mai îndelungat. Ceaiul nu se reîncălzeşte pentru că îşi pierde proprietăţile, se prepară câte o cană, pentru consum.
Inflamaţii ale mucoasei respiratorii; peste 1 lingură flori uscate de soc se toarnă 200 ml. apă clocotită, se infuzează 30 min., se bea caldă, câte 50 ml. de 3 - 4 ori/zi, înainte de masă
Imunitate pe segmentul respirator; se consumă 200 g. seminţe de floarea soarelui pe zi. Uleiul din seminţele neprelucrate termic are efect imuno-stimulator foarte puternic.
Intoxicaţia cu monoxid de carbon; Betaguard, un integrator nutriţional natural, creat pentru cei care lucrează în medii toxice sau pentru fumătorii înrăiţi sau cei pasivi. Medicamentul nu se găseşte la noi.
Neo pulmonar; se beau 250 - 300 ml./zi suc de sfeclă.
Se face o pastă din praf de pelin (plafar), fagure de miere, miere polifloră, spirt din cereale de 87, se amestecă într-un vas de porţelan cu o lingură de lemn, se pune pe un tifon, compresa se pune pe spate unde este tumoră, se prinde cu un pansament elastic. Pe pat se pune o folie de plastic, ca să nu păteze. Compresa se pune seara şi se ia dimineaţa, se umezeşte şi se foloseşte timp de 7 zile, după care se prepară altă pastă. Pe zi se mănâncă 5 pere, 20 alune crude dimineaţa şi 20 alune crude seara
Sau pulbere de cătină, ½ - 1 linguriţă pe stomacul gol înainte de masă, măreşte apetitul şi sistemul imunitar. (vezi, medicamente).
Plămân uscat; din cauza fumatului, preparat care opreşte fumatul numit Mai, se poate procura de la tel. 021/668.51.36.
T.B.C., bronşită, pleumonie : tratament Islanda
Lichen de piatra : pulbere o linguriţă pe stomacul gol de 3 ori pe zi
Tinctură : într-un borcan 3 sferturi pulbere lichen piatra cu alcool de 95 amestecat în părţi egale cu apă se lasă la macerat 10 zile. Se filtrează , se păstrează în sticlă închisă la culoare şi la întuneric : o lingură în jumătate pahar cu apă de 3 ori pe zi
T.B.C. se adună 3 pungi de nailon cu frunze de pătlagina bine îndesate, se spală se taie coditele, se pun la fiert cu apă cât să le acopere, când se înmoaie se amestecă cu 2Kg de morcov ras, când fierbe se mai adaugă 2Kg de miere, se fierbe câteva minute. Când se răceşte se pune în borcane, se iau 3 linguriţe pe zi timp de 2 zile apoi se creşte doza la 3 linguriţe pe zi.
Fulgii de orz cu lapte fierbinte, miere şi 1 vârf de cuţit pudră de ghimbir, hrănitor şi stimulator imunitar, se consumă dimineaţa şi seara.
În fiecare zi se bea 1 Kg. borş proaspăt făcut în casă din tărâţe de grâu şi mălai fără pâine, conţine vitamina C.
În fiecare dimineaţă se înghite pe stomacul gol 4 - 5 bucăţele de slănină proaspătă, fără să mestecaţi.
350 g. ovăz cu 350 g. tărâţe de grâu, se fierb în 2 litri de apă, se îndulce4şte cu miere, se bea de sete ca apă alternând cu alte ceaiuri.
Sucul de la 1 lămâie se amestecă cu 1 gălbenuş de ou proaspăt, după fiecare masă ca desert, ajunge pentru toată ziua.
100 g. petale de trandafiri de dulceaţă şi 150 g. miere, se iau 2 linguri /zi , se păstrează la rece, se consumă în maxim 2 săptămâni.
Sau miere 800 g. cu 2 - 3 bucăţi de hrean ras, se iau 3 linguriţe/zi
Sau pătlagină cu cimbru în părţi egale ceai. Cura de usturoi, 3 căţei/zi. Cura de propolis 20 - 30 pic./zi cu 30 min. înainte de masă pe o bucăţică de pâine.
Tratamente pe bază de aloe vera.
Coada calului, vezi bronşita.
Tumorặ; 1 kg. rặdặcinặ de hrean, se apalặ, se curặţặ, se dặ pe rặzặtoarea cu gặuri mici, se amestecặ cu 1 kg. de miere şi se pune într-un borcan mare. Timp de 8 zile, se lasặ la macerat, o datặ/zi se amestecặ. Apoi dimineaţa pe stomacul gol se ia 1 linguriţặ, se bea o ceaşcặ de ceai de sunặtoare, iar dupặ 1 orặ se poate lua micul dejun. Se ia toatặ cantitatea de amestec.
Tuse convulsivă; 30g. flori sau frunze de gutui cu 1 litru de apă clocotită se lasă la infuzat 15 min., se ia câte 100 ml. de 3 ori//zi, după masă.
O linguriţă de seminţe de anason cu 100 ml. apă clocotită, se lasă la infuzat 10 min., se iau câte 100 ml. de 3 ori/zi.
Ceai din scaiul măgăresc, 1 linguriţă la 250 ml. apă.
Traheită, angină; Bronhoron, vezi infecţiile respiratorii.
Silicoza; boala se poate vindeca în 3 - 4 luni cu ajutorul unei plante podbal, care ajută la eliminarea siliciului mineral acumulat în alveolele pulmonare. La fumători, plămânul devine foarte sensibil după eliminarea siliciului, deci atenţie. Se face un amestec din 20 g, flori de podbal, 30 g. frunze de podbal, 20 g. frunze de pătlagină, 20 g. frunze de mentă, 10 g. rădăcină de lemn dulce. Se face infuzie din 1 lingură din amestec la 1 cană de apă fiartă, se beau 2 căni/zi cu ½ de oră înainte de mase. Se recomandă ca în timpul tratamentului să se consume de 3 ori/ săptămână câte 2 linguriţe de hrean ras amestecat cu miere polifloră în părţi egale. E bine să se consume usturoi sub orice formă.
Viroză pulmonară; pentru a prerven şi a stimula sistemul imunitar, primăvara se face o cură de dezintoxicare cu Pure Yucca, în luna septembrie. Dacă situaţia este mai gravă, se renunţă la cura de dezintoxicare şi se ia timp de 3 luni Garlic with parsley – usturoi cu pătrunjel – interzis în cazul de nefrită - .









SÂNI

Cancer ; sistem COD (TM ) Tea - ceai cod şi dietă
Cancer mamar; în fiecare dimineaţă şi după fiecare masă se clăteşte gura cu apă sărată, 1 linguriţă de sare grunjoasă la 1 litru de apă.
Ceai neândulcit 2 litri pe zi alternativ din următoarele plante; mentă, busuioc, chimen, nuci, levănţică, anason, valeriană, sunt plante care nu fac cancer.
După fiecare masă se bea 1 - 2 linguriţe de sirop de busuioc preparat cu miere.
Seara 2 - 3 picături de valeriană sau 1 - 2 extraveral.
Zilnic miezul de la 10 - 15 nuci.
Spălatul pe cap numai cu fiertură de frunză de nuci sau flori de gălbenele, vara proaspete iarna uscate. Pe sân comprese cu frunze de nuc călduţe sau se masează cu cremă de gălbenele. Mănâncă numai legume si fructe ,( fără carne, ouă, lapte), pătrunjel tocat, ulei presat la rece, pâine graham 2 felii, grâu încolţit.
Tratamentul ţine 60 de zile, neîntrerupt, cu pauză de 15 zile după care se reia regimul vegetarian timp de 2 ani.
Sau mămăliguţă tare care se întinde în strat de 2 - 3 cm., pe o pânză, apoi se presară tămâie. Se aplică cât mai fierbinte pe sânul afectat, se acoperă cu un fular şi se ţine până se răceşte . Celulele canceroase se distrug la căldură şi nu se mai înmulţesc. Tratamentul se face 10 zile de 2 ori/zi.
Sau pulbere de cătină, ½ - 1 linguriţă pe stomacul gol, înainte de masă, măreşte apetitul şi sistemul imunitar. (vezi, medicamente..)
Crăpături ale sânilor; peste o mână de sâmburi de gutui se toarnă 150 ml. apă clocotită, se infuzează 25 - 30 min., se aplică pe sâni sub formă de compresă.
Displazie mamară; boală de origine endocrină, intervenţiile chirurgicale sunt de prisos, nodulii pot apărea din nou. Se amestecă 1 linguriţă de oţet de mere cu 1 linguriţă miere în 200 ml. apă, se bea câte 1 cană de 3 ori/zi, cu 20 min. înainte de mese.. Tratamentul va fi urmat până se va consuma 1 litru oţet de mere, dacă mai este nevoie se reia după o pauză de 2 săptămâni. Tratamentul se reia ori de câte ori apar simptomele bolii.
Fibroadenom (benogn); comprese cu mặrul lupului de 3 ori/zi timp de 1 orặ. Apoi se aplicặ cremặ de gặlbenele şi mặrul lupului. Tratamentul este valabil şi pentru noduli sau rặni greu vindecabile
Inflamarea sânului; infuzie de tămâie (1 – 2 bobiţe de tămâie de pun într-un pahar cu apă clocotită, se lasă o ½ oră ), se aplică comprese pe zona afectată, timp de 1- 2 ore/zi. Are efect cicatrizant şi antiinfecţios, puternic antiinflamator. Se procura numai de la farmacii şi magazine naturiste.
Mastoză chistică; Centrul Medical Simptom Bucureşti cartier Crângaşi.
Scurgere gălbuie din sâni; aceste simptome sunt caracteristice displaziilor mamare, ce reprezintă frontiere către o transformare malignă. Intervenind chirurgical, există posibilitatea unei recidive.. Există un program nutriţional Phytodefence, realizat de dr. Artur Furst, sunt capsule cu o gamă variată de substanţe antioxidante, detoxifiant şi care cresc imunitatea.
Sâni foarte mari; tratament intern, pentru reglarea metabolismului şi sistemului endocrin, cu rol de scặdere a stratului adipos,: creţişoarặ, frunze de zmeur, salvie, pặpặdie, chimen (jumặtate de cantitate faţặ de celelalte), amestecul se râşneşte se administreazặ o linguriţặ de pulbere de 4 ori/zi, se ţin 15 min. sublingual, apoi se înghite cu apặ.
Tratament extern; masaje cu tincturặ din scoarţặ de salcie şi coada racului diluate 1:1 cu apặ în care se pun câteva picặturi de ulei de portocal (20 pic. la 50 ml. tincturặ diluatặ). Se fac mişcặri circulare cu ambele mâini pe pặrţile laterale si pe sâni.













ABDOMEN; STOMAC

Bolile digestive; mặrarul verde are darul de a neferi de indigestie, hipoaciditate sau balonare, este folositor şi în colite întrucât substanţele aromate împiedicặ dezvoltarea bacteriilor în intestin. Se va consuma mâncare condimentatặ cu mult mặrar sau salatặ de mặrar, cu ulei de mặsline şi suc de lặmâie, iar vara se adaugặ şi roşii.
Bolile de stomac: se pot trata cu şroturi de legume, pentru lecuirea tractului gastro – intestinal şi în mod special al stomacului. Şrotul de legume şi fructe – partea care rặmâne dupặ stoarcerea legumelor.
Digestie dificilă; din coji de pară se face o infuzie, se poate bea după mese.
Durere stomac; Almagel şi Antacid tablete, au reglat pH - ul stomacului
Gastrita; - Gastrovit - hiperaciditate, ulcer gastric şi duodenal
- Calmyplant - hiperaciditate, ulcer
- Ulcoveg - idem
- Prodigest plus - digestie normala, hiperaciditate, insuficienţă pancreatica.
Sau, macerat de seminţe de in (vezi obezitate) se adaugă 1 linguriţă pulbere din frunze de mentă. Se consumă 1 litru în loc de apă.
Macerat de isop ( 1 linguriţă de plantă într-un pahar cu apă, la temperatura camerei, se la să de seara până dimineaţa), 2 – 3 pahare pe parcursul unei zile, înainte de mese şi după ele.
Hernie hiatală; produce un reflux de acid gastric în esofag până în cavitatea bucală. Condusul maşinii şi poziţia în timpul şofatului produce gaze toxice şi crize dureroase. Cu 2 ore înainte de culcare nu se mai mănâncă niumic.
Hipo-aciditate; Câte o linguriţặ de frunze de patlaginặ, muşeţel. Seminţe de mặrar, sunặtoare, mentặ, se amestecặ, se iau 2 linguri peste care se toarnặ 200 ml. apặ clocotitặ, se infuzeazặ 5 – 1o min. Se bea 100 ml. de 3 ori/zi.
Hiper-aciditate; coada calului, 1 linguriţă pe stomacul gol de 3 – 4 ori/zi, excelent antiacid cu proprietăţi cicatrizante, se face cură începând cu sfârşitul lunii februarie şi până la începutul lunii mai.
Leac folosit de călugării de la mânăstirea Secu – ¼ litru de ulei de floarea soarelui, 250 g miere polifloră, 250 g ţuică de prune şi ceai concentrat de sunătoare (1/2 g litru apă, se pun 2 pumni de floare uscată, se fierbe până scade la jumătate), se amestecă cele 4 componente şi se obţine 1 litru de emulsie. Timp de 2 săptămâni se ţine sticla la întuneric şi se agită zilnic, apoi se administrează de 3 ori/zi câte 50 ml., înainte de mase. După terminarea tratamentului se face o pauză de 2 săptămâni şi se poate relua dacă mai este nevoie.
Câte o linguriţặ de sunặtoaqre, muşeţel, mentặ, siminoc, din amestec se ia o linguriţặ peste care se toarnặ 200 ml. apặ clocotitặ, se infuzeazặ 10 min. Se bea cặte 100 ml. dimineaţa şi seara, cu 30 min. Înainte de masặ.
Indigestie sau anaciditate ;rădăcină de boz cât o unghie mică se mestecă pe stomacul gol cu un sfert de ceas înainte de masă.
Infuzie de smirnă, (1 – 2 bobiţă de smirnă, se pun într-un pahar cu apă clocotită, se lasă o jumătate de oră, se va topi şi va pluti la suprafaţă, va împrumuta din aroma ei şi proprietăţile ei terapeutice apei.), 2 – 3 linguriţă, cu un sfert de ora înainte de a mânca şi la câte va minute după ce am mâncat. Are efecte puternice asupra digestiei, pe care o normalizează. Se va folosi smirnă procurată numai de la farmaciile şi magazinele naturiste.
Sughit; ceai neândulcit din seminţe de mărar, 1 linguriţă la 250 ml. apă, se opăreşte şi se bea călduţ.
Sau tablete de clorură de potasiu, fiind în organism un deficit de potasiu.
Ulcer gastroduodenal sau hiperaciditate ; flori de salcâm uscate se macerează 3 linguri într-un litru de apă jumătate de zi. Se bea o cană pe zi
Ulcer; cure de 3 săptămâni în perioada de criză , toamna si primăvara, pulbere de muguri plop negru, 1 linguriţă de 3 ori/zi, pe stomacul gol.
Ceai din scaiul măgăresc, o linguriţă fiartă în 250 ml. Apă
Coada calului, vezi hiperaciditatea.
Medicamentul Pepstat 380 healthy stomach formula, se gặseşte pe internet şi costa în jur de 20$ 90 pastile, care ajung pentru o lunặ. Produsul este natural, dintr-o planta sud – americanặ, nu are contraindicaţii. Conţine enzime care ajutặ digestia, tranzitul intestinal, arsurile, hipo şi hiperaciditatea.

.










FICAT - COLECIST


Ciroza; se consumă zarzavaturi, legume, fructe, suc, cât mai multe lămâi, salate, apă plată. Tratament cu mărul lupului - Nicolae Pop din Cluj, aloe vera (întărirea imunităţii, dezintoxicare, diminuarea efectelor nocive ale citostaticelor si radioterapiei). Pentru ascită, salată de bănuţi pentru a elimina apa. Ceai de gălbenele, anghinare, turiţă mare, urzică vie, îndulcit cu miere şi suc de cătina (vit.C, antioxidant).
Cura cu struguri (vezi obezitatea).
Pulbere de isop un vârf de cuţit, sau macerat ¼ pahar ( 1 linguriţă de plantă într-un pahar cu apă se lasă de seara până dimineaţa) cu ¼ de oră înainte de masă, inhibă reflexul vomitiv, redă apetitul şi induce o stare de bună dispoziţie, fiind un ajutor în bolile grave.5
Suc de cătină, proaspăt ½ pahar/zi, sau sirop de cătină, 1 lingură de 3 ori/zi, înainte de mese.
Colangita sclerozantặ; afecţiune cronicặ inflamatoare şi fibroasặ a cdặilor biliare intrahepatice şi extrahepatice. Se trateazặ alopat, iar în stadiu avansat duce la transplant hepatic. Tratament naturist cu Aloe Vera.
Colecist leneş; cu o lingură de lemn se amestecă, 2 ceşcuţe pentru cafea cu ulei de măsline, 2 ceşcuţe cu miere, 2 ceşcuţe de suc de lămâie şi coaja dată prin maşina de tocat, se evită folosirea vaselor de metal. Se amestecă, se poate folosi imediat, câte o lingură cu ½ oră înainte de mesele principale, restul se păstrează la frigider. Tratamentul se poate repeta până la folosirea cantităţii de ulei de 600 ml.
Ficat gras (steatozặ); ceai de anghinare, 2 - 3 ceşcuţe/zi, ceaiul de rostopască decongestionează ficatul, se beau 2 - 3 păhărele /zi - în cantităţi mari este toxic. (Cabinet naturist str. Rabat nr. 9 , tel. 2302059 Buc.). Eliminarea produselor de origine animală, pâinea albă se înlocuieşte cu integrală, renunţat la cafea, alcool, ţigări, se poate mânca mămăligă.
Hepatitặ cu virus C, varice esofagiene; Dr. CIUHRII medicamentele HEPATITO-LIZ şi
VARICO-LIZ. Regim alimentar, se renunţă la orice fel de grăsimi, Ceai de rostopască 3 ori/zi, 10 zile şi ceai de năprasnic 10 zile înainte de masă cu 30 min.. Multă odihnă.
Fulgii de orz, drenor hepatic şi ajută la regenerarea celulelor hepatice, preparaţi cu miere şi fructe, ca afinele, cătina, merele, gutuile.
Pulbere de rădăcină de măcriş, iarbă de anghinare, seminţe de armurariu şi sunătoare în părţi egale, 1 linguriţă pulbere, pe stomacul gol, de 4 ori/zi, timp de 3 luni. Din acest amestec nu trebuie să lipsească pulberea de măcriş. În urma tratamentului, revine pofta de mâncare, pielea revine încet la culoarea ei normală, după 4 luni analizele de sânge tind să revină la normal.
Pặtrunjelul se recomandặ bolnavilor de hepatitặ cu virus A, B, C, sặ facặ timp de 4 sặptặmâni o curặ de suc proaspặt, câte 15 linguri/zi, luate pe stomacul gol, înainte de masặ.
Leac pentru hepatită şi colecist; amestec de plante uscate, siminoc, mentă, seminţe de coriandru, în proporţie de 2:2:1. O lingură de amestec cu 400 ml. apă clocotită, se infuzează 30 min., se bea 100 ml. de 3 ori/zi, cu 30 min. înainte de masă.
Nisip la colecist; (vezi nisip la rinichi)
Reglarea activităţii biliare; 1 linguriţă de rădăcină uscată de păpădie cu 200 ml. apă clocotită, se infuzează ½ oră, se bea 50 ml., de 3 - 4 ori/zi.
Cura cu struguri (vezi obezitatea) recomandată pentru dispepsie şi prevenirea litiazei
Cura cu lavandă pulbere (se macină cu râşniţa electrică, se pune într-un borcan de sticlă închis la culoare şi bine închis, se păstrează la răcoare şi la întuneric), 1 linguriţă pe stomacul gol de 4 ori/zi. Măreşte secreţia de bilă şi la eliminarea ei calmând durerile abdominale.













PANCREAS

Coji de mere, gutui, pere; uscate la cuptor, apoi pisate şi amestecate cu miere şi puţin propolis, un preparat natural împotriva durerilor de stomac şi pancreas
Chisturi; se evită excesele alimentare , după fiecare masă repaus la pat, cu aplicaţii calde in zona epigastrului. Funcţia pancreasului este stimulată de ceaiul de anason, se bea înaintea meselor, în 3 reprize. Dacă nu sunt dureri se poate bea apă minerală de Slănic Moldova, încălzită uşor, înainte de masă. Electroterapie. Pancreasul este un organ complementar splinei, deci toate tratamentele se vor face la ora de activitate maximă a acestul organ, între orele 9 – 11 (dimineaţa).
Fitoterapie cu amestec de plante infuzabile – mentă, păducel, siminoc, coada calului, sunătoare, trei fraţi pătaţi, în părţi egale, 5 g. Din amestec se pun în 3oo ml apă clocotită, selasă 10 min., se strecoară şi se beau zilnic 200 ml. de 3 ori/zi, înainte de masă. Fitoterapia se foloseşte timp de 2 luni, de 2 ori/an, sau dacă situaţia este mai gravă tot timpul.
Alimentaţia se face în funcţie de zilele săptămânii – luni lactate, marţi mâncare gătită, dar nu grasă,miercuri crudităţi, joi atenţie la excese, vineri se mănâncă ce vă place, sâmbătă mâncaţi mai puţin, duminică puteţi încera o mâncare nouă.
Pancreatită, insuficienţă pancreatică, diabet, chist:
Lichen de piatră cu afin, pulbere în părţi egale 4 linguriţe pe zi pe stomacul gol
Ceai de busuioc o linguriţă cu scorţişoară un vârf de cuţit în 300 ml. apă ,seara înainte de culcare.
Sau ceai teci de fasole, sunătoare, melisă, fructe de măceş, cătină albă şi coada şoricelului, amestecate în părţi egale, se bea în loc de apă, cu 30 min. înainte de fiecare masă se bea ceai de ţintaură.
Farmacia verde din Oradea





















RINICHI

Carcinom tranziţional pseudopapilar al vezicii; George Motorca, Farmacia Verde, Oradea, cartier Nufărul 2, Str. Traian Goga nr. 17, tel. 0259/225252, 467704, tratament cu ceaiuri circa 7 luni.
Sau pulbere de cătină, ½ - 1 linguriţă înainte de masă pe stomacul gol, măreşte apetitul şi sistemul imunitar.(vezi, medicamente.)
Carcinom vezical; tratament naturist tibetan, prin administrarea în primele 2 – 3 luni a ceaiului antilipemic, Holican şi Cordiceps, pentru a stopa creşterea tumorală primară, precum şi diseminarea pe cale limfatica sau hematogenă.
Cistita, infecţii urinare; tinctură muguri plop negru (vezi cap), 60 pic. cu 1 linguriţă de miere se iau de 4 - 5 ori/zi timp de 2 zile
Suc proaspặt de mặrar, 4 linguri de 3 – 4 ori/zi, în cure de 2 sặptặmâni, stimulent pentru activitatea rinichilor, combate calculoza, infecţiile renale. Nu are reacţii adverse, se poate administra pe perioade lungi.
Colibaciloza; tinctură de ienupăr 3 picături de 3 ori pe zi înainte de masă.
Caşete cu albastru de metil 1/ seară.
Căldură - sticle cu apă caldă pe burtă.
Alimentaţie; fără sare, zahăr, vegetariană 80%, ceai coada şoricelului.
Iaurt un tampon în vagin seara la culcare sau se unge mucoasa cu ulei de cătină
Cură cu bere, timp de 3 săptămâni, 1 sticlă de ½ litru seara.
E. Coli trăieşte în intestinul gros. Fără el nu s-ar putea face bolul fecal. Din cauze multiple se dezvoltă haotic şi trece în aparatul urinar producând cistite. Trebuie păstrat un mediu alcalin, în ceaiul de frunze de mesteacăn se pune 1 vârf de cuţit de bicarbonat - 5 linguri de plantă la 1 litru de apă, se bea într-o zi. Se poate lua Uricol sau Urinex, dezinfectante intestinale. Se evită produsele lactate, în afară de brânza de vaci, caş şi urdă. Se evită dulciurile, trecând pe miere, peşte, carne de pui şi vită. Se consumă fructe, legume sucuri, se poate mânca1 ou pe săptămână. Se unge abdomenul cu bitter suedez sau cu cremă de cătină, seara înainte de culcare.
Tinctură de propolis 30% de 3 ori/zi câte 30 pic., înainte de masă pe un cubuleţ de pâine.
Cistocel; slăbirea musculaturii vezicii urinare, tinctură de propolis, de 2 ori/zi dimineaţa şi seara, înainte de masă câte 40 pic., în ceai, apă călduţă sau lapte, cura durează 6 - 8 săptămâni. Se poate lua în continuare, câte 30 pic, deoarece vindecă multe boli.
Colică renală; se pune la macerat o ceapă mare curăţată şi tăiată bucăţi, într-o cantitate de alcool de 90 egală cu greutatea cepei.. Se acoperă vasul şi se pune într-un loc călduros, timp de 1 săptămână, agitându-l în fiecare zi. Se strecoară, se pune în sticle închise la culoare, la răcoare şi întuneric.
Pentru eliminarea calculilor se iau 2 linguriţe de tinctură 1 înainte de masa de prânz şi cealaltă la culcare, până la eliminarea calculilor.
Disfuncţii ale glandelor cortico – suprarenale; se bea ¼ de pahar de suc de ţelină, înaintea meselor principale timp de 3 săptămâni cu una de pauză.
Infecţii; dacă după tratamentul cu antibiotice urocultura este sterilă, se ia în fiecare seară
Timp de un an 1 tb. de Nitrofurantoin.
- o cură de ulei de ienupăr
Incontinenţă urinară; urmare a unei slăbiri a musculaturii sfincterului uretral se poate încerca medicamentul DRIPTANE.
Băi la şezut cu coada calului, coada şoricelului, traista ciobanului, 100 g. din acest amestec, se pun la macerat peste noapte, a 2 zi se clocotesc şi se combină cu apa de baie.
Frecţionarea zonei vezicale urinare, cu tinctură din traista ciobanului. La 2 ore se ia 1 lingură cu ceai de mătase de porumb. Se beau zilnic 4 căni de ceai din coada calului, coada şoricelului, sunătoare şi creţişoară, amestecate. Gimnastică invizibilă, ce constă în strângerea voluntară a muşchilor sfincterului anal, ritmic, până la obosirea zonei, 1 dată/zi.
Urinatul în reprize, se dă drumul la jet, apoi se opreşte voluntar şi se ţine cât se poate. Următoarele urinări se fac la fel. Aceste contracţii se fac timp de 3 luni. Sunt interzise tutunul, cafeaua, alcoolul Insuficienţă renală; amestec de plante drăgaică, splinuţă de pădure şi urzică moartă galbenă, în părţi egale, se beau 4 ceşti/zi cu înghiţituri mici. Efectul se vede după 14 zile
Tinctură de brânca ursului (vezi frigiditate), diluată în ½ pahar cu apă, de 3 - 4 ori/.zi. Cura se face de 40 zile şi are ca efect stimularea circulaţiei sanguine, a imunităţii locale şi restabilire a funcţiei rinichiului.
Se recomandă ceai din frunze şi flori de sunătoare, nu există o doză fixă, se foloseşte în loc de ceai sau apă. Un pahar de ceai înainte de culcare îl protejează pe copil sau adult de incontinenţa urinară nocturnă în timpul somnului.
Foarte indicate sunt seminţele de mărar, o linguriţă într-un pahar cu apă fierbinte, se lasă la infuzat 2 – 3 ore, apoi se bea un pahar pe zi. Această infuzie poate vindeca temporar incontinenţa.
Insuficienţă renală; se bea ¼ de pahar cu suc de ţelină înaintea meselor principale, tratamentul are o durată de 3 săptămâni cu una de pauză.
Nisip la rinichi; 4 linguri rase de fulgi de ovăz, se fierb la foc mic în 1 litru de apă 20 min.. Acest decoct se consumă pe parcursul unei zile timp de 14 zile.
Coada calului, 2 – 3 căni/zi decoct. Sau un ceai preparat din coada calului, ienupăr şi flori de soc, combinate în proporţii egale, din care se beau 2 – 3 căni/zi/
Piatră la rinichi ; un litru de apă cu 250g rădăcină de pătrunjel curăţată şi tocată , se fierbe până scade la o cană, se strecoară şi se împarte în 3 ceşcuţe, se bea pe stomacul gol una dimineaţa, la prânz si seara. In ziua respectivă nu se mănâncă nimic. A doua zi piatra se transformă în nisip. Tratamentul durează o zi.
Ceai din scaiul măgăresc, 1 linguriţă la 250 ml. apă.
Tinctură de tămâie (vezi laringita), dimineaţa, la orele 8 şi la ora 11, se ia câte o linguriţă diluată într-un pahar de apă plată. Tratamentul durează 2 – 3 săptămâni şi se repetă de câte ori este necesar. Se procura numai de la farmaciile şi magazinele naturiste. Atacă dinţii dizolvându-i, nu se şine mult timp în gură.
Infuzie din pe3tale de trandafir, timp de 10 zile/lunặ, cặte 2 cặni/zi, dimineaţa şi seara pe stomacul gol. Substanţele din petale împiedicặ formarea sặrurilor minerale în rinichi şi formarea de pietre..
Răceală la rinichi; (vezi anexita şi metro. şi epilepsia).
Retenţie urinară; se mănâncă seara o pară cu coajă cu tot, sau se bea o infuzie din cojile de la 2 pere în 250 ml. apă, se lasă ¼ oră, se consumă înainte de culcare.
Coada calului, se administrează zilnic 3 pahare de macerat rece, o cură durează minimum 14 zile, cu efect diuretic şi stimulent al funcţiei renale.























INTESTIN

Balonare; frunze de anghinare, eficace pentru combaterea fermentaţiei intestinale, colicilor abdominale, constipaţiei şi ameliorarea funcţiilor hepatice, se face o infuzie din 1 – 2 linguriţe de plantặ la o canặ de apặ clocotitặ, se beau 1 – 2 ceşti/zi.
Fructe de coriandru cu propietặţi carminative, calmeazặ durerile abdominale, eliminặ gazele, se preparặ o infuzie dintr-o linguriţặ de fructe zdrobite la o canặ de apâ clocotitặ, se bea întreaga cantitate pe parcursul unei zile.
Busuioc acţioneazặ ca antiseptic abdominal, se preparặ o infuzie, se beau 2 – 3 ceşti/zi.
Chimen şi anason sau fenicul au aceleaşi propietặţi ca plantele de mai sus.
Cancer de colon; nuci verzi (bune de dulceaţă), se taie în 4 cu coajă cu tot, se pun într-o sticlă, până în gât mai puţin cu 2 - 3 degete, se toarnă ţuică tare, se lasă la macerat mai mult timp, dacă afară este cald se lasă 4 săptămâni. Se consumă câte 100g cu o ½ de ora înainte de masă de 3 ori/zi
Sau pulbere de cătină, ½ - 1 linguriţă pe stomacul gol, înainte de masă, măreşte apetitul şi sistemul imunitar. (vezi, medicamente..)
Cancer de intestin, de rect; vezi cancer genital.
Candida intestinală; tratament cu echinaceea de 3 ori/zi cu ½ ora înaintea mesei, timp de 2 luni (sau un an). Se evită preparate care conţin drojdie, pentru că o activează. Echinaceea nu o poate elimina, dar o paralizează, încât nu mai devine activă
Colită rebelă; ca medicamente REDIGEST şi ERIDIAROM, produse naturiste sau o bucăţică proaspătă de drojdie de bere pe stomacul gol, drojdia se ţine în gură până de topeşte, cura durează 2 - 4 luni. Ajută la refacerea florei intestinale
Constipaţie; seara, pe stomacul gol se iau 2 linguri de seminţe de in. În stomac , absorb mult lichid, formează un bol, care va curăţa în drumul lui întreg tubul digestiv. Urmat zilnic timp de 2 săptămâni, este un excelent mijloc de dezintoxicare a organismului
Rădăcină de boz macerată în ţuică (100 g. de rădăcină de boz în 1 litru de ţuică, se lasă la macerat 5 zile, se păstrează în sticlă închisă la culoare.) 1 - 2 linguri de 2 - 3 ori/zi, pe stomacul gol. Cura durează 2 săptămâni, se face o pauză de o săptămână, apoi se reia cura.
Sirop de Lactulose.
Peste 30g. cicoare uscată se toarnă 1 litru de apă clocotită, se infuzează 10 min., se strecoară şi se bea câte 200 ml. dimineaţa, sau câte 100 ml. de 2 ori/zi.
Colon iritabil; 2 - 3 pahare de macerat rece (vezi obezitatea), din seminţe de in, pe stomacul gol, înainte de mese. Mucilagiul de seminţe are efect antiinflamator.
Colon iritabil pe fond nervos; extract din mlặdiţe de merişor, şi Sediphyt, se gặsesc în farmacii.
Diaree, colita, giardia; tratament 7 zile, 50 - 100 pic. tinctură de muguri plop negru (vezi cap), pe pâine prăjită.
Peste 100g. afine se toarnă 1 litru de votcă, se macerează 2 săptămâni, se ia 15 - 20g.
Diaree cronică funcţională; se adună 10 – 15 nuci verzi ca pentru dulceaţă, se dau prin maşina de tocat, se pun într-un borcan şi se adaugă aceeaşi cantitate de zahăr, se lasă la macerat 2 – 3 zile amestecându-se. Din acest preparat se ia 1 linguriţă dimineaţa, pe stomacul gol. Preparatul este foarte puternic, scaunul se opreşte imediat, dacă boala este mai veche se mai ia câte o linguriţă, dar cu grijă pentru că produce constipaţia. Produsul se poate păstra la rece mult timp fără să se altereze.
Eridiarom, medicament, 3 – 4 tab./zicu puţin ceai.
Dolicocolon, diverticuloză sigmoidiană; de seara se fierbe 1 sau 1,5 litri de apă de robinet, se lasă la răcit, la temperatura camerei, până dimineaţa. Imediat după trezire se bea o cană din apa fiartă, după care la intervale de 2 ore se mai bea o cană chiar dacă nu există senzaţia de sete. În acest interval de timp nu se mănâncă nimic, cel mult se bea o cafea. Nu se stă în pat se pot face diverse treburi prin casă. Din când în când se face un masaj uşor pe abdomen, concentric de la dreapta spre stânga, în jurul ombilicului, pornind de la exterior spre interior. Dacă nu se reuşeşte nimic în prima zi de a doua zi, lucrurile se rezolvă cu succes. Prin acest procedeu, se curăţă intestinul foarte bine, se elimină toate toxinele şi chiar se poate slăbi. Este preferabil ca din alimentaţie să se elimine brânzeturile fermentate. Procedeul se repetă mai multe zile la rând. După reglarea tranzitului nu mai este nevoie de atâta apă. Va fi suficientă o cană de apă rece şi masajul uşor. Rezolvarea survine în maximul o oră.
Stafide puse la înmuiat într-o cană cu apă, ţinute la frigider, iar dimineaţa următoare se bea apa şi se mănâncă stafidele, pe stomacul gol
Enterocolită de fermentaţie; se manifestă prin gaze şi balonări intestinale, tratament cu SAPROSAN 1 - 2 tb., de 3 ori/zi, sau TETRACICLINĂ 1 capsulă la 6 ore. CARBO MEDICINALIS 2 tb, de 3 ori/zi, care absorb secreţiile şi gazele din tubul digestiv, produse de fermentaţie şi putrefacţie. Eficient este şi ceaiul anticolitic, care conţine 8 plante cu efect antispasmodic şi antiseptic intestinal.
Sau se consumă suc proaspăt de cătină în combinaţie cu suc de morcov ½ pahar cu 3 - 4 linguri suc de cătină, de 3 - 6 ori/zi. Efecte foarte bune are şi pulberea de cătină, luată pe stomacul gol, înainte de masă, 1 linguriţă rasă de 3 ori/zi, în cură de 1 săptămână. (vezi, medicamente…)
Fistulặ analặ; 100 g, flori de sunặtoare se pun în 250 ml. alcool 90, se macereazặ 24 ore, se amestecặ cu 500 ml. ulei de floarea soarelui şi se pun în baie de abur 3 ore, se strecoarặ, se pun în sticulţe închise şi se pặstreazặ la frigider, se aplicặ un tampon îmbibat în soluţie, de mai multe ori/zi. Se poate pune şi noaptea.
Giardia; timp de 10 zile se consumă, înaintea mesei de dimineaţă, 12 – 15 seminţe de dovleac neprăjite, iar de 2 ori/săptămână să se consume usturoi. Sau produsele Garlic – Caps, care conţin usturoi şi pătrunjel, Para Protex, cu de protejarea organismului împotriva paraziţilor intestinali, a viruşilor crescând imunitatea.
Hemoroizi; 1 litru de apă clocotită cu o mână de fructe de afin se fierbe până scade la jumătate, se pune comprese.
Vezi varice ., mărul lupului unguent.
Vezi fistula, flori de sunặtoare.
Infecţia intestinală; 0,25 g. mărul lupului, se infuzează 4 min. cu 125 ml. apă clocotită. Se opresc din toată cantitatea 90 ml. ceai restul se aruncă. Se beau 30 ml. de 3 ori/zi, cu 15 min. înainte de masă. Cura dureaza în funcţie de gravitatea bolii. Este contraindicat persoanelor cu afecţiuni cardiace.
Megadolicocolon; Spitalul Fundeni, secţia Gastroenterologie Dr. Tudor Constantin, regim alimentar.
Polip pe intestinul gros; ceai de urzică proaspătă, ca alimentaţie, brânză de vacă, pâine prăjită, pui la grătar. Când se termină urzica se poate bea ceai de pătlagină, ambele ceaiurile beau timp de o lună. Concomitent se face clismă cu ceai, este recomandat după scaun.
Ulcer duodenal; (vezi gastrita)
Viermi ; 1 Kg. seminţe de dovleac, fără coajă, neprelucrate termic, se zdrobesc în mojar sau râşniţă şi se amestecă cu ½ Kg. miere şi ½ pahar de lapte. Amestecul se împarte în 3 părţi egale. Care se consumă pe rând în următoarele 3 ore., apoi se iau 3 linguriţe ulei de ricin. Tratamentul este pentru tenie şi ascarizi.
Cura de lavandă pentru infecţiile cu Giardia lambia, se combină în părţi egale tinctură de lavandă (vezi depresia, cap), cu tinctură de pelin şi cimbru (se fac la fel ca tinctura de lavandă), se ia 1 linguriţă diluată în puţină apă, de 4 ori/zi, înainte de masă, timp de 2 săptămâni.
Se zdrobesc coaja pulpa şi seminţele unei lămâi, se macerează 2 ore în 300 ml. apă clocotită, apoi se adaugă 2 - 3 linguriţe de miere, se strecoară şi se bea înainte de culcare.
Oxiuri, cât mai mult morcov crud ras.
Tenie, pentru a o elimina se consumă morcov ras pe stomacul gol în fiecare dimineaţă şi cu câteva minute înainte de mesele principale, după 8 zile4 se elimină.
Medicamentul Paraprotex, o mixtură de extracte din plante, eficientă în eliminarea paraziţilor.


















ORGANE GENITALE

Amenoree secundară; pentru revenirea şi reglarea ciclului menstrual se foloseşte brânca ursului, salvie cu rol în funcţia ovariană şi gălbenele. Pot6 fi administrate sub formă de tinctură câte 30 pic. de 2 ori/zi.
Anexită şi metroanexită; se masează cu ulei de brânca ursului (vezi scleroza în plăci) tălpile de 2 ori/zi. Suplimentar se mai masează zona bazinului, se pune o pânză şi o pătură pentru menţinerea căldurii. Stimularea imunităţii locale împotriva răcelii.(vezi epilepsia).
Tratamentul anexitei cronice presupune igienă locală, evitarea frigului, a umezelii şi a băilor reci. Fibroza şi endometrioza care se dezvoltă pe parcurs conduc la sterilitate secundară, dureri intense la ciclu, menstre abundente cu anemie şi tulburări ale metabolismului calciului. Se recomandă aplicaţii externe cu tărâţe calde local de 2 - 3 ori/zi, intern 2 - 3 linguri de tărâţe fierte cu miere, pentru a evita constipaţia şi tratament oral cu ulei din germeni de grâu + Geneston 3/zi. Cruciferos 2/zi, vitamina C 3/zi, Ca + Mg 3/zi. Tratamentul durează 3 luni.
Bolile prostatei ( prostatită); vezi infecţia intestinală.
Prostata este o glandă anexă a aparatului genital masculin şi este compusă dintr-un lob median şi 2 laterali. Afecţiunile ei apar la 55 60 de ani, şi se datorează, tulburărilor hormonale împiedicând eliminarea urinei din cauza îngustării sau închiderii totale a uretrei.
Ceai de ghimpe; se bea călduţ cu ½ oră de masă, cura este de lungă durată, 6 luni se beau câte 2 căni/zi, apoi 6 luni câte o cană/zi, efectele se vor vedea după 3 - 4 săptămâni.
Ceai cu urzică moartă albă; 2 căni/zi,
Castanele sălbatice; tratarea stărilor congestive, tinctură din 20g. castane zdrobite, cu 100 ml. alcool 70, se lasă la macerat 10 zile. Se iau 2 linguriţe/zi de tinctură timp de 21 de zile/ lună. Se pot face şi băi de şezut.
Seminţe de dovleac; o mână de seminţe se pun la uscat, se pisează cu coajă cu tot şi se prepară un decoct care trebuie să fiarbă 5 min., se beau 2 - 3 căni/zi, timp de 3 zile.
Ulei de dovleac; 1 linguriţă de ulei seara înainte de culcare
Este bine ca fiecare bărbat începând cu vârsta de 40 de ani, să bea, timp de o lună pe an, ceai din următorul amestec: 10g, ienupăr, 50g. urzică moartă albă, 50g. flori de iarbă neagră, 50g. fumăriţă, 50g. paracherniţă, se amestecă plantele, la 1 litru de apă se pun 5 linguriţe, se fierbe 5 sec. se lasă la infuzat 15 min.
Cancer genital; clisme cu mărul lupului - 1 lingură pulbere mărul lupului, 1 lingură tătăneasă, 1 lingura muşeţel, se lasă la macerat în ½ apă, de seara până dimineaţa, se strecoară, apoi planta rămasă după filtrare se pune la fiert cu 1 litru de apă, până când scade la jumătate. Se răceşte şi se combină cu maceratul se fac spălături. La 3 - 4 zile, iar clismă la 2 zile, lichidul se ţine în intestin 10 min. Dacă nu este indicat să se facă clismă se fac zilnic bai de şezut.
În fază incipientă este recomandat produsul Cat’s Claw de la firma Heritage, sub formă de capsule, 600 ml
Cura cu nặpraznic, de 6 luni, se ia o linguriţặ de 4 ori/zi, sublingual, 10 min., dupặ care se înghite cu apặ. Tratamentul se poate folosi ca adjuvant în neuplazii uterine, mamare, pulmonare, intestinale sau cu alte localizặri.
Cura cu macerat de Aloe Vera, 1;5 Kg. plantặ în vârstặ de 3 – 5 ani, se dặ prin maşina de tocat, se amestecặ cu 2,5 Kg. miere şi 3,5 litri vin roşu dulce de 18 – 20 grade. Amestecul se pune într-un vas mare de sticlặ închis la culoare, într-un loc rặcoros, ferit de luminặ, timp de 5 zile. In primele 5 – 7 zile se ia câte o lingiriţặ de 3 ori/zi, înainte de mesele principale. Zilele urmặtoare se va adặuda câte o linguriţặ în plus, la fiecare dozặ. Tratamentul dureazặ 6 sặptặmâni cu o pauzặ de 10 zile, apoi se poate repeta. (Peia Mircea, Timişoara – 0256431891 )..
Cancer de prostată; vezi cancer genital
Candidoză; difulcan, 1 comprimat de 1540 mg. pe săptămină, 3 săptămini consecutiv, respectarea regulilor de igienă locală cu tratament antimicotic cu ovule clotimazol şi tratarea partenerului în aceelaşi fel.
Dophillus +FOS şi System Well, imunostimulator, acţioneazặ pe cele 7 sisteme de imunitate ale oraganismului, limfatic, epidemic, circulator, respirator, digestiv şi sistemic.
Dilatare la naştere; medicamente homeopatice, administrate cu câteva zile înainte de naştere şi în timpul travaliului. Naşterea este fără probleme, contracţii suportabile şi travaliu redus. După naştere se pot lua medicamente homeopatice pentru refacerea rapida a organismului, alăptare naturală. Sunt şi ieftini.
Fibrom, chist, adenom; tinctură muguri plop negru (vezi cap), 50 pic. 4 ori/zi intern, extern compresă cu tinctură pe tumoră 2 ore o dată la 2 zile, după 1 ora se unge locul cu cremă din muguri de plop negru - 1 pac. unt se topeşte pe foc, se fierbe 10 min., se deşartă în alt vas, fără sediment, se adăugă 1 linguriţă ceară se lasă la răcit, când este aproape să se închege se adaugă, 4 linguri de extract moale (3 - 4 linguri tinctură se pun pe o farfurie, se lasă să se evapore alcoolul - 1 linguriţă extract)
Tărâţe amestecate cu apă se lasă 4 ore la macerat, se pun în tifon se pun pe piele în zona afectată minim 3 ore. Pielea se lasă să se usuce şi se unge cu cremă de tătăneasă
Frigiditate; 1 linguriţă de tinctură de brânca ursului (Heraclea sphondylium) (măcinarea inflorescenţelor şi seminţelor cu râşniţa electrică de cafea, pulberea obţinută se pune într-un borcan, care va fi umplut cu alcool de 70, se macerează 8 - 1o zile). Filtratul se păstrează în sticluţe închise la culoare
Cu 20 - 30 min. înainte de actul sexual. Relaxează musculatura uterului, măreşte stimularea neuronală care generează dorinţa erotică şi ajută la dezinhibarea psihică.(vezi epilepsia .
Graviditate : împotriva greţurilor, lichen de piatra pulbere o linguriţa de 3 ori pe zi.
Hemoragie abundentă în timpul cilului menstrual; de urgenţă se ia o doză unică, de 2 – 3 linguriţe de pulbere de coada calului, după care se continuă 5 zile tratament cu 1 – 2 linguriţe/zi. Planta este un puternic antihemoragic şi permite refacerea rapidă, este indicat şi în hemoragie internă.
Herpes genital; tincturặ de spânz şi tincturặ de mặrul lupului, 3 zile se face tamponare cu spânz, de 3 ori/zi, lặsând pe zona afectatặ un mic tampon cu tincturặ de spânz. Usturặ este o stare de disconfort, dupặ 2 zile apare o secreţie purulentặ se curặţặ şi se tamponeazặ mai departe. In ziua a 4a se fac tamponặri cu mặrul lupului, dupặ 5 – 6 zile nu se mai lasặ tampoane cu soluţie, dar se continuặ cu mặrul lupului şi se mai unge locul cu ulei de sunặtoare, de rostopascặ, sau gặlbenele sau hemorzon, care se aplicặ de 2 ori/zi dimineaţa şi seara.
Impotenţa, sterilitatea la femei şi bărbaţi; 1 linguriţă de brânca ursului 3 - 4 ori/.zi, pe stomacul gol cu ½ pahar de apă înainte de masă Eficienţă mărită dacă se ţine regim lacto-vegetarian, fără alcool, tutun şi cafea.(vezi frigiditate).(vezi epilepsia)
Se iau 1,5 Kg. ţelină, 1,5 Kg. morcov, 0,5 Kg. miere, 1,5 Kg. miez de nucă, 1 Kg. mere ionatane, 2 - 3 lămâi, 2 - 3 portocale, 1 sticlă vin alb de casă. Toate legumele spălate şi curăţate se dau prin maşina de tocat, se amestecă apoi se adaugă vinul, se omogenizează, se pun în borcane, se păstrează la frigider, timp de 1 săptămână, la macerat. Se consumă 2 linguri de 3 ori/zi, cu 30 min. înaintea mesei, timp de 3 săptămâni. Concomitent consumaţi grâu încolţit şi vitamina E.
Se mai trateazặ cu succes cu vitamina B6 şi zinc.
Insuficienţă ovariană; 1 lingură miere amestecată cu 1 linguriţă de brânca ursului tinctură (vezi fertilitate), se ia înainte de masă de 2 - 3 ori/zi.(vezi epilepsia)
Mâncărimi în zona vaginală şi anală; se spală de 2 - 3 ori/zi cu săpun lichid de la Hofigal. După fiecare spălare se unge cu alifie de cătină.
Menopauza prematură; tratament progresiv cu tinctură de brânca ursului (vezi frigiditate), se începe cu 20 pic. de 3 ori/zi, în prima săptămână, se creşte doza cu 10 pic. în fiecare săptămână până se ajunge la 50 pic., luate de 3 ori în a 4 săptămână. Cura se face o lună, cu 10 zile de pauză. Tratamentul se face gradat pentru a preveni fenomenele neplăcute ale relansării hormonale (bufeuri, nervozitate, sângerări). Cura este eficientă cu regim lacto-vegetarian şi crudităţi.(vezi epilepsia)
Menstruaţie dureroasă; 30g. rădăcină de anason cu 1 litru de apă clocotită, se fierbe 15 min., se ia câte 100 ml. de 3 ori/zi
Infuzie dintr-o linguriţă de seminţe de morcov la o cană de apă clocotită.
Nu rămân gravidă; vitamina E 1 tb. dimineaţa, Electovit 1 tb. seara, timp de 3 luni, numai 15 zile pe lună restul pauză.
Prostatặ hipertroficặ; 50 g. frunze sau fructe de castan se pun într-o ½ litru de alcool 50, se macereazặ timp de 2 sặptặmâni la cặldurặ şi întuneric, agitând în fiecare zi. Din aceastặ tincturặ se iau 30 – 40 pic. de 3- 4 ori/zi, timp de 3 – 4 sặptặmâni.
Prostatặ litiazicặ; seara se iau sâmburi de pepene uscaţi, (sâmburi negrii de pepene verde închis), se zdrobesc şi se fierb într-un litru de apặ, se lasặ pâna dimineaţa, când se bea ceaiul pe stomacul gol. Micul dejun se serveşte la 1 orặ mai târziu.
Acest ceai se bea timp de 10 zile, se face o pauzặ de 10 zile şi apoi se repetặ. Pietrele se eliminặ sub formặ de nisip, fặrặ dureri. Sặmburii se pot procura de4 la magazinele care vând seminţe.
pânặ când apa scade la jumặtate.
Pentru rezolvarea problemelor cu prostata se sdministreazặ doze ridicate de zinc, ajutặ la formarea insulinei şi are un efect de normalizare a activitặţii prostatei.
Post – gravidia; frunzele de mặrar proaspete, mestecate zilnic, de femeile care au nặscut de curând, sunt un excelent tonic fizic şi psihic, stimuleazặ secreţia lacticặ, îmbunặtặţind calitatea laptelui.
Sarcină toxică; reţetă magistrală preparată la farmacie, aqua menta 40g., aqua melisa 40g., aqua cloroformată 40g., novocaină 0,50g., sirop eter 150g. Se iau 3 - 4 linguri/zi, înainte de mase.
Înainte, de a coborî dimineaţa din pat, se consumă o bucăţică de covrig. După 4 luni şi jumătate corpii cetonici care provoacă greţurile, dispar.
Uretro-prostatită; ceai de ghimpe, granule de polen şi supozitoare cu propolis, băi calde de şezut cu muşeţel.
Virus Papiloma; dacă tratamentul alopat nu merge, se poate încerca cu tinctură de echinaceea, cu rol antiviral şi imunostimulator, 30 – 40 pic. de 3 ori/zi, diluate în apă. Suc de păpădie şi pătrunjel în părţi egale, timp de 6 săptămâni. Vitamina C 1000 mg/zi, sau mute fructe citrice. Papiloma reprezintă un risc major în apariţia cancerului de col uterin şi endometrial.



















MÂINI

Palme aspre şi crăpate; 1 lingură de acid boric se fierbe într-un litru de apă, se răceşte şi se spală mâinile în ea, de 2 - 3 ori/zi, se lasă să se usuce , apoi se ung cu cremă de gălbenele, se foloseşte până la vindecare, dacă reapare se repetă.
Unghii sfărâmicioase, exfoliate; de 2 ori/zi timp de 10 zile,unghiile se ung cu suc de lămâie sau ceapă
Fractura; se consolidează mult mai repede când se administrează coada calului, bogată în săruri de calciu, magneziu, permiţând asimilarea lor mult mai repede. 4 linguriţe pe stomacul gol, cu 5 min. înainte de masă.







PICIOARE

Apă la genunchi; o frunză de brusture se pune pe masă şi se zdrobeşte cu o sticlă, apoi se pune pe o compresă pe genunchi, procedura se face timp de o săptămână de 3ori/zi.
Cancer genunchi; pe linga tratament cu citostatice si cobaltoterapie, se face tratament naturist, antitumoral cu Tian Xian şi Carctol (informaţii 021/212.62.72)
Călcâie crăpate; rădăcină de tătăneasă în 100ml. alcool 50 - 60 se macerează 3 - 4 zile, apoi se ung tălpile.
In fiecare seară după ce v-aţi spălat şi frecat cu o perie sau piatră ponce, ungeţi-le cu ulei de parafină 100g. amestecat cu vitamina A o fiolă, apoi încălţaţi-vă cu o pereche de şosete.
Sau grăsime curată de porc, amestecată cu câteva picături de ulei de măsline.
Circulaţie periferică; pentru îmbunătăţirea ei se foloseşte hrean dat pe răzătoare 1 pahar de 100 g. ca măsură, se amestecă cu 2 pahare de 100 g. de făină de porumb, se freacă între palme ca să se umezească, se pune într-o folie de plastic, se pune piciorul, se leagă, se pune o şosetă. Cantitatea indicată este pentru un picior. Aplicarea de face seara, la culcare, se lasă până dimineaţa, apoi cataplasma se scoate şi se păstrează în frigider, se poate folosi 7 zile la rând. Dacă amestecul pişcă şi se produc iritaţii sau alergii, spălaţi-vă cu apă caldă şi renunţaţi. Pentru circulaţie defectuoasă procedeul se practică doar 3 nopţi, iar pentru varice, ulcer varicos, flebite, se face 21 de nopţi, cu pauză de 3 nopţi.
Cârcei; dezechilibru metabolic de ioni pozitivi (sodiu, potasiu, calciu, magneziu). Înainte de fiecare masă se iau 2 linguriţă de miere cu lăptişor de matcă, şi apilarnil. După fiecare masă se ia 1 linguriţă de miere cu 6 pic. tinctură de propolis. Zilnic se bea 1 cană ceai de măceşe, una de pedicuţă, una cu urzică, coada calului, busuioc. Se face reflexoterapie.
Bătături; se ia o ceapă se taie în două, de pune într-un pahar cu oţet, timp de 24 ore. Se pune pe bătătură câte o felie de două ori pe zi, dimineaţa şi seara.
Jumătate de smochină, pusă pe bătătură, în fiecare seară.
Durerile provocate de bătături vor dispărea dacă se pun câteva prune uscate în lapte fierbinte, apoi se pune o prună fără sâmbure pe locul dureros, se repetă până dispare bătătura.
Propolis solid, înmuiat în apă caldă, până se face ca o plastilină, apoi de aplică pe bătătură şi se fixează cu leucoplast. Se schimbă destul de des, dar înainte de o nouă aplicare se face o baie fierbinte, apoi se îndepărtează partea de piele moartă.
Dureri de picioare; 1 buc. hrean ras se amestecă cu 1 lingură de sare grunjoasă , 1 lingură făină şi spirt medicinal cât cuprinde, ca să formeze o pastă. Compoziţia se pune într-un săculeţ, o seară se pune pe o talpă a doua seară pe cealaltă talpă. Tratamentul durează 10 seri cu o pauză de 5 zile. In timpul celor 10 seri se bea ceai depurativ
Sau unguentul VEIULARE, antiinflamator, elimină senzaţia de greutate în picioare, calmează durerile şi reduce spasmele din gambe, stimulează circulaţia limfei şi împiedică retenţia apei. Unguentul conţine o substanţă hirudină, secretată de glandele din gâtul lipitorilor. Suplimentar se poate lua un preparat natural PROTECT 4 LIFE, 2 tb./zi, protejează vasele de sânge şi inima.
Sau se face masaj cu ulei de sunătoare şi ulei de coada calului în părţi egale, iar intern ceai de măceşe.
Fractură de col femural cu dureri în călcâi, 300g. frunze de tătăneasă, proaspătă sau uscată, se pune cu 5 litri de apă, se lasă la macerat 1 zi, după care se fierbe, se lasă să se răcească, se pune piciorul în ea timp de 20 min. Nu se aruncă, a 2 a zi se repetă operaţia. A 3 seară se repetă operaţia cu alte 300g. de frunze. Tratamentul durează 3 săptămâni, în fiecare seară. Concomitent din rădăcină de tătăneasă se foloseşte tinctură şi unguent
Tinctură din 50 g. flori sau fructe de castan în 500 ml. alcool de 50, se lasă 1 săptămâni într-un loc cald şi la întuneric, agitând vasul zilnic .Se iau câte 30 - 40 pic. de 3 ori/zi, timp de 3 - 4 săptămâni. Preparatele din castan scad tensiunea, întăresc pereţii capilarelor şi ai venelor, previn formarea cheagurilor şi acţionează la dizolvarea lor. Preparatele din castan se folosesc intern şi extern pentru tratarea hemoroizilor, crampelor vasculare, tulburări digestive, în dischinezie biliară.
Coada calului, vezi mâna.
Guta, tinctură muguri plop negru (vezi cap), 50 pic. cu 1 linguriţă de miere 3 ori/zi, timp de 3 luni.
Este o afecţiune datorită dereglării metabolismului bazelor purinice, deci nu poate elimina acidul uric, care se acumulează în sânge provocând dureri articulare, poate duce la disfuncţionalitatea rinichilor.
Tratamentul se face cu un amestec de produse naturiste antiinflamatorii care contribuie la eliminarea acidului uric, dar şi la împiedicarea formării de cristale: Spirea Olmaria (elimină acidul uric), Gheara Diavolului (antiinflamator), Saponaria (antireumatic, depurativ), Solidago şi Parietaria. Produsele se găsesc sub formă de capsule, sau tincturi. Rezultatele se obţin în timp. laviniamed@libero.it
Se bea zilnic compot de mere îndulcit cu miere.
Se coace la cuptor un nap cu tot cu coajă, după ce s-a răcit, se taie în două şi se freacă locul afectat de gută.
Flori de muşeţel uscate şi ulei de măsline în proporţie de 1:8, se încălzeşte la bain-marie, timp de 1 oră, se pune într-o sticlă fără dop, se lasă la macerat la soare 4 zile, se strecoară şi se foloseşte la frecţii.
Se amestecă într-un mixer 200 g. miez de pară, bine coaptă cu un pahar de lapte degresat. Se consumă pe parcursul unei zile câte 2 – 3 linguriţe de 3 – 4 ori/zi.
Se beau 1 – 2 pahare de suc de frunze de ţelină/zi
O lặmâie coaptặ, se stoarce, sucul se pune separat într-un vas, fructul se taie în felii subţiri, se pune în 250 ml. apặ şi se fierbe 15 min. Dupặ rặcire se pune peste suc, se îndulceşte cu miere. Ceaiul se bea în fiecare dimineaţặ, timp de 30 zile, apoi se face o pauzặ de o sặptặmânặ.
Infecţie la un deget, panariţiu; 1 căţel de usturoi zdrobit legat cu tifon, timp de 3 zile.
Frunză de muşcată din ghiveci.
Câteva flori de crin foarte mirositoare din perioada caldă, se pun cu spirt de 70, după macerare se pune o petală pe locul afectat.
În timpul zilei frunză de aloe legată cu tifon iar seara cataplasmă cu argilă pastă.
Se rade un morcov şi de pune cataplasmă pe locul afectat.
Luxaţia; pentru îndreptarea ligamentelor se va fricţiona zona cu oţet, ulei de măsline sau usturoi zdrobit, apoi se înfăşoară cu o bucată de pânză curată din bumbac sau lână. Se bea mult ceai de trifoi sau platan.
Monturi; se ia o foaie de varză albă crudă, i se strivesc nervurile cu o sticlă şi se pune pe mont, dimineaţa şi seara, timp de câteva luni. Durerile dispar după 15 - 30 min., dar cu timpul monturile se micşorează.
Se tamponează montul cu tinctură de iod, se taie o măslină în două se scoate sâmburele şi se aplică măslina pe mont, se fixează cu un bandaj, se lasă toată noaptea, tratamentul durează o lună.
Într-un săculeţ de pânză se pune hrean ras, amestecat cu făină şi puţină apă caldă, până se obţine o pastă, se pune pe mont, timp de 10 - 15 min., tratamentul durează câteva zile.
Picior de atlet; infecţie a pielii, cu o ciupercă microscopică denumită Tinea Pedis. Ciuperca se dezvoltă pe talpa piciorului, îi plac întunericul, umezeala şi căldura - condiţiile din pantofi. Cele mai afectate sunt degetele, pielea se înroşeşte, se crapă, se cojeşte, cu aspect rugos, uscat, toate fiind însoţite de mâncărimi insuportabile.
Tratamentul constă în aplicarea de 2 ori/zi a unei creme anti-micotice CLOTRIMAZOL, LAMISIL, MICONAZOL, KETOCONAZOL, durează 2 - 4 săptămâni, chiar dacă simptomele au dispărut, deoarece infecţia poate fi încă activă şi poate recidiva, dacă se întrerupe tratamentul.
Picioare bolnave; într-o sticla de 1 litru se pun frunze de panoxginsec , până la jumătate, se completează cu alcool 70, se macerează la întuneric o săptămână. Cu soluţia filtrată se masează picioarele din talpă timp de 4 luni.
Picioare neliniştite; în 1945, neurologul suedez Axel Ekbom, distinge 2 forme.
Forma parestetică, cu senzaţie de furnicături şi strânsuri, care irită când picioarele sunt în repaus.
Forma algică, în care predomină durerea în timpul somnului. Infuzie din talpa gâştei 2 linguriţe la o cană de apă, de 3 ori/zi
Polineuropatie senzitivo-motorie; tulburare a inervaţiei membrelor inferioare, cât şi o afectare a sistemului circular (arteriopatie, tromboflebită). Tratament cu reflexologie, acupunctură şi regim alimentar, gimnastică medicală, masaje locale şi ceaiuri . Amestec de ceaiuri format din măceşe, sulfină, talpa gâştei, coada şoricelului. Pentru masaj folosiţi unguent de arnică sau ienupăr şi băi de muşeţel sau mentă.
Tromboflebita; alune de pặdure dar şi frunzele şi scoarţa copacului, se pregặteşte o infuzie, o linguriţặ la 1 pahar de apặ clocotitặ, se bea câte ¼ de pahar de 3 – 4 ori/zi.
Varice; se caracterizează prin dilataţia venoasă permanentă a venelor superficiale sau profunde datorită pierderii tonicităţii pereţilor acestora. Venele safene ale picioarelor fac varice cu prioritate, factorii mecanici sunt statul în picioare şi cei hormonali, sarcina, menopauza. Au ca efect mersul greoi, crampe dureri şi furnicături. Dacă nu sunt tratate pot duce la dermite, ulcere varicoase, hemoragii şi inflamaţii. Repaus la pat cu picioarele ridicate, folosirea ciorapilor elastici şi cure termale. Regimul alimentar trebuie ţinut 42 - 45 zile, pentru rezultate bune, se consumă numai ; orez, grâu, porumb, supă fasole boabe mari, produse lactate, exceptând iaurtul şi telemeaua, dovleac, castravete, spanac, miere, struguri şi alte fructe, între mese se va bea apă. Alimente interzise; carne porc, de vită, de berbec, de bivol, peşte, alcool, sare, fructe acre, lămâi, roşii, ananas, condimente iuţi, fasole soia, ulei de susan, băuturi fierbinţi, ceai, cafea, cartofi, ridichi, legume verzi, iaurt, oţet, mâncăruri grase, alimente fripte sau prăjite. Masajul
se face din mijlocul tălpii până la scobitura ei, aproape de călcâie, timp de 10 min. pe rând ambele picioare. Grâuşor infuzie din 1 linguriţă sau 2 în 200ml. Apă clocotită timp de 15 - 2o minute, se pun compresii locale
Mierea şi usturoiul, eficiente în cazul afecţiunilor vasculare ale picioarelor, varice, artrita, în cazul cardiopatiei ischemice, 250 g. miere se amestecă cu 250 g. usturoi pisat, se macerează 7 zile, se ia 1 lingură cu 4o min. înainte de masă, de 3 ori/zi, timp de 2 luni.
Alifie; 5g extract de mărul lupului cu 50g untură fără sare, se ung zonele bolnave.
Frunzele se culeg înainte ca planta să înflorească. Planta se foloseşte numai pentru uz extern.
Vene trombozate; seara cataplasme cu varza crudă, pe zona afectată faşă de bumbac şi apoi se acoperă cu lână. Dimineaţa se scoate varza şi se spală locul cu vată înmuiată în apă cu sare ( 1 linguriţă sare la o cană cu apă fiartă). Tratamentul se face până se vindecă locul.
Tinctură de spânz; într-o sticlă închisă la culoare se pune rădăcină de spânz 1 cm. 6 cm. Alcool 60, se lasă la macerat 30 zile la întuneric, se pun compresii locale, pe pilea sănătoasă fără răni şi zgârieturi, vă spălaţi pe mâini şi pune-ţi sticla la loc ferit pentru că este o plantă otrăvitoare. Este eficientă şi în tratamentul local al artrozelor.
Infuzie din 1 lingură frunze de alun şi 1 lingură scoarţă de alun de pădure în 1 pahar cu apă clocotită. Se bea câte ¼ din pahar de 3 - 4 ori/zi înainte de masă.
Tinctură din 50 g. flori sau fructe de castan în 500 ml. alcool de 50, se lasă 1 săptămâni într-un loc cald şi la întuneric, agitând vasul zilnic .Se iau câte 30 - 40 pic. de 3 ori/zi, timp de 3 - 4 săptămâni. Preparatele din castan scad tensiunea, întăresc pereţii capilarelor şi ai venelor, previn formarea cheagurilor şi acţionează la dizolvarea lor. Preparatele din castan se folosesc intern şi extern pentru tratarea hemoroizilor, crampelor vasculare, tulburări digestive, în dischinezie biliară.
Veruci plantare; 2 linguriţe unguent de gălbenele, se amestecă cu 1 linguriţă de acid salicilic, se omogenizează, se ung bătăturile, fără a atinge pielea în jur, se pune o bandă de leucoplast peste bătături, se pune o şosetă de bumbac. Se scoate şoseta şi banda de leucoplast, care se va dezlipi cu bătătură cu tot. În cazul când bătătura nu se dezlipeşte de tot, se va ţine piciorul timp de 30 min. într-un litru de apă caldă cu un vârf de cuţit de acid salicilic. După o bună înmuiere se răzuie cu unghia bătătura. Pentru bătăturile mai vechi care se desprind mai greu, se repetă tratamentul. După scoaterea bătăturii se unge locul cu unguent de gălbenele.
Următorul tratament, este cu Dulcissima de la Ardes Cosmetici, o pomadă pe bază de camfor natural, mentă şi mentol, care elimină monturile şi bătăturile.
Vinişoare bleu; se atenuează foarte bine cu cremele Gheara diavolului şi Arnică, de la Ardes Cosmetici,
se masează zilnic picioarele de jos în sus.




OASE, COLOANA VERTEBRALĂ

Artroză; pe fondul kilogramelor în plus, activitatea articulaţiilor şi mai ales a genunchilor se desfăşoară cu mai mare dificulate. Cea mai bună soluţie este slăbitul şi simtomele artrozei vor scădea în intensitate. Vitamina C dă rezultate bune, se consumă citrice, pătrunjel, coacăze negre. Sucuri de legume, ţelină, morcovi, roşii, varza albă.
Să se consume de 2 ori/săptămână peşte – somn, macrou, ton, hering, reduc inflamarea articulaţiilor. Se evită grăsimile animale, se consumă lactate semidegresate, carne de pui şi vită. Decoctul de salcie acţionează la o aspirină naturală, calmând durerile. Se beau câte 3 ceşti/zi. Şi ceaiul de creţuşcă are rol antiinflamator.
Anchiloza; 20 lame de ras din oţel inoxidabil se bagă într-o sticla de lapte cu gura mare, se toarnă ½ litru de esenţă de oţet, se acoperă cu un dop, se scutură în fiecare zi. Se aşteaptă până se dizolvă toate lamele. Cu lichidul rezultat se aplică comprese pe locurile anchilozate, până ce pielea se înroşeşte. Înaite de a se folosi şi după se unge locul cu alifie de gălbenele.
Cifoscoliozặ şi spondilitặ dorsalặ; dr. Viorel Butnaru, cabinet SOMAVITA, str. General Berthlot nr. 86, sec. 1, tel. 3120602.
Dureri lombare; dormitul pe o suprafaţă tare. Se fac băi de şezut cu coada calului, în care se stă 20 min. După 3 băi, durerile dispar.
Se pune la macerat în 200 ml. spirt medicinal următoarele plante, fructe de tuia, sunătoare, sânziene şi tătăneasă, câte 20 g. din fiecare, se ţin la macerat într-un borcan cu capac timp de 12 ore, apoi se fierb la bain-marie timp de 3 ore, în 400 ml. ulei de floarea soarelui. Se filtrează şi se adaugă 10 ml. ulei volatil de cuişoare. Cu acest ulei se face masaj începând de la baza capului, de-a lungul coloanei, insistând în zona lombară.
Tratament cu Balsam de rozmarin de la Ardes Cosmetici, o cremă termogenică, pe bază de camfor natural şi rezorcină. Este recomandat de medicii naturişti ca activator circular în afecţiuni musculare, articulare, inflamaţii şi reumatisme.
Durei articulare; Bio-seleniu+zinc, Bio-Marin Plus.
Dureri de spate; tratamentul terapeutului Tiberiu Kovacs tel. 0744/160118, din Zalặu, jud Sặlaj, remediazặ afecţiuni de coloanặ, mâini, picioare, scoliozặ,hernie de disc, torticolis, dorsargii.
Fractura;
Hernia de disc; raze calorice în faţa sobei, cu uşa deschisă, când este numai jar, cu spatele gol. Durata unei şedinţe este de 20 min. dimineaţa şi 20 min. seara. După 10 - 15 şedinţe durerile se diminuează, iar după o lună au dispărut
Osteoporoză; 200 g. făină de orez, 200 g. miere de pădure, 50 g. polen, 100 ml. lapte dulce nefiert, se omogenizează, se păstrează în vase închise la culoare şi la frigider, se iau zilnic 3 linguri, cu 2 ore înainte de masă, până se termină.
Tratament cu Tonocalcin, 3 injecţii/săptămână, timp de 2 luni, Calciu cu vitamina D, drageuri 3/zi, 15 zile/lună, timp de 6 luni, Fosamax 70 mg. 1/săptămână, timp de un an, Celebrex 2/zi, 10 zile/lună, timp de 3 luni.
Poliartrită reumatoidă; Bio-seleniu+zinc.
Reumatism; bucăţi de ţelină se opăresc în clocot, după de s-a răcit puţin se bea zeama în care au fiert legumele..
Ţelina fiartă se toacă cu puţină făină, lapte şi miere, se amestecă până se obţine o pastă, se poate consuma ca salată, umplutură pentru cartofii fierţi sau unsă pe pâine prăjită.
Se beau 1 – 2 pahare de suc de ţelină/zi , tratament cu efecte foarte puternice
Frunze de ţelinặ opặrite cu apặ clocotitặ, se lasặ sặ se rặceascặ şi se pun pe articulaţiile dureroase, timp de 2 ore.
Ceaiul de pătrunjel luat înainte de masă, stimulează rinichii, ceea ce previne manifestarea accentuată a reumatismului.
Ca remediu extern, pentru gută şi reumatism, cel mai indicat este cu o bucată de lână, ţinută deasupra unui vas cu aburi. Când lâna absoarbe vaporii fierbinţi de apă, se pune compresa pe zona afectată. Peste compresa calda se pune o pânză unsă cu unguent antireumatic, cu rol în a provoca perspiraţia. Se schimbă compresa de câte ori s-a răcit.
Ulei de dafin. 30 g. frunze uscate şi pisate se pun în 200 ml. ulei vegetal, se macerează 5 - 6 zile, se masează zona dureroasă.
Loţiunea cu ulei de in şi terebentină, ajută la alinarea durerilor.
Amestecul a 4 - 5 căţei de usturoi cu puţin ulei de măsline, se pune cu o compresă pe zona afectată, mai ales la gută.
Vezica biliară de la porc cu pieliţă cu tot, alcool rafinat sau ţuică 1 litru, se lasă la macerat 6 săptămâni, se filtrează apoi se frecţionează locurile dureroase.
Uleiul de angelică şi spirtul – preparat din ulei de angelică, camfor, alcool – se frecţionează locul afectat.
Sciatică; se pot prevenii durerile prin masarea zonelor afectate cu ulei de muşeţel
Tratament pentru reumatism, osteoporoză, artroză, contraindicat la boli cardiovasculare.
- baie cu apă fierbinte timp de o ora
- îmbrăcat în halat de baie flauşat îmbibat în apă rece şi oţet de mere şi culcat pe pat fără saltea, învelit complet în pături, lângă pat se pune un calorifer dat la maxim.
- peste bolnav şi calorifer se mai pun 2 pături..
- halatul se usucă apoi bolnavul transpiră până îl udă.
- bolnavul stă nemişcat timp de 2 ore - iese un miros urât.
- se schimbă în haine călduroase şi mai stă în pat 3 ore.
- în timpul tratamentului şi apoi 6 - 12 ore după să nu ajungă frigul la bolnav
- tratamentul se face pe nemâncate pe nebăute.

.




PIELE


Aluniţe; frunză proaspătă de aloe sau tulpină, se unge locul de 2 - 3 ori/zi, ustură puţin dar în timp dispar
Acnea; 4 linguriţe pulbere de rădăcină de măcriş se amestecă cu 4 linguriţe de miere, se consumă pe parcursul zilei, pe stomacul gol. Cura durează 2 luni.
Intr-o sticlă se pune o rădăcină de hrean rasă cu oţet de vin, cît să-l acopere, se lasă la macerat 10 zile la temperatura camerei. Se aplică dimineaţa şi seara locurile afectate, avînd faţa udă.
Arsuri; se unge locul cu ulei de cătină.
Pentru a calma durerea şi a înpiedica formarea băşicilor se rade un morcov, se aplică sub formă de cataplasmă.
Boli de piele; acnea, alergia, psoriazicul,forme de lupus, (vezi constipaţia).
Cicatrizare estetică a rănilor sau tăieturi; cataplasmă cu tătăneasă şi mărul lupului în părţi egale, o dată pe zi timp de o oră
Cancer de piele; o dată la 2 zile clismă (vezi cancer genital cu mărul lupului) se aplică zilnic cataplasmă, (vezi cicatrizare estetică).
Scaiul măgăresc, planta proaspătă se stoarce prin presare, cu sucul obţinut de badijonează de câteva ori/zi zona bolnavă
Dermatită herpetiformă. (During- Brocq); este o alergie la o proteină - gluten aflată în grâu, orz secară, şi ovăz. Se ţine regim.
Tratament cu ulei de cătină 20 pic. de 3 ori/zi
Dermatită de stază; în timpul somnului se pune o pernă sub picioare, circulaţia de întoarcere a sângelui se va face mai uşor, iar coloraţia maronie a pielii va ceda. Local se pun comprese cu Rivanol, timp de 1 oră, apoi se unge pielea alternativ cu cremă de gălbenele şi cremă de tătăneasă timp de 2 săptămâni. După masă se ia de 3 ori/zi, vitamina A+D2,
Degerături; se aplică ulei de cătină pe locul afectat, atât cât absoarbe pielea, sau pe zonele care vor fi expuse la frig.
După intensitatea gerului şi după timpul de expunere la frig, degerăturile sunt de 3 grade:
- gradul întâi, pielea din zona care începe să îngheţe, devine mai albă, fără sânge, după câteva minute sau ore culoarea devine roşie vineţie, se umflă, apar furnicături, ustură, amorţeşte.
- gradul doi; pe fondul descris mai sus apar băşicuţe pline cu lichid gălbui roşiatic, umflăturile se accentuează, sensibilitatea la căldură, la pipăit şi durere este absentă.
- gradul trei; în această fază se produce distrugerea pielii, a ţesuturilor şi urmează cangrenarea. Pielea este de culoare negricioasă, tare, zbârcită şi insensibilă la căldură şi înţepare. Cangrena se poate infecta.
Primul ajutor constă în scoaterea victimei de sub acţiunea gerului, transportarea ei într-o încăpere caldă. Zonele îngheţate se vor reîncălzi treptat, mâinile şi picioarele se pun într-un vas cu apă la 15 - 20 grade şi se va adăuga treptat apă mai caldă, aşa încât să ajungă la temperatura corpului. Nu trebuie să se fricţioneze pielea energic cu o cârpă sau zăpadă, deoarece se pot produce leziuni. Reîncălzirea se poate face şi cu aer cald, în mod progresiv, după care se masează corpul cu ulei, sau vaselină. Dacă apar băşicuţe, nu se sparg, se dezinfectează cu spirt şi se aplică pe ele unguente sau antibiotice. Pentru degerăturile de gradul trei, se aplică aceleaşi proceduri, iar persoana se transportă de urgenţă la spital.
Frunze de morcov, 100 g. Într-un litru de apă se fierbe şi fac spălături locale sau compresii.
Descuamare; cremă de mâini cu 5 uleiuri vegetale şi ceară de albine, produsă de ARDES.
Escare; spălături cu ceai de coada calului şi aplicaţii de ulei de tătăneasă, gălbenele, sunătoare, amestecate în părţi egale şi un unguent veterinar Mibazon. Se pudrează rana cu un amestec de antibiotice de uz veterinar, puternic cicatrizant, folosit după ce se castrează porcii.
Furuncule; se aplică vreme de 2 - 4 ore cataplasme de in (4 linguriţe seminţe de in măcinate se amestecă cu 4 linguri pulbere de muşeţel, după care se adaugă apă până se formează o pastă omogenă. Se pune pe o bucată de tifon şi se aplică pe locul afectat).
Se rade un morcov, se pune cataplasmă pe locul afectat.
Tratament cu Mibazon, unguent produs de Iaşi, sau Mastilone, produs de Pfizer care se gặseşte în farmaciile veterinare, amândoua au în componenţa lor tetraciclinặ, eritromicinặ şi neomicinặ în concentraţie mare. Se unge locul afectat în 24 de ore se observặ cum începe sặ se retragặ, se micşoreazặ şi se resoarbe fặrặ sặ se spargặ. Se continuặ ungerea câteva zile.
Hemangiom; se unge cu suc proaspặt de gặlbenele (date prin maşina de tocat) din flori de mai multe ori/zi. Noaptea se unge cu alifie de gặlbenele.
Se unge cu Bitter de cel mai bun dupặ ce se dặ cu alifie de gặlbenele.
Douặ linguri de tặmâie bunặ - smirnặ, mặrunţitặ fin, 2 linguri de cearặ de albine, datặ prin rặzặtoare, se amestecặ bine cu ulei de mặsline 6 linguri. Se pune pe foc în baie de abur, pânặ se topesc. Se amestecặ cu o spatulặ de lemn, trebue sặ fie ca o cremặ de faţặ. Dacặ este tare se mai pune puţin ulei şi se pune iar pe foc. Se unge locul afectat se pune un tifon steril şi un leucoplast, nu se umblặ la pansament 24 – 48 de ore, se face o pauzặ de 2 zile şi se repetặ procedura pânặ la dispariţie.
Herpes Simplex; remedii homeopatice sau locul afectat se tamponeazặ cu tincturặ de muguri de plop de 3 – 4 ori/zi. In 2 zile se rezolvặ.
Impetigo; se rade un morcov, se pune într-un tifon, se aplică pe locul afectat, crustele vor cădea destul de repede.
Keratodermie; starea pielii este în legătură directa cu starea intestinului gros, se recomandă un regim în care să se elimine proteina animală (carne, ouă, lapte) să se consume legume şi fructe pentru fibrele de celuloză şi vitamine.
Leziuni produse de radiaţii; pe locul afectat se pune o cataplasmặ cu petale de trandafir, se ţine o orặ. Tratamentul repetat consecvent face sặ se retragặ ulcerele pielii şi vindecặ arsurile produse de ultraviolete sau din spectrul gama.
Micoze; Terbisil unguent, trateazặ micozele cutanate, onicomicoze (unghi îngrozate),
Noduli provocaţi de injecţii; compresii cu felii subţiri de lămâie, după 4 ore se schimbă cu altele până dispar definitiv.
Comprese cu bitter suedez după ce se unge locul cu cremă de gălbenele, se lasă câteva ore sau toată noaptea
Negi; se ung de 2 ori/zi cu zeamă de păpădie.
Coaja de la 2 lămâi, se lasă la macerat 8 zile în 500 ml. oţet de fructe, se ung negii de 2 ori/zi, se repetă până la dispariţie.
Metioninặ, se ung negii, care se usucặ şi dispar, fặrặ a lặsa urme. Apariţia negilor este favorizatặ de o proastặ funcţionare a ficatului, tocmai din lipsa acestui acid metionina. Trebuie tratat ficatul.
Se spalặ porţiunea afectatặ cu sặpun şi apặ. Se şterge fặrặ a freca, apoi se ia un melc cu cochilie din grặdinặ şi se lasặ sặ meargặ cu talpa lui pe zona respectivặ. Tratamentul se face dimineaţa şi seara, pânặ la vindecare. Dupặ ungere rặmâne un strat foarte subţire fặinos, nu se şterge, acesta vindecặ. în 2 – 3 zile zona afectatặ.
Cretặ albặ simplặ, se fereacặ negul timp de 10 – 15 zile pânặ se usucặ.
Pete pe piele; se beau zilnic pe stomacul gol 2 - 3 căni de decoct de rădăcină de măcriş, având efect benefic asupra ficatului. Cura durează 1 lună, este mai eficientă dacă se adaugă şi 1 linguriţă de trei fraţi pătraţi.
Pete brune; se mai numesc „pete de ficat”, zilnic se freacă petele cu ulei de ricin, seara şi dimineaţa, timp de 1-2 luni. Pentru cura internă se prepară un ceai de sunătoare, infuzie 1 lingură de plantă la 250 ml. apă fierbinte, se beau 2 căni/zi cu ½ de oră înainte de masă. Trebuie ţinută o dietă hipocalorică, fără grăsime de animal, preparate cu unt şi dulciurile cu cacao
Pitiriazis; răşină proaspătă de brad sau pin se aplică direct pe zona afectată..
Pitiriazis versicolor; netratată această ciupercă se întinde pe tot spatele, devenind inestetică. Vara petele nu se bronzau. Se poate folosi Clotrimazol unguent.
Se mai poate folosi Selegel shampoing dermatologique produs de Laboratoarele Ducray Paris, este în farmacii. Se spală cu el pe tot corpul, timp de 2 săptămâni, zilnic. La duş se lasă să acţioneze timp de 5 min., se dă pe tot corpul din cap până în picioare, nu se foloseşte alt şampon
Sau Biazol 1% (Bifonazol), tratament folosit câteva săptămâni.
Sau o soluţie din ; acid salicilic 4 g., rezorcină 8 g., alcool 70 200 ml..
Pitiriazis uscat; unge cu vaselină salicilică 10%, în fiecare dimineaţă 3 zile la rând, în fiecare seară spălaţi-vă, iar în apa de clătit pune-ţi infuzie de urzică
Protecţia pielii la frig, vânt, radiaţii solare; se unge pielea cu un strat subţire de ulei de cătină înainte de a fi expusă la factorii agresivi de mediu, având efect de filtrare a radiaţiilor ultraviolete şi a altor tipuri de radiaţii cu efecte nocive.
Psoriazis; acid formic D30 , aplicaţii cu pudră de grafit. Lecitină 9 capsule/zi de 3 ori înainte de masă. Ceai de viorele de câmp 60g. la 1 litru apă, 3 căni/zi. Se evită complet zahărul, cafeaua, grăsimile, prăjelile, făinoase, alcoolul şi alimentele acide. Se consumă numai legume şi fructe. Morcovii au un rol deosebit cu valoare nutritivă mare, cereale, grâu, făină de porumb. Pentru golirea intestinului se ia 1 linguriţă de ulei de măsline la 3 zile. După ultimele descoperiri ceaiurile de lumânărică, muşeţel, tei şi brusture ajută la epurarea organismului. Masaj cu ulei de arahide pe leziunile cutanate. Se va masa şi coloana vertebrală pentru stimularea nervilor şi circulaţia sângelui. Tărâţe puse la macerat şi apoi comprese pe locul afectat 1 dată /zi apoi locul se unge cu cremă de tătăneasă
Dezintoxicare 7 zile cu ceai de tei şi ceai de urzică neândulcit, 3 căni/zi alternativ, o zi tei, o zi urzică.
Alimentaţie fără sare - sarea este un blestem, alcool, condimente, pâine, murături, slănina, mezeluri, telemea, conserve, nici un fel de dulce (zahăr, fructe, ciocolata), bulion, cafea, tutunul.
Alimente permise, brânza dulce de vaci, cartofi fierţi, copţi cu margarină şi brânză, mămăligă fără sare, lapte bătut, salate crude date pe răzătoare, cu lămâie sau cu ulei crud, sucuri naturale de ţelină, sfeclă, morcovi. Borşi proaspăt 1 litru/zi, ouă moi sau româneşti, carne slabă de găină, de pui, de vacă sau viţel - fiartă, rasol sau friptură la grătar, peşte slab, piure de cartofi, ceaiuri de urzică, tătăneasă, rostopască, sunătoare, coada şoricelului, în loc de apă.
Post de 24 ore/ săptămână, vinerea
Tratament intern de minimum 2 luni cu lei de cătină 20 pic. de 3 ori/zi.
Scabia (râia); boală iritantă, netratată la timp, poate căpăta forme grave ce pot provoca moartea. Pentru a scăpa de mâncărimile date de scabie, se foloseşte uleiul de rozmarin, se freacă pielea din oră în oră, până se observă o ameliorare, apoi se răreşte progresiv tratamentul. Vechii scandinavi puneau pe zonele afectate felii de măr decojite. Sau un amestec din 2/3 de oţet cu 1/3 apă, sau o cremă pe bază de bicarbonat de sodiu. Înainte de a aplica pe piele unul din remediile de mai sus, este indicată o baie fierbinte, să se frece pielea cu un burete aspru, porii pielii se deschid, fapt ce contribuie la o vindecare mai rapidă. Nu se mai face baie timp de 12 ore.
Se taie un măr în două, se scot mijlocul şi seminţele, în golul rămas se pune puţină floare de sulf. Cele 2 părţi se leagă cu o sforicică se pune la cuptor se coace. Se lasă la răcit, se zdrobeşte şi se frecţionează părţile bolnave cu terciul obţinut.
Pentru rufărie se foloseşte leşia, în loc de detergent, se pune într-o găleată cenuşă de cu seara, peste ea apă, a doua zi apa limpede se foloseşte la spălat lucrurile contaminate şi lenjeria. Pielea se freacă cu o pomadă, din cenuşă şi gaz, pe locurile afectate.
Scarlatina; loţiune pe bază de oţet şi eucalipt în părţi egale, cu proprietate antiseptică şi scade febra..
Transpiraţie excesivặ; se bea ceai de salvie, creţişoarặ, coada calului, o canặ dimineaţa pe stomacul gol o perioadặ cât mai lungặ.
Zona Zoster; 10g. muşeţel, 25g . rozmarin, 25g. levănţică, 10g. cimbru, 20g. brusture, 20g salvie, se amesteca, se face o infuzie 1 linguriţă la 1 cana apă clocotită, se pun comprese călduţe pe locul afectat timp de 15 min. de câteva ori in 1 zi.
În a 2 a zi, 2 g, rozmarin, 1 g. ulei ienupăr, 90 ml. alcool 90, se amestecă, se unge locul afectat de 2 - 3 /zi. Se iau zi 1g. ulei citronela, 1g. ulei levănţică, 2g. ulei busuioc, 2g. ulei salvie, 1g. ulei cimbru. 2g. ulei vitamine naturale sau B
Sau pentru creşterea imunităţii se ia SPIRULUNĂ 400 mg., câte 3 tb. /zi, 2 dimineaţa şi 1 la prânz, cu 30 min. înainte de masă şi tinctură de Echinaceea, 30 pic. de 3 ori/zi. Împotriva infecţiei dimineaţa şi seara câte 30 pic. propolis, pe o bucăţică de pâine. Pe locul inflamat se pune o foaie de varza crudă, zdrobită cu sticla. Dimineaţa după igiena locului afectat se unge cu alifie de gălbenele.
Sau 100 g. ceară de albine, 25 g. răşină de brad, 50 g. untdelemn, 250 g. margarină. Se topeşte ceara, răşina, margarina, apoi se adaugă uleiul, se păstrează în recipiente la rece. Se aplică pe locul afectat de 2 - 3 ori/zi.
Sau unguent Zona Zoster Lis de dr. Ciuhri. Durerile dispar după câteva ore de la aplicarea medicamentului. În paralel se mai ia Sinerdol.
Verucă; în fiecare seară se aplică propolis brut fixat cu un plasture. Vindecarea se obţine după o lună. Se mai poate folosi albuşde ou, umectâd verucile ziua şi noaptea, le v-a sufoca şi dispar.
Vitiligo; nu se expune la soare, vara se poartă o pălărie, tratament cu complexul de vitamine B, se consumă multe mere ionatane şi ţelină, nu se consumă anticoncepţionale.





MEDICAMENTE, CEAIURI, UNGUIENTE

Acidophilus & Bifidus; recomandat în balonări, colon iritabil, diaree, constipaţie cronică, candidoze intestinale şi vaginale, tulburări ale florei intestinale, cauzate de tratamente cu antibiotice, expunere la agenţi patogeni prezenţi în alimente sau apă.( produs de Mondopharm Corporation).
Aloe vera; capsule cu soluţie lichidă, menţine sănătos tractul digestiv, rezolvă problemele neplăcute ce survin primăvara: slăbiciune, iritaţii gastrice, acutizarea ulcerului, constipaţia şi problemele hepatice.
Macerat; aloe vera în vârstă de 3 – 5 ani, 1,5Kg., ne udată de 5 zile se dă prin maşina de tocat, 2,5 Kg. miere pură, 3,5 litri de vin roşu tare de 18 – 20 grade şi dulce. Toate ingredientele se pun într-un vas de sticlă brună, se amestecă, se lasă la întuneric, timp de 5 zile. Apoi se ia după cum urmează, primele 5 – 7 zile câte o linguriţă de 3 ori/zi, cu 2 ore înainte de masă. In zilele următoare doza se creşte cu câte o linguriţă de 3 ori/zi cu o oră înaintea mesei. Cura este de minim de 2 săptămâni. Este recomandată în TBC pulmonar, ulcer gastric, artrita, angina, gripa, astm, scleroză, hipertensiune, trombo-flebită sciatică, septicemie, gută, paralizie, reumatism, tulburări cardiace, afecţiunile rinichilor, organelor genitale.
Arnică gel; 2 plante sunătoare şi arnică, echimoze, vânătăi, contuzii, oboseală musculară.
Artroflex G şi C; previne artroza, reface cartilajul.
Asorian (Biofarm) , eczemă cronică hiperatizată.
Ananas; sucul conţine o enzimă, numită bromelaină, cu proprietăţi antiinflamatorii. Se pune suc pe locul unde s-a făcut o extracţie dentară, pentru a evita umflarea sau se bea suc pentru a calma durerea din gât.
Angelica; o legendă străveche spune că un înger i s-a arătat în vis unui pusnic, ţinând în mână o plantă, cu puteri miraculoase, care ar putea să vindece ciuma, să apere de spiritul răului, de vrăjitorii, de farmece. De-a lungul secolului, botaniştii au folosit-o în timpul epidemiei de ciumă, din Italia în 1510, în Renaştere, medicii au numit-o „rădăcina Sfântului Spirit”. Chiar dacă legenda a exagerat însuşirile plantei, angelica are într-adevăr numeroase virtuţi medicale.
In bucătărie angelica de grădină, se consumă integral, mugurii cruzi şi tocaţi se consumă la salate, peşte şi desert, aromatizându-le. Laponii şi irlandezii consumă tulpina pe post de sparanghel, fiartă în lapte. Frunzele mature se adaugă la ciorbe, supe, în cantitate mică. Tijele tinere, confiate în zahăr, parfumează şi decorează patiseriile. Florile aromatizează băuturile, gin, vertmult, dulciurile. Fructele foarte picante sunt utilizate drept condiment.
In medicină, infuzia din rădăcină calmează isteria, nevralgiia, durerile reumatice, stimulează pofta de mâncare, reduce fatulenţa, stimulează digestia, uşurează durerile de stomac, vindecă gripele, răcelile, bronşitele cronice şi anemia. Ceaiul din frunze uscate sau proaspete combate balonările şi erupţiile cutanate.
Uleiul şi spirtul de angelică, preparat din ulei de angelică, camfor, alcool, se folosesc ca frecţii pentr4u durerile reumatice.
Antialcoo & antitabac FITO; împotriva alcoolului şi tutunului, administrabil fặrặ ştirea pacientului.
Avocado; bogat în vitamina E şi C, potasiu şi fibre, acid folic care exclude riscul dezvoltării unor anomalii genetice la copil în cazul femeilor gravide, apără ficatul de acţiunea toxinelor dăunătoare, conţinând substanţe care apără ficatul de hepatită. Conţin multe calorii, depăşind carnea şi ouăle, pentru absenţa grăsimilor nesaturate scade nivelul colesterolului ( o ½ de fruct/zi), scade tensiunea arterială, nu este interzis în diabet. În cazul gastritei acide scăzute şi anemiilor este recomandat. Este folosit în stimularea intestinului. Măştile cu Avocado sunt indicate pentru tenul uscat. În psoriazis pentru calmarea mâncărimilor se consumă în fiecare zi o ½ de fruct, pe lângă medicamentele prescrise. Coaja, frunzele şi ramurile se folosesc împotriva viermilor intestinali.
Bioparox spray; candida albicans
Caise; cel mai puternic efect îl are miezul sâmburelui, care conţine vitamine şi minerale nu numai în reducerea incidenţei cancerului ci şi în terapii de întinerire şi revigorare.
Calciu; asigurặ bặtặile regulate ale imimii, se ia împreunặ cu vitamina D.
Cartilagiile de la copanelor puilor; au un conşinut ridicat de calciu. a
Cătina; planta capabilă să trăiască în sihăstrie, pe povârnişurile sărace de piatră, rabdă foamea, setea, căldura din şesurile Europei şi frigul din Himalaya şi Alpi, fiind una din cele mai adaptabile plante de pe Terra. Se poate găsi la 2000 m. altitudine în Alpi, dar şi la 5000 m. în Himalaya. Fructele sale portocalii se coc la începutul toamnei şi rezistă pe ramuri până primăvara. Fructele se pot culege şi iarna pe îngheţ, conţin maximum de vitamină C. De regulă se recoltează ramura cu fructe cu tot, arbuştii supuşi acestui tratament, primăvara vor scoate mai multe ramuri noi.
Fructele proaspete sunt desprinse de pe ramuri cu ajutorul unei furculiţe. Uscarea fructelor se face pe ramuri, la temperaturi mari de 40 - 50 grade (în caz contrar fermentează şi le scade puterea terapeutică), până ce fructul capătă consistenţa şi aspectul unei stafide.
Pulberea de cătină; fructe uscate, măcinate cu râşniţa. Se ia 1 linguriţă de pulbere 3 - 4 ori/zi, pe stomacul gol, se ţine sub limbă câteva min., apoi se înghite cu apă.
Suc proaspăt; zdrobirea se face într-un vas de porţelan, cu o lingură de lemn, se formează o pastă, care va fi consumată imediat, pentru a nu se oxida.
Sucul de cătină nu se consumă singur ci în combinaţie cu suc de morcov, ½ pahar amestecat cu 4 - 5 linguri de suc de cătină, pe stomacul gol, de 2 - 3 ori/zi.
Sirop de cătină; suc proaspăt de cătină, 1 parte se amestecă cu 2 părţi de miere, se omogenizează, până se formează o pastă, se păstrează în borcane bine închise în loc întunecat şi răcoros. Se iau 4 - 6 linguriţe/zi.
Ceaiul de cătină; extractele în apă obţinute din cătină, nu sunt eficiente, deoarece vitaminele A, E, F, se pierd. Este bine de înlocuit ceaiul cu pulberea, sucul sau siropul de cătină.
Uleiul de cătină; fructele de cătină mai ales coaja, conţin 2 - 8% ulei gras, cu proprietăţi terapeutice puternice, care nu se poate obţine casnic, ci cu ajutorul unor instalaţii speciale. Acest ulei conţine vitaminele A şi E, asimilate uşor de organism, cu efect regenerator.
Adulţii pot lua 20 pic. de 3 ori/zi, copiii peste un an 5 pic. de 3 ori/zi
Uleiul de cătină este un elixir pentru ochi, mărind acuitatea vizuală, combate oboseala oculară, încetineşte evoluţia bolilor, datorită vitaminei A.
Fiind bogat în vitamina E, vitamina tinereţii şi fertilităţii, tratamente de 2 - 3 luni ajută activităţii glandelor sexuale.
Regenerează ţesuturile după arsuri, răni, operaţii, după o cură de 1 lună, micşorând timpul de vindecare.
Ceai de fortificare; 250g măceşe uscate cu 1 litru de apă clocotită se pun la macerat 12 ore, se filtrează se amestecă cu 500g miere, se fierbe .Siropul se consumă cu apă minerală
Ceai anti-cancerigen : planta LARREA MEXICANA, ½ linguriţă de plastic sau de lemn de pulbere într-o cană cu apă clocotită. Se bea ceaiul cât se poate de fierbinte şi o ½ ora nu se bea şi nu se mănâncă nimic. Se bea timp de 2 luni apoi pauză 2 săptămâni.
ATENTIE : se întrerupe tratamentul dacă urina se închide la culoare sau se îngălbenesc ochii.
Ceapă verde sau uscată; reduce incidenţa cancerului, ovarian mamar, genital la bărbaţi, renal şi tiroidian. Ajută la echilibrarea hormonală. Este prin excelenţă un bun diuretic, elimină ureea şi sodiul în exces. Şi în tratamente externe favorizează eliminarea apei. Cu o jumătate de ceapă proaspătă se freacă în zona rinichiului, ori în partea de jos a abdomenului, în dreptul vezicii urinare, pentru a constata o creştere de 25% a debitului urinar. Aceleaşi masaje au efect bun şi în caz de sciatică. Cura de tinctură de ceapă (vezi colica renală), este benefică şi pentru gută, edeme, retenţie de urină, reumatism, albuninurie. Elimină toxinele din organism, prin transpiraţii abundente. Consumată sub formă de tinctură nu mai miroase.
Cholestone; medicament pentru scăderea colesterolului, care conţine în formula sa, ulei de in, usturoi, pectină de măr, lecitină, crom, vitamina C şi E. Cură de 3 luni
Cireşe şi vişine; protejează rinichii, căile urinare şi intestinul, prin capacitatea lor de dezintoxicare. Sunt recomandate cure de 7-10 zile, în care se consumă 1/2Kg./zi.
Clor; în cantitate insuficientặ duce la cặderea pặrului şi a dinţilor.
Coacăz negru; pe lingă hipotensor este antiaterosclerotic si diuretic, putînd elimina din organism acidul uric în exces prezent în sânge
Coral D; sursă naturală de calciu de origine biologică şi a 73 minerale asociate cu magneziu şi vitamina D, pentru deficit de calciu şi magneziu..
Diabecon; reduce glicemia, corectează profilul lipidic, previne complicaţiile vasculare, reduce modificările retinopatiei diabetice.
Extract muguri de carpen; colon iritabil.
Farebil; afecţiuni hepato-biliare, litiază biliară.
Flavotan; stimulează şi protejează funcţiile cerebrale, afecţiunile circulatorii cerebrale, atenţia, tulburări de memorie, hipoacuzie şi vertij.
Finocarbo plus; cărbune vegetal, muşeţel, balsam de lămâie ulei vegetal, ajută la absorţia gazelor, stimularea secreţiilor biliare şi gastrice.
Gazex; „sindrom dispeptic” (dureri abdominale, balonare, flatulaţii, greaţă, regurgitare, hiperaciditate),conţine ghimber, componentă principală a produsului
Ginger; rădăcina are proprietăţi antiinflamatorii şi protejează stomacul de iritaţiile cauzate de medicamente. Este indicat şi în cazul migrenelor şi greţurilor.
Golden Yacca; curăţă şi dezinflamează intestinul gros (colonul), imuno-stimulator, reduce colesterolul, elimină toxinele.
Hepaton plus; conţine fosfolipide, care protejează celula hepatică şi împiedică acumularea de colesterol în ficat, papaia, o enzimă vegetală, care contribuie la digestia proteinelor, uşurând rolul ficatului, Mg, Zn şi vitamine cu rol detoxifiant şi de stimulare metabolică. Se administrează până la 3 comprimate/zi.
Insuveg; insulină vegetală inventată de un român Dr. Farm. Ovidiu Bujor, produs de Laboratoarele Fares Bio Vital, intervine în metabolismul glucidic ducînd la scăderea glucozei. Se recomandă în diabetul de tipII şi adjuvant în diabetul de tipI.
Îndulcitori artificiali;
Zaharina; este de aceeaşi vârstă cu zahărul fiind descoperită în 1879, este foarte săracă în calorii şi de 200 - 500 de ori mai dulce decât zahărul, s-a impus ca hrană pentru diabetici şi supraponderali.
Din 1977, experimentele de laborator pe animale au scos în evidenţă anumite efecte toxice. Măreşte indicele de apariţie al cancerului vezicii urinare, celui genital şi de prostată. Apoi s-au demonstrat indicele de toxicitate asupra sistemului hormonal, a activităţii nervoase şi imunităţii.
Din 1996 în S.U.A. este pe lista alimentelor cu potenţial cancerigen, iar în Canada este interzisă.
Aspartamul; a fost descoperit în 1965, are o putere de îndulcire de 200 de ori mai mare decât zahărul, costă mai puţin şi nu are nici o calorie. Este în compoziţia sucurilor light, a ciocolatei, bomboanelor şi produselor de cofetărie. Este îndulcitor de bază al unor produse ca; Equal, Nutra Sweet.
Are şi efecte adverse constând în dureri de cap, greaţă, palpitaţii, mâncărimi, dureri la încheieturi, insomnie, pierderea memoriei.
Testele făcute la Institutul de Medicină Aero-spaţială din S.U.A., au dat primul semnal, sucurile şi dulciurile consumate de piloţii liniilor aeriene, dau probleme de concentrare, pierderea temporară a auzului, tulburări de vedere, iritabilitate, deci sunt contraindicate.
Al doilea semnal, a fost în rândul copiilor de vârstă şcolară, a apărut o proliferare a violenţei, culminând cu atacuri armate asupra profesorilor şi colegilor.
La nivelul anilor 2000, legislaţia mai multor ţări interzice introducerea în alimente a acestui îndulcitor, acuzat de producerea mai multor boli şi tulburări, depresia insomnia, parkinsonul, Alzheimer, scleroza în placi, diabetul şi bolile tumorale.
Din păcate în ţara noastră e folosit în sucurile light, energetice, produse dietetice, bomboane mentolate, gumă şi în multe alimente şi suplimente nutriţionale de slăbit
Îndulcitori naturali;
Mierea de albine; îndulcitor ideal pentru ceai, lapte, cafea, suc. Nu poate fi folosită la prepararea unor prăjituri, nici a cozonacilor, (aluatul îndulcit cu miere nu creşte), preparată termic la 70 grade devine toxică.
Zahărul brut; granule ca zahărul obişnuit dar sunt închise la culoare. Pentru gătit se comportă ca şi cel obişnuit, dar are punctul de topire mai jos, face mai puţină spumă.
Firma exportatoare Sano-Vita 021.222.03.47, 072237186.
Lămâia; sucul stimulează pofta de mâncare. 2 linguriţe de suc, neândulcit cu 1 pahar de apă, se bea înainte de masă cu ½ de oră, ajută la stimularea fluxului de salivă şi a sucurilor gastrice..
Lenicalm; 3 plante, vinariţă, păducel şi tei, pentru insomnie, reduce nervozitatea la adulţi şi copii.
Lipostop;combinarea oţetului de mere cu bio-crom, care stimulează procesele de ardere a grăsimilor şi a glucozei în sânge, scade apetitul pentru dulciuri, transformă depunerile adipoase în energie.
Liv. 52; hepatoprotector şi detoxifiant, un supliment nutritiv care optimizează funcţiile ficatului. Conţine cicoare, coada şoricelului, dar şi plante din zonele înalte din Himalaya, precum Tamarix gallica, cu rol tonic, reglator al metabolismului hepatic.
Livo smilin; remediu naturist, protector al ficatului, cu dublă acţiune asupra viruşilor, toxinelor, cât şi împotriva modificărilor patologice ale ţesutului hepatic, care apar în aceste cazuri. Regenerează celula hepatică, ameliorează circulaţia sanguină intahepatică şi a proceselor metabolice.
Lactat de magneziu şi vitamina B6; carenţe de magneziu şi vitamina B6, datorate alimentaţiei dezechilibrate, efort fizic, stres, anxietate,astenie, insomnie, spasmofilie, palpitaţii.
Maca; o plntă cu rădăcină robustă care creşte pe platourile alpine din Peru, face parte din gama nutraceutice innovatics. Reface echilibrul organismului, întăreşte sistemul imunitar, un tonic fizic şi mental, acţiune asupra sistemului endocrin, reduce disconfortul fizic şi emoţional asociat cu sindromul premenstrual şi cu menopauza.
Macerat de usturoi; 2 căţei de usturoi pisaţi se macerează o săptămână în 250ml. vin alb natural. Se bea câte 1 linguriţă dimineaţa 3 săptămâni
Măcriş; frunzele lui stimulează digestia, efect detoxifiant,neutralizează otrăvurile preluate din mediul înconjurător, pareze ale nervilor periferici, adjuvant în hemiplegie (1/2 pahar de suc dimineaţa şi seara, timp de 2 săptămâni cu una de pauză). Raţia maximă zilnică pentru un adult este de 70-100 g., peste această doză apar fenomene de demineralizare, tlburări digestive, ameţeli, tulburări nervoase.
Mặrarul; folosit ca adaus la mâncare, dar şi ca medicament, fiind menţionat într-un papirus egiptean vechi de 4000 de ani. Este intens folosit de medicina tibetanặ şi indianặ, unde este administrat ca tonic digestiv, antiinfecşios şi antiinflamator. In antichitate era preţuit de romani, fiind un remediu contra tulburặrilor digestivặ şi a durerilor de cap ce apặreau dupặ petrecerile îmbelţugate. Sucul proaspặt se dặdea pentru bolile de inimặ, contra tusei.
Mărul lupului, unguent; 6 linguri tinctură se lasă pe o farfurie până se evaporă alcoolul şi rămâne o pastă groasă, care se amestecă cu ¼ dintr-un pachet de unt uşor înmuiat lângă foc, cu o lingură de lemn se omogenizează, se păstrează la frigider
Mărul lupului, este o plantă toxică. Administrată intern fără avizul medicului, utilizată extern nu prezintă pericol cu condiţia să fim atenţi la manipulare şi depozitare .Este cea mai veche plantă folosită ca medicament în Egiptul antic acum 5000de ani, numită iarba cobrei fiind singurul remediu.. Galii o foloseau pentru tumori şi a oricăror excrescenţe de pe corp În Spania se folosea de către cavaleri pentru tămăduirea rănilor,prevenirea infecţiilor. Englezii recomandau mestecarea a 2 frunze , pentru întărirea organismului la epidemii şi eliminarea abceselor dentare.. Avertizau asupra toxicităţii ei dacă este folosită mai mult de 3 săptămâni,dăunează rinichilor, vezicii urinare şi tubului digestiv.
Măr, struguri, afine; conţin polifenol (antioxidant) care ucide viruşii.
Mentusin; conţine lemn dulce, eucalipt, cimbru, coada şoricelului, indicat pentru tuse, bronşită, răguşeală, stări gripale.
Mentat; conţine 2 plante Centella şi Bacopa, scade emotivitatea în timpul examenelor, ajută la asimilarea cunoştinţelor, creşte capacitatea de concentrare, atenţia şi memoria, înlătură oboseala, epuizarea psihică şi insomnia
Medicamentele Dr. Mircea Ciuhri; Hepato-Liz, supliment nutritiv şi Imuno-Max imuno-stimulator.
Crema pentru îngrijirea pielii, măreşte elasticitatea tenului, elimină ridurile, petele maronii, bătăturile, aluniţele, nevii şi verucile.
Crema pentru picioare, împotriva varicelor, reduce inflamaţiile articulaţiilor.
Crema pentru glezne, efect în artroze şi arterite, regenerarea ţesuturilor mărind fluxul sanguin în zonele afectate.
Crema pentru decolteu, pentru nodulii mamari, asigurând absorţia acestora.
Cremă anticelulitică.
Crema pentru piele descuamată, elimină crustele cutanate, pentru psoriazis.
Crema pentru masaj corporal şi zona Zoster.
Lipogel pentru unghii, elimină ţesutul mort, hrăneşte rădăcina şi tratează micozele.
Gel pentru cavitatea bucală, tratează Candidozele şi micozele bucale.
Gel V, pentru absorţia varicelor esofagiene.
Gel pentru îngrijirea dinţilor şi gingiilor şi a paradontozei.
Intim gel V, pentru zonele intime, reglează flora mucoasei vaginale, în tratarea micozelor vaginale.
Intim gel H, pentru fibroamele uterine şi a hemoroizilor.
Adenom-Liz, pentru prostată, sub formă de supozitoare.
Kerato-Liz, afecţiuni cutanate grave, carcinoame, melanoame şi alte formaţiuni tumorale ale epidermei.
Sediul în Str. Toamnei nr. 100 tel. 2100082/2103470.
Macerat gliceric de arin negru; ulcer gastroduodenal.
Morcov; sucul conţine beta-caroten, potasiu şi substanţe anticanceroase, fiind cel mai important furnizor de vitamina A, conţine fier, în combaterea anemiei şi a tulburărilor de creştere, pentru intestine acţionează ca un regulator şi cicatrizant gastric, în tinereşte celulele şi stimulează funcţiile hepatice. Se consumă crud ras sau suc.
No-spa;.dureri biliare,gastro-intestinale (ulcer, gastrită, colon iritabil, dureri menstruale, anexită).
Normobil; normalizează secreţia biliară, se ia 30 min. înainte de masa.
Omega 3 – 6 – 9; scade colesterolul şi trigliceridele, previne ateroscleroza şi HTA, creşte imunitatea, previne depresia, a scăderii capacităţii de atenţie şi a Alzeheimerului, afecţiuni dermatologice – eczeme, psoriazis acnee, tulburări premenstruale, crampe uterine. ( produs de Mondopharm Corporation)
Oscillococcinum; un medicament homeopatic folosit în prevenirea şi vindecarea stărilor gripale. O singură doză pe săptămână pentru a preveni boala. La primele simptome ale bolii, se ia o doză, se repetă o dată sau de 2 ori la interval de 6 ore. Când se instalează gripa se ia o doză dimineaţa şi una seara timp de 3 zile.
Osteocicatrat – TR; unguent uz veterinar, conţine extract de rădăcină de tătăneasă şi rostopască, pentru afecţiunile oaselor: entorse, luxaţii. dureri articulare, accelerează formarea calusului osos. In reumatism articular, afecţiuni ale pielii, plăgi cutanate, produse de înţepături, tăiere, arsuri, degerături, ulcer varicos, eczeme greu vindecabile, papilomatoză. Produsul se aplică pe zona afectată, în strat subţire, cu ajutorul spatulei din ambalaj. Tratamentul se face timp de 4 – 5 zile, sau până la 14 zile în afecţiuni grave. Nu are contraindicaţii.
Osteocynesine; pentru fixarea şi metabolismul Ca, sugari, copii adolescenţi, femei însărcinate, fracturi, osteoporoză, se poate folosi şi în medicina veterinară.
Ovăz; hipotiroidă, fulgii de ovăz vor fi trecuţi pentru mult timp în dietă, suplimentar se va bea ceai din 7 linguri boabe fierte ½ oră în 1 litru apă, este recomandat în astenie, surmenaj, somnolenţă, pietre la rinichi, impotenţă.
Prodigest capsule; procesul digestiei, dureri abdominale, gastrită, paraziţi intestinali.
Păducel; frunzele şi florile sale culese primăvara au efecte tonice cardiacice puternice, dilată arterele inimii, reglează tensiunea arterială, calmează psihicul. Florile si frunzele se culeg, se usucă, se macină cu râşniţa electrica, se administrează 1 linguriţă de pulbere pe stomacul gol, de 3 ori/zi. Durata tratamentului este de 1 lună, pentru prevenirea bolilor de inima şi de 3 luni pentru bolnavii cardiovasculari cronici. Cura are efecte bune în tratarea ischemiei cardiace, a ischemiei dureroase (anghina pectorală), sclerozei coronariene, arteriosclerozei. De asemenea pentru aritmii cardiace, hipertensiune sau tensiune oscilantă. Pentru cardiopatiile de origine diabetică se face un amestec de pulbere de păducel, anghinare, afin, în parţi egale, se ia 1 linguriţă rasă de 4 ori/zi, la orele 8, 12, 18, 22.
Pătrunjel; conţine mai multa vitaminặ C decât lặmâia, vitamina K, beta – caroten, magneziu ţi calciu. In antichitate, la început de varặ se mesteca pặtrunjel verde pentru a feri de insolaţie, infecţii digestive şi dureri de cap.Medicii din evul mediu susţineau cặ dặ imunitate la otrặvire ţi la intoxicaţiile lente de tot felul. Cercetặrile moderne aratặ o puternicặ acţiune la nivelul ficatului şi a splinei, precum şi asupra sistemului endocrin şi digestiv. Consumat crud, protejează plămânii şi căile respiratorii, ficatul, intestinul, rinichiul. Ameliorarea tumorilor cerebrale, reduce efectul nociv al alcoolului.
Pătlagina; rol hipotensor, este bună în ateroscleroză şi hipercolesterolemie, fiind un „detergent” al sistemului circulator.
Păpădia; atât frunzele şi rădăcina, sunt un excelent tonic circulator, cu acţiune în ateroscleroză.
Plantele amare; sunt considerate adevărate catalizatori ai organismului. De obicei se suprapune cura cu plante depurative, cu cele amare, pentru ca dezintoxicarea să fie mai puternică. Apoi plantele amare se pot lua şi în afara tratamentului de dezintoxicare, mai ales când există probleme cu ficatul, bila constipaţia.
Pelin; indicat în cura de purificare mai ales la persoanele cu trai sedentar. Se administrează sub formă de tinctură, se iau 3 linguriţe /zi diluate în puţină apă, de regulă câte 1 linguriţă înainte de masă, cura durează 2 săptămâni, urmată de o pauză de 10 zile, după care se poate relua tratamentul. Se respectă timpul de pauză.
Rostopasca; toxică, dar cu efecte asupra ficatului şi bilei foarte puternice, fiind drenor şi regenerator. Se ia sub formă de pulbere, 1 vârf de cuţit de 3 ori/zi., pe stomacul gol.
Bitter suedez; o ½ lingură - 1 lingură înainte de fiecare masă, puse în apă sau ceai.
De regulă depurativele se iau primele, cu ½ oră înainte de masă, în timp de plantele amare se iau cu 10 min. Efectul plantelor amare sa fie complet ele se mai iau încă o săptămână după ce s-a terminat tratamentul cu plantele depurative.
Plantele amare contribuie la stimularea şi reglarea imunităţii.
Pelinul remediu pentru compensarea efectelor sedentarismului şi atoniei digestive.
Rostopasca recomandată în dischinezie biliară, hepatită.
Bitter suedez spectru mult mai larg, datorită compoziţiei sale, stimulează digestia, recomandat pentru gastrită hipoacidă, indigestie.
Plantele amare nu pot fi folosite de persoanele slăbite, surmenate fizic sau psihic. Pelinul nu va fi folosit de gravide, de cele care suferă de gastrită.
Pinosol; nas înfundat
Plante depurative; cu rol să facă curăţenie generală în organism, determinând eliminarea reziduurilor pe toate căile principale, transpiraţie, urină, fecale. Purificarea este atât de intensă, încât pot apărea fenomene neplăcute ca transpiraţie abundentă, urât mirositoare, urinare abundentă, erupţii, cu timpul dispar.
Trei fraţi pătraţi; pentru persoanele sensibile la bolile sezonului rece, mai ales la guturai şi bronşită, astmă, reumatism.. Se prepară un ceai din 2 - 3 linguri de plantă mărunţită intr-o jumătate de litru de apă plată. Planta se lasă la macerat la temperatura camerei, de seara până dimineaţa, când se filtrează. Maceratul se lasă, iar planta rămasă se opăreşte timp de ½ oră cu ½ litru de apă clocotită, apoi se filtrează şi se lasă la rece. Se combină maceratul cu extractul, iar preparatul va fi băut pe parcursul unei zile.
Boabele de ienupăr; eficient pentru persoanele care acumulează foarte multă apă în ţesuturi, care au probleme cu rinichii şi căile urinare. Se ia sub formă de tinctură, 1 linguriţă diluată în ½ pahar de apă, de 3 ori /zi. Într-un borcan cu apă 15 linguriţe de boabe de ienupăr măcinate cu râşniţa de cafea, după care se adaugă un pahar de alcool alimentar de 70, se închide borcanul ermetic şi se lasă la macerat timp de 10 zile, se filtrează.
Fructele de soc; cele mai puternice şi depurative. Se foloseşte tinctura obţinută din fructe proaspete. Tinctura deblochează tranzitul intestinal, fiind de un ajutor pe termen lung persoanelor constipate sau cu o eliminare leneşă. Mobilizează toxinele din organism şi intensifică eliminarea lichidelor din corp prin diureză şi transpiraţie. Cel mai spectaculos efect al acestui remediu este reglarea rapidă a greutăţii corporale. Mai ales în sezonul rece, când Kilogramele se depun cu uşurinţă. Se administrează 1 - 2 linguri de tinctură pe zi, dimineaţa pe nemâncate. Pentru persoanele obeze se recomandă o schemă; în prima zi se ia 1 linguriţă la ora 18; a 2-a zi se iau 2 linguriţe la aceeaşi oră ş,a.m.d., până în ziua a 7-a, când se ajunge la 7 linguriţe luate toate o dată. Se menţine această doză 30 zile. Dozele progresive se iau pentru a nu crea un şoc tranzitului intestinal, care va fi foarte accelerat, la fel ca şi diureza.
O cură este determinată de gravitatea problemelor. Pentru oi persoană cu o viaţă echilibrată 2 săptămâni. Persoanele foarte sensibile la răceli 1 lună.
Această cură ne face să ne simţim mai uşori, proaspeţi, capacitate de muncă sporită, somn odihnitor, o piele mai curată, mai strălucitoare, o rezistenţă fizică şi psihică mai bună.
Cura cu trei fraţi pătaţi, ajută la eliminarea bolilor respiratorii cronice (bronşita şi astmul) şi bolilor alergice.
Cura cu tinctură de ienupăr, măreşte imunitatea la nivelul rinichilor şi a vezicii, ceea ce duce la vindecarea cistitelor, nefritelor.
Cura cu tinctură de fructe de soc, elimină constipaţia şi ajută la scăderea în greutate.
Porumb;, în obezitate, mămăliga conferă senzaţia de saţietate, în hipotiroidă, sunt reduse efectele ca îngrăşarea, somnolenţa, lipsa de tonus fizic şi mintal. Măreşte secreţia biliară şi grăbeşte golirea ei, gastrita şi ulcerul sunt ameliorate de mămăliga caldă, având efect de reducere a acidităţii.. Consumată frecvent ameliorează diabetul, litiaza renală şi hepatita
Reumador gel; tratarea afecţiunilor dureroase, inflamaţii oasteo-articulare, musculare, articulaţii dureroase, contuzii, entorse, luxaţii (piroxicam 0,5%)
Roiniţa; ulei eteric cu un miros puternic de lămâie (i se mai spune lămâiţă) şi multă vitamină C. Se foloseşte ca antispasmodic, calmant, scăderea tensiunii, în migrene, insomnie, isterie, nevralgii, respiraţie greoaie, astmă, afecţiuni ale pielii, arterosclerozei. Decoctul şi infuzia în cazul durerilor menstruale.
Sarea de bucặtặrie; o sursặ naturalặ de clor.
Schinduf; folosit în nordul Africii, India şi Asia mică, cu aplicaţii medicale şi culinare. Vechii egipteni îl foloseau în prepararea soluţiilor pentru îmbălsămare. Seminţele sale sunt hrănitoare, pentru convalescenţi, a celor slăbiţi, dar trebuie evitate de femeile gravide, provoacă contracţii uterine. Totodată s-a descoperit că seminţele pot inhiba dezvoltarea celulelor canceroase la nivelul ficatului, scad colesterolul şi sunt excelente pentru diabetici. Frunzele se pot utiliza atât proaspete cât şi uscate, iar seminţele se recoltează când sunt bine coapte şi uscate. Frunzele şi seminţele sunt antiinflamatorii, qantitumorale, carminative, expectorante, febrifuge, galactogene, hipoglicemice, laxative, tonice uterine. Mucilagiile sunt folosite în tratarea inflamaţiilor la nivelul stomacului, intestinului, ca şi vindecarea ulcerului. Seminţele sunt hrănitoare, conţin mult fier şi stimulând metabolismul dau rezultate bune în caz de debilitate fizică datorită anemiei sau bolilor infecţioase, mai ales când este afectat sistemul nervos. Extern pot fi utilizate sub formă de cataplasme, după ce au fost măcinate şi amestecate cu puţină apă şi oţet, pentru tratarea rănilor sechise sau purulente.
Septilin; pentru sistemul imunitar zilnic timp de 3 - 5 săptămâni.
Sfeclă; sursă de magneziu, beta-caroten, vitamina C şi E, potasiu şi acid folic.
Substanţele nutritive din sucurile de fructe şi legume;
- beta-caroten - morcov, papaya
- acid folic - portocale, napi, brocoli
- vitamina B6 - napi, spanac, nap turcesc
- vitamina C - ardei gras, citrice, varză
- vitamina K - brocoli, nap, urzici, fragi, căpşuni
- calciu - nap, bok choy (varză chinezească)
- crom - măr, varză, ardei dulce
- mangan - varză de Bruxelles, varză
- potasiu - ţelină, roşii
- seleniu - măr, usturoi
- zinc - morcov, ginger, mazăre verde
Talpa gaştei; actiune în afecţiunile de origine nervoasă, reducînd totodata şi tensiunea arterială.
Terapia cu petrol; petrol distilat între 100 - 120, timp de 6 săptămâni, dimineaţa 1 lingură, pe stomacul gol, cu o ½ de oră înainte de masă, 4 săptămâni pauză, apoi încă 4 săptămâni se ia câte 1 lingură de petrol dimineaţa, pe stomacul gol, cu ½ de oră înainte de masă.
Terbisil; tratamentul rapid al micozelor, onicomicoze, micoze interdigitale, axilare, inghinale, se aplicặ de 1 – 2 ori/zi.
Traista ciobanului; reglează tensiunea arterială.
Ţelină; substanţe anti-cancerigene, bogat în potasiu, sodiu, ajută la scăderea tensiunii, înlocuieşte pierderea de minerale şi lichide consumate în procesului de transpiraţie, disfuncţie sexuală. Se consumặ sub formặ de salatặ.
Unguent muguri de plop negru; (vezi fibrom), răni deschise, cicatrice inestetice, herpes, cancer de piele, hemoroizi, ulcer varicos, comprese cu tinctură, apoi crema( vezi fibrom), (Firma producătoare S.C. Dacia Plant S.)
Usturoi verde; anticanceros datorită substanţelor oxidante şi imuno-stimulatoare, reduce incidenţa cancerului pulmonar, esofagian (înlătură o parte din efectele negative ale fumatului),genital, intestinal şi pancreatic.
Usturoi; acţionează ca un antibiotic natural, subţiază sângele, reduce colesterolul.
Valeriana; recomandata pentru cei care sufera de boli de inima ce apar pe fondul stressului psihic, a epuizarii, insomniiei, pe fond emotional, furie, nervozitate, iritabilitate, anxietate, pentru femeile ajunse in pragul menopauzei.
Varza; calităţi curative în tratarea ulcerului, dar trebuie combinat cu tratament medicamentos adecvat.
Vâsc; actiune remarcabila in hipertensiunea arteriala, ateroscleroza si tulburari circulatorii.
Extraxtul de vâsc se găseşte la noi sub 2 forme: Iscador şi Isorel. Dintre cele 3 tipuri de isorel A, M si P numai primul este omologat. Este preparat şi administrat în doze homeopatiuce în produsul Iscador.în terapia cancerului.
Vita care; aloe Vera pentru constipaţie şi arsuri stomacale, ulcer gastric şi duodenal, în afecţiuni hepatice, antiinflamator şi antioxidant
Vitacaps; ulei din seminţe de in, colon iritabil, reglează tranzitul intestinal, scade colesterolul.
Vitamina B 17; se administreazặ preventiv pentru tratarea cancerului, se gặseşte în sânburii de caise, mere, piersici, prune.
Vitamina PP sau B 3; scade tensiunea arterialặ şi reduce colesterolul.
Veral gel; (diclofenac) antiinflamator şi analgezic care pătrunde în profunzime la locul durerii. Recomandat în traumatisme ale tendoanelor, ligamentelor, muşchilor, articulaţii, dureri postoperatorii şi posttraumatice.
Zahặr invertit; 1 kg. zahặr alb, 450 ml. apặ, 1 linguriţặ acid citric, saqu tartric (sare de lặmâie). Aceste ingredinte se pun la foc domol ( nu direct) într-o oalặ emailatặ fặrặ pete de ruginặ, timp de 10 min. Se amestecặ cu o lingurặ de lemn şi se strînge spuna. In felul acesta se obţine un amestec de 2 monozaharide (glucozặ şi fructozặ), cu o putere dublặ de îndulcire. Sporeşte capacitatea de asimilare a calciului îm intestin, combate şi vindecặ rahitismul, provine formarea calculilor renali, dizolvặ uraţii, nu este cancerigen ca zahặrul alb.
Zincul; pentru senilitate se ia zinc şi magneziu, zincul acţioneazặ mai bine în prezenţa vitaminei A.
.




RETETE PENTRU SLABIT

Slăbiţi în 7 zile 7 Kg.;
- 1 zi - orice fruct fără banane, pepenele verde şi galben mai puţine calorii decât
majoritatea fructelor.
- 2 zi - vegetale conservate sau crude,fără fasole uscată, mazăre, porumb
la prânz supa, la cină cartof copt la cuptor cu unt. Nu mâncaţi fructe
- 3 zi - oricât doriţi legume, fructe, supă, fără cartofi copţi. După 3 zile dacă nu trişaţi
slăbiţi.
- 4 zi - 3 banane şi lapte degresat, apă multă, supă,
- 5 zi - carne de vită cu roşii (250g carne şi o cutie de roşii în bulion, sau 6 roşii
proaspete), 6 - 8 pahare de apă, supă o dată pe zi.
- 6 zi - carne de vită cu legume sau cartofi, supă o dată pe zi.
- 7 zi - orez Uncle Ben’s, suc de fructe neândulcit (Santal) şi legume
supă o dată pe zi.
In a 7 zi slăbiţi 5 - 8Kg., dacă aţi slăbit mai mult întrerupeţi regimul 2 zile şi apoi
reluaţi-l. Daca e urmat corect, curăţă organismul de toxine şi vă simţiţi mai bine
Este rapid, arde grăsimile şi are mai multe calorii decât mâncaţi.
Interdicţii; pâine, alcool băuturi carbogazoase, prăjeli.
Voie; apa, ceai, cafea fără zahăr, suc neândulcit şi lapte degresat, supă toată ziua când vă este foame. Intr-o zi se poate înlocui carnea de vită cu pui la grătar fără pieliţă, sau cu peşte.
In celelalte zile e nevoie de proteine , carne de vită.
Barley Water; băutura care te ajută să slăbeşti uşor, 50 g, boabe de orz se fierb în 1 litru de apă 30 min. Lichidul se consumă toată ziua.
Chefir; arde grăsimile de prisos, 1 pahar înainte de mese.
Dieta cu iaurt; timp de o sặotặmânặ, dimineaţa se mặnâncặặ un iaurt amestecat cu fulgi fặrặ zahặr, miere, stafide sau nucặ, la prânz supặ de orice fel – doar zeama şi legumele fierte, seara ca dimineaţa. Se beau 2 litri de apặ, ceai, cafea fặrặ zahặr. Se slặbeşte 1 Kg. /zi. In weekend se mặnâncặ normal iar sặptặmâna urmặtoare se reia regimul pentru a slặbii mai mult.
Dieta alternativặ; luni 6 Sana, marşi 6 cartofi fierţi fặrặ sare, miercuri 6 mere, joi 6 ouặ fierte tari, vineri 600 g. Brânzặ de vaci, sâmbặtặ 600 g, carne fiartặ de pui sau vitặ fặrặ sare. In 7 zile se slặbeşte 5 Kg.
Dietă obligatorie; carne slabă 2oo - 300 g., supă legume fără paste făinoase, peşte fără sosuri, ouă. preparate oricum, salate de roşii, ridichi, ţelină, murături în oţet, brânză uscată, caşcaval,şvaiţer, fructele se mănâncă separat. Sunt interzise dulciurile, grăsimile, alcoolul, pâinea şi făinoasele.
Cura cu ananas; sau cura Afroditei, timp de 3 zile mesele de prânz şi seara , se va mânca numai, 2 cotlete de miel la grătar şi 2 felii mari de ananas proaspăt. În timpul mesei nu se consumă băuturi, fără mic dejun, peste zi 1 - 2 litri apă sau ceai din frunze de coacăz negru, frasin. Anasonul conţine o drojdie şi un ferment digestiv care digeră în câteva minute de 1000 de ori greutatea lor.
Cura cu cireşe; fiind un fruct sărac în principii nutritive, se recomandă cure de 2 zile pe săptămână, cât ţine sezonul. Cireaşa conţine un depurativ puternic, care elimină toxinele şi deşeurile din organism.
Cura cu coada calului; macerat la rece, 2 – 3 căni/zi, cu puţin înainte de masă, măreşte intensitatea procesului de liminare pe cale renală şi digestivă.
Cura cu lămâi; se bea zilnic progresiv suc de lămâie,pornind de la sucul unei ½ lămâie, urcând .progresiv (1/2) ,până la 10, apoi se coboară progresiv, pe o perioadă de 4 - 5 săptămâni.
Cura de întreţinere; seara se taie în felii o ½ de lămâie cu coajă cu tot, se adaugă o mână de muşeţel, apoi o cană de apă clocotită, se lasă la macerat până dimineaţa, când se bea pe nemâncate
Cură de sucuri; pe durata unei zile se poate bea un singur suc, legumele se curăţă de coajă, se rad şi se presează printr-un tifon, sau la centrifugă. Pentru gust mai bun se adaugă la suc, verdeţuri proaspete, mărar, pătrunjel, ţelină.
- după trezire 1 - 2 ceşti de ceai rozmarin (stimulează tensiunea scăzută)
- ora 9, 250 ml. suc morcovi amestecat cu 1 linguriţă ulei de măsline
- ora 11, 250 ml. suc varză murată, cu leuştean tocat, mărar.
- ora 12, 1 pahar mare cu apă minerală
- ora 13, 250 ml. suc sfeclă roşie, cu 1 linguriţă de tărâţe de grâu
- ora 16, 1 ceaşcă ceai de măceşe
- ora 17, 250 ml. suc morcovi, cu frunze de busuioc şi amestecat cu o linguriţă de smântână
- ora 18, 1 pahar mare de apă minerală
- ora 20, 1 ceaşcă ceai de flori de tei sau iasomie (calmează)
În total 320 calorii/zi.
Important; pregăti sucul din legume proaspete, beţi sucul imediat după preparare, în ceai nu puneţi nici zahăr nici miere, 1 zaharină.
Lipostop; supliment nutritiv, oţet de mere cu bio-crom, arde grăsimile, scade glicemia, apetitul pentru dulciuri, depunerile adipoase le transformă în energie şi putere de muncă.
Porumb; în obezitate mămăliga conferă o senzaţie de saţietate. În hipotiroidă, anumite probleme cum sunt îngrăşarea, somnolenţa sunt reduse. Măreşte secreţia biliară şi facilitează evacuarea sa. Ulcer şi gastrită, efect de ameliorarea acidităţii, acelaşi rol îl are în diabet, litiază renală şi hepatită
Slăbit zodiacal; LEU - nu mâncaţi pâine decât la micul dejun,(pâine integrală), fără alcool, brânzeturi cu peste 20% grăsimi şi mâncare cu sos, dulciuri. Se recomandă carne la grătar, peşte fiert în abur sau la grătar, legume verzi, fructe . Nu vă serviţi de 2 ori şi nu beţi în timpul mese
SĂGETĂTOR - va place ambianţa veselă, nelipsit de la banchete şi ieşiri cu prietenii, duceţi o viaţă socială activă, unde aveţi ocazia să beţi şi să mâncaţi, alimente interzise, dulciuri, mâncare cu sos, carne grasă (miel, porc, antricoate de vită), produse bo0gate în colesterol (brânzeturi, gălbenuş, creier, momiţe). Se recomandă micul dejun compus din suc proaspăt de fructe, o felie de şuncă sau 1 ou tare, 1 iaurt, 1 - 2 felii pâine integrală, ceai sau cafea. La prânz şi la cină se umple stomacul cu crudităţi, evitând sosul de maioneză, carne albă, peşte. Ca desert fructe proaspete (căpşuni, piersici, pepene).
PEŞTI - zodie de apă, guvernată de Neptun ,trebuie supravegheată silueta. A se evita alimentele care conţin zahăr, alcool, sau pe cele prea bogate în apă, cireşele pepeni şi piersici.
Se recomandă peşte la grătar sau cuptor, legume fierte cu 1 bucăţică de unt, compot din fructe proaspete, căpşuni, caise îndulcite cu edulcoranţi, apă,ceai, suc de portocale, sau grapefruit proaspete, dar nu în timpul mesei.
Reţeta cu apă fierbinte; luni, marţi, miercuri, de dimineaţă până seara se bea din 3 în 3 ore câte o cană de ceai ne îndulcit şi cât mai fierbinte, apoi se bea o cană de lapte de la temperatura camerei. Seara, până la ora 20, se consumă 100 g. carne slabă cu o salată de legume crude sau fierte în aburi. Orice aliment este exclus, în timpul săptămânii se mănâncă normal. Se slăbesc 1 - 1,5 Kg. pe săptămână.
Regim de slăbit nocturn; Universitatea South California, recomandă mâncatul seara, înaite de culcare, a unei porţii mici de albumină, 30g. Peşte sau carne de piept de pui fără pieliţă, şi sucul de la o lămâie. In timpul nopţii glanda hipofiză transformă albumina din alimente într-un hormon puternic care arde grăsimile transformându-le în energie. In felul acesta dimineaţa, ne trezim bine dispuşi, în formă fizică bună şi mai slabi.
Regim de 3 zile; prima zi, se consumặ numai banane, a 2 a zi, legume fierte cu sau fặrặ sare, a 3 a zi, pâine prặjitặ cu carne slabặ de pui sau de vitặ la grặtar. In celelalte zile se mặnâncặ normal fặrặ grặsimi, aluaturi, dulciuri. Este un regim cu proteine, vitamine şi sặruri minerale.
.















BOLI


Agitaţie nervoasă; amestec din plante uscate de mentă, rădăcină de valeriană, conuri de hamei, luate în proporţie de 2 linguri din prima plantă şi câte una din celelalte. Peste 1 lingură de amestec se pun 400 ml. apă clocotită, se lasă la infuzat până se răceşte, se bea câte 200 ml. 2 ori/zi.
Alcoolism; ceai concentrat de cimbru 1 pumn de flori la 1 litru de apă clocotită, se bea din ¼ în ¼ de oră câte 1 linguriţă. Apare o stare de transpiraţie abundentă, greaţă, urinare puternică şi poftă de mâncare. La consumul de alcool apare greaţa, cura se face timp de 2 săptămâni.
Sau ceai de pedicuţă, infuzie de 5g. la 150 ml. apă clocotită, se bea dimineaţa la 1 oră după micul dejun, timp de 8 zile.
Sau se administreazặ pulbere de pedicuţă, un vârf de cuţit, di 4 în 4 ore, maxim 4 doze/zi. Tratamentul durează 6 luni şi are ca efect diminuarea dorinţei de a consuma alcool.
Seminţe de pătrunjel; au rol de a face renunţarea mai uşoară la alcool şi de a menţine un echilibru în organism, se ia câte o jumătate de linguriţă de pulbere de 2 – 3 ori/zi pe stomacul g ol, cu puţină apă. Tratamentul durează 3 săptămâni cu o săptămână de pauză, după care se reia.
Sau, din 3 în 3 ore ( 6, 9, 12, 15, 18)i se dau alcoolicului câte 6 linguriţe de miere. Tratamentul durează 2 zile. Ultimele linguriţe de miere se dau la ora 24. După toata cantitatea de miere pacientul nu mai vrea alcool. setea de alcool este provocată de lipsa potasiului din organism.
Cură de 3 luni cu pulbere de cătină (vezi, medicamente…), 3 linguriţe/zi. Alcoolicii care au făcut cură de dezintoxicare, tremuratul mâinilor, nervozitatea şi ieşirile violente sunt mai estompate, faţă de cei care nu fac tratament cu cătină.
FITO Antialcool & antitabac, împotriva dependenţei de alcool şi tutun, se administreazặ şi fặrặ ştirea pacientului.
Alergie la firele postoperatorii; cu compresii sterile se tamponează zona cu apă oxigenată, apoi se unge zona cu alifie de gălbenele după care se pune compresă cu bitter suedez.
Alergie; tratament simptomatic cu PERITOL, antihistaminic foarte eficient şi cu efecte secundare reduse. După investigarea alergiei şi stabilirea pe bază de teste dermatologice a alergenului, se face un tratament de desensibilizare (un vaccin). Clinica de alergologie din cadrul spitalului Dr. C. Davilla, Bucureşti, Calea Griviţei nr. 7.
Alzheimer; la început se manifestă tulburările de memorie şi apoi cele de orientare spaţială. Dezorientarea spaţială este foarte importantă, deoarece se rătăceşte cu uşurinţă pe străzi şi chiar în propria casă. Are dificultăţi în exprimare şi în a înţelege limbajul celorlalţi îşi găseşte cu greu cuvintele.
Cu timpul îşi pierde capacitatea de a face treburile obişnuite. Perioada terminală a bolii se caracterizează printr-o stare de demenţă profundă. Apare mutismul şi se instalează diverse semne neurologice.
Din cauza tulburărilor de tip demenţial şi a agitaţiei, bolnavii comit acte antisociale - agesiuni, atentate, viol, vagabondaj, părăsirea domiciliului. Sub influenţa unor persoane străine, cedează bunuri proprii, fac testamente. Din aceste motive se impune stabilirea de către o comisie de experţi, punerea bolnavului sub interdicţie. Specialiştii spun că sechelele rămase după o lungă internare în spitalele de psihiatrie şi pierderea suportului familial accelerează în mod incontestabil degradarea mentală a vârstnicilor.
Nu există o reţetă unică de tratament al bolilor psihice. Scopul tratamentului medicamentos şi psihosocial, este de a interveni cu medicamente care pun în repaus scoarţa cerebrală, fie prin psihoterapie, stimularea autocontrolului prin explicaţii logice şi perseverente. Instituirea precoce a tratamentului este esenţială pentru o bună recuperare, o dată diagnosticată depresia se vindecă 80% din cazuri, iar pacienţii îşi reiau activitatea, obţinând rezultate la fel de bune ca înainte de boală. Tratamentul se face cu o gamă largă de medicamente antidepresive şi psihoterapie.
Exerciţiile fizice şi intelectuale împiedică evoluţia Alzheimer şi prelungesc viaţa persoanelor diagnosticate. Medicamentele întârzie progresul bolii. De asemenea se recomandă supravegherea tensiunii arteriale şi stabilirea unei alimentaţii bogate în seleniu şi vitamina C.
Anemie; ceai de angelică cu lăptişor de matcă şi untură de peşte în părţi egale.
Sau pulbere de cătină, 1 linguriţă de 3 ori/zi, în cură de o lună.(vezi, medicamente…)
Anemie feriprivă; cătină albă, teci de fasole fără seminţe, urzică, ţintaură, coada şoricelului, doar tecile se fierb 3 min. restul plantelor se infuzează 10 min. La 250 ml. apă
fiartă se pune 1 linguriţă plante, se beau 3 căni/zi cu ½ oră înaintea mesei. Ceaiul se poate îndulci cu miere de mană, care conţine fier de 4 ori mai mult decât cea deschisă la culoare. Suc de sfeclă roşie, zilnic ½ pahar, numai după micul dejun şi cină timp de 3 luni. Eficient este produsul HERCULES şi MULTIFRUCT TOTAL NR.1.
Boala Crohn; medicamentul Remicade.
Boli infecţioase recidivate; pặtrunjel verde tặiat fin amestecat cu ceapặ, suc de lặmâie şi eventual câteva roşii, este folosit ca salatặ, pentru cei care au infecţii. Acest remediu, activeazặ sistemul imunitar ţi combate foarte multe specii de bacterii şi ciuperci parazite.
Preventiv, dimineaţa, la micul dejun, pe o felie de pâine unsa cu ulei de mặsline, presặratặ din abundenţặ cu pặtrunjel tặiat, dacặ se poate se pune şi un cặţel de usturoi.
Atac de panică; infuzie de lavandă 1 linguriţă la o cană de apă clocotită, se beau 2 căni/zi, una dimineaţa şi una seara. Sau tinctură de lavandă de 2 ori/zi 15 – 20 pic. Neapărat se iau suplimente de Ca şi Mg, 10 zile/lună, 3 luni consecutiv.
Cancer (diferite forme, mielom, neoplasm, leucemii) cu condiţia să nu existe metastaze, extract de vâsc, procurat din Câmpina - Dr. Ţogoreanu Eduard.
Salatele cu mult pặtrunjel sunt excelenţi adjuvanţi în tratamentul cancerului, menţine pofta de mâncare, activeazặ sistemul imunitar, restabileşte echilibrul hormonal, combate reacţiile adverse ale citostaticelor şi ale radioterapiei.
Carenţa de:
Vitamina B3; afectează pielea, sistemul digestiv şi nervos. Aportul mărit de vitamină , reduce riscul de a face cancer oral şi esofagian. Medicii recomandă suplimente de vitamină când este vorba de acnee, dislipidemie (grăsimi în sânge), osteoartrită, schizofrenie, cataractă, diabet, hipotiroidism, hipoglicemie, dermatite .Alunele, drojdia de bere, peşte (ton, somon), pui, curcan, conţin vitamina B3.
O creştere prea mare de vitamină B3 în organism v-a da reacţii neplăcute ca diaree, gastrită, probleme la ficat, ochi, creşte acidul uric (guta).
Vitamina B5; numită acidul pantotenic, ia parte la o serie întreagă de procese, reacţii ce menţin viaţa, cu extragerea elementelor valoroase din hrană şi în procesarea grăsimilor. Reglează colesterolul, transmite impulsurile nervoase de la şi spre creier, activează producţia de hormoni a glandelor suprarenale. Ungerea rănilor cu unguente care conţin vitamină B5 va duce la vindecarea lor mai rapidă.
Este recomandată pentru reducerea colesterolului şi trigliceridelor, tratamentul artritei reumatoide, acnee, maladiei Alzheimer. Ficatul, rinichii, drojdia de bere, gălbenuşul, peştele gras, laptele, ciupercile, spanacul, mazărea, fasolea, conţin vitamină B5, dar apar probleme pentru că este foarte perisabilă datorită preparării acestor produse. Şi alimentele conservate sau congelate îşi reduc conţinutul de vitamine. Carenţa de vitamină B5 apare la alcoolici şi femeile care iau anticoncepţionale cu concentraţie mare de estrogen şi progesteron. Apar insomnii. Dureri de cap, oboseală, tulburări intestinale, furnicături, ficatul nu mai face faţă la eliminarea toxinelor, tulburări ale glandelor suprarenale. Se suplimentează cu complexul B.
Vitamina B6; esenţială în formarea şi funcţionarea celulelor roşii, în metabolism. Este catalizatorul reacţiilor chimice ce au loc în organism, procesează aminoacizii, necesari dezvoltării, menţinerii şi reparării ţesutului. La nivelul sistemului nervos sintetizează substanţe, prin care se realizează transmiterea impulsului nervos. Favorizează sau inhibă formarea hormonilor steroizi - estrogen şi testosteron. Cea mai bună sursă de vitamine sunt cartofii, bananele, ficatul, carnea de pui, curcan, somonul, tonul, spanacul, lintea, alunele, nucile, cerealele integrale. Nu trebuie depăşită o doză de 200 mg.
Vitamina B12; vegetarienii prezintă un deficit major, fiind predispuşi bolilor cardiovasculare. Ameliorează stările depresive, anemia, previne leziunile pre-canceroase ale plămânului, menţine fertilitatea, dezvoltarea capacităţii intelectuale. Peştele, carnea ouăle sunt principala sursă de vitamină B12. În sângele vegetarienilor se găseşte o substanţă - homocisteină prezentă în exces, antrenată în metabolismul proteinelor. Nivelul ei este reglat de vitaminele B12, B9, B6, dar vegetarienii duc lipsă de aceste vitamine, substanţa se acumulează în sânge care devine toxic pentru multe celule. Totodată sunt dispuşi la boli cardiovasculare. Suplimentează cu vitamină B12 asociată cu B9.
Vitamina C; un nivel ridicat reduce riscurile unui atac cerebral. Se găseşte în varză, mure, zmeură, conopidă, cartofi, ardei. Este eficientă pentru persoanele hipertensive, consumatoare de alcool, fumătoare sau sedentare, expuse pericolului unui atac. Apără organismul de infecţii, cancer şi diabet. Are un rol important în timpul sarcinii. Globulele albe, ar trebui să aibă un nivel ridicat de vitamină C, le accelerează mobilitatea în cazul unui atac bacterian. Barieră împotriva viruşilor, elimină excesul de colesterol, reduce intensitatea alergiilor. Contribuie la dezintoxicarea organismului de unele metale toxice, plumb, nichel.
Vitamina D; menţine nivelul ridicat al calciului în sânge şi păstrează masa osoasă şi dantura. Are rol de a mări absorţia de calciu din alimente şi să diminueze pierderea lui prin urină. Antioxidant reducând riscul îmbolnăvirii de cancer, echilibrează nivelul de insulină din sânge. Un aliat împotriva osteoporozei şi ca tratament şi preventiv, pentru copii rahitici, fibroză cistică, depresie, diabet, vitiligo, cancer la sân şi colon, scleroză multiplă, Parkinson. Pe timpul iernii pentru că lumina solară este mai slabă se recomandă să luăm vitamina D. Cei mai mulţi dintre noi obţinem vitamina D prin expunerea la soare, fiind sintetizată de razele solare, din anumite substanţe din piele. Nu este suficient să ieşim afară, ci trebuie să ne expunem toată pielea la soare. Dacă stăm câte 15 min. la soare, de 3 ori/săptămână este suficient. Cele mai bune surse sânt untura de peşte gras (ton, somon, macrou, sardine), produse de lapte, gălbenuşul, drojdia de bere.
Celulita; se face o saltă din frunze de pătrunjel, tăiat foarte fin, cu suc de lămâie, puţin ulei, o roşie tăiată, se consumă cu 2 felii de pâine prăjită, înainte de masa de dimineaţă şi de seară.
Chist pe burtă; pe toată suprafaţa se pune slănină, tăiată în felii subţiri (slănină de casă), se pune pe o burtieră , să stea cât mai strâns, timp de o săptămână. Dacă chistul are puroi, slănina grăbeşte colectarea lui, făcându-i loc să iasă. Se pune slănină încă 2 - 3 zile până la vindecare. Dacă nu are puroi, în 2 - 3 zile se micşorează, apoi dispare.
Climax; ceai de traista ciobanului, 1 cană dimineaţa şi 1 cană seara, (reglează tensiunea şi un adjuvant în cazul tensiunii oscilante), ceai de păducel (echilibrează sistemul neurovegetativ)
Colagenoza; siliciul conţinut de coada calului, este un mineral esenţial în producerea de colagen – un adeziv corporal ce menţine unite ţesuturile musculare cu pielea - 4 g de pulbere/zi, susţinut de regim vegetarian duce la ameliorarea bolii.
Diabet; cercetători americani au studiat pe 1 loturi de 200 voluntari, toţi având părinţi diabetici, efectele înlocuirii totale a zahărului cu miere. Rezultatele au fost uluitoare, după 20 de ani, rata îmbolnăvirii de diabet este 0, pentru cei ce au consumat numai miere, în timp ce lotul martor 40% are diabet de diferite grade.
Cromul reduce pofta de dulce.
Dislipidemie; pentru reducerea colesterolului, se iau 2 mere mari şi o felie de ţelină (100 - 150 g ), se rad, se consumă pe stomacul gol dimineaţa timp de 30 zile.
Guturai, gripa; vezi plămân, bronşite.
Hipercolesterolemie; cu 30 min. înainte de masă se înghite de 3 ori/zi 1 linguriţă cu boabe de muştar auriu cu apă nemestecate, timp de 3 - 4 luni.
Hodghin; tratament naturist cu Culevit, stimulator al imnitaţii pasive, Shark Aid – cartilagiu de rechin mặcinat în formặ purặ,, Coenzima Q10, Polinesian Noni – regele fructelor, sirop cu remarcabile propietặţi de vindecare, cunoscute de reste 2000 de ani în Polinezia, China, India, ânpreunặ cu cel cu citostatice.
Leucemie; câte o lingură din fiecare cereală, porumb, grâu, ovăz, secara, mei, cu 2 litri apă, se fierbe până rămâne 1 litru. Se beau 2-3 pahare pe zi..
Lipom; masaj cu ulei de ricin, unguent de gălbenele şi crema Spirulin, se înmoaie şi dispar
Mastoză chistică si fibroadenom;
- dezintoxicarea organismului- 1 cană cu apă clocotită de seara se bea dimineaţa pe stomacul gol .
- după o ½ ora drojdie de bere cât o nucă şi 2 linguri tărâţe de grâu înmuiate în lapte sau iaurt.
- regim lacto-vegetarian, carne pasare, zahărul înlocuit cu miere şi oţetul cu lămâie.
- seara pe sân se pun foi de varză zdrobite cu sticla.
- în timpul zilei, ceara de albine dată pe răzătoarea mare, se amestecă cu pelin verde sau uscat, se pune într-un sac de tifon, se udă cu tescovină, se poartă în sutien. Se foloseşte timp de 5-6 zile, apoi se face altă porţie. Locul se va unge cu gălbenele şi Carpicon, apoi compresă cu tinctură de propolis şi bitter suedez
- vitamina E capsule gelatinoase 15 zile timp de 3 luni la 5 zile după ciclu
- ceai înainte de masă - frasin frunze 1og, sovârf 3og, gălbenele ,1og. muşeţel, 2og, urzică 2og.
Melanom malign Clark II; tratament cu Interferon şi produse naturiste de la firmele Flavisan, Lab. Medica, Forever
Metastaze canceroase; 500g. untură fără sare , 500g unt de casă nesărat, 500g miere polifloră, 500g lămâi cu coajă cu tot tocate, 500g cafea măcinată, sau 250g. Se amestecă pe foc, se ia o lingură de 3 ori pe zi cu o ½ de ora înainte de masă, în cazuri mai grave se ia o linguriţă la 3 ore.
Obezitate; înainte de fiecare masă se consumă 1 pahar de macerat călduţ din seminţe de in (2 linguriţe de seminţe de in, se pun într-un pahar de apă şi se lasă 2 ore, la temperatura camerei, se bea ca atare). În stomac se va produce o senzaţie de saţietate, care va reduce pofta de mâncare şi vor accelera procesele de eliminare. Sau
Cura de mare intensitate de struguri; timp de 3 zile se consumă progresiv ½ Kg. struguri în 1 zi, 1 Kg. în a 2 zi, 1,5 Kg. în a 3 zi. După cele 3 zile de obişnuinţă a digestiei şi metabolismului cu strugurii, urmează 5 zile (dacă vreţi să slăbiţi drastic, pot fi şi 10 zile ) în care se consumă numai struguri, ca atare sau suc. În fiecare zi se consumă 1,5 Kg. struguri, sau 1,2 litri suc. După ultima zi de cură se obişnuieşte gradat cu alimentele normale, consumând mai întâi infuzii de plante cu miere şi alimente uşoare (supe de legume, cartofi fierţi), ajungând în 3 - 4 zile la alimentaţie normală. Are efect de dezintoxicare a organismului de toxine, reglează metabolismul, întăreşte sistemul cardiovascular, curăţă şi înfrumuseţează pielea şi tenul, îi dă strălucire şi îl catifelează, combate acnea, vindecă dermatozele, iar surplusul de greutate este cu uşurinţă eliminat.
Cura de intensitate medie de struguri; timp de 2 săptămâni, nu se consumă decât struguri, 1,5 - 3 kg./zi. Ziua de cură se începe la ora 0 şi se termină la ora 0, între zile este bine să nu fie pauză mare, repausul de 1 zi între ele este suficient (vineri şi duminică , când programul este mai lejer). Cura de 2 zile pe săptămână, trebuie ţinută o lună. În acest timp organismul va cere alimente mai uşoare şi mai bogate în vitamine şi minerale, fructe, legume, lactate), care ajută la slăbit armonios. În cazul în care apar probleme, diaree, balonări, crampe, în ziua de cură se poate consuma în cantităţi mici de ceai de chimen sau mentă, neândulcit. La ieşirea din cură introduceţi pâine prăjită, orez, aperitive uscate. Ca efect, scăderea în greutate nu este foarte spectaculoasă, dar dacă în zilele de cură, se menţine o alimentaţie fără suplimente între mese, uşoară fără prăjeli, carne, dulciuri suculente, se pierde în greutate 1 - 3 Kg. pe săptămână.
Cura în variantă blândă de struguri; se pot consuma şi alte alimente, cantitatea de struguri se creşte gradat: 1 zi se consumă ½ Kg. de struguri, repartizaţi câte 1 ciorchine înainte de fiecare masă. A 2 zi se va consuma 1 Kg. de struguri, repartizaţi înainte de mesele principale. Cantitatea de struguri se măreşte în fiecare zi cu câte 1 Kg. încât în a 6 zi se ajunge la 3 Kg., repartizaţi la cele 3 mese principale, timp de 7, 8, 9 zile, apoi se trece la alimentaţia normală. Între mese nu se consumă nimic şi se iau la ore fixe. Cura se poate repeta după 3 zile de pauză. Are ca efect, scăderea în greutate în mod lent, dar sigură dacă nu se fac abuzuri. Fiind bogaţi în zaharuri, sunt uşor asimilabili, elimină stările de slăbiciune, echilibrare a sistemului nervos, eliminând nevoia maladivă de a mânca mereu.
O ½ pahar de suc din frunze de ţelină, băut înainte de masă cu 20 min., are efect de inhibare a apetitului alimentar. Efectul diuretic al ţelinei provoacă eliminarea apei din ţesuturi, ducând la scăderea în greutate. Se mai adaugă efectele de reglare a activităţii glandelor care produc în organism cortizonul numit şi hormonul de stres, care când este în exces dă pielii aspectul de pufos neplăcut.
Otrăvirea; apa sărată, se bea o anumită cantitate, cât mai repede, pentru a produce voma şi de a scăpa de efectul nociv al otrăvii.
Placard mastozic; chitosan capsule, intern şi extern. Se desfac 10 capsule şi se amestecă cu cremă de gălbenele dintr-o cutie, apoi se unge loculo afectat de 2 – 3 ori/zi.
Pojar; se fierb 200 g. morcov într-un litru de4 apă, se pasează, se adaugă miere după gust şi se bea de 3 ori/zi din acest terci.
Priapism; este provocat de o drenare insuficientă a sângelui din corpii cavernoşi, având cauze medicamentoase, psihologice sau afecţiuni renale. Dimineaţa se iau 2 - 3 linguriţe de miere amestecate cu 2 fiole de lăptişor de matcă liofilizată, sau 6 capsule de lăptişor de matcă, toată ziua se bea 1 litru de apă în care se pun 15 linguriţe oţet de mere şi îndulcit cu miere., local se unge cu alifie de gălbenele amestecată cu 8 - 10 capsule de lăptişor de marcă. Acestea stopează fibrozarea corpilor cavernoşi, care devin elastici, făcând posibilă drenarea.
Răceală; remediu sudorific, amestec din flori uscate de tei, zmeur, în cantităţi egale , peste 1 lingură de amestec se toarnă 200 ml. apă clocotită, se infuzează 15 min., se bea fierbinte, câte 100 ml. de 3 - 4 ori/zi
Rău de avion şi maşină; aparatul, ELECTROPUNCTOR, produs de Senerg Cercetări Aplicate de la Cluj, (0264/538769) va reduce senzaţia de rău.
Rău de avion; alcool de mentă, câteva picături pe zahăr, ghimbir capsule, produse de Laboratorul Medica.
Rău de mare; se bea un ou bătut cu puţină apă, sau cu 2 - 3 linguriţe de coniac
Scleroză multiplă; tratament cu produse de la Natura Medica (Vasile Popa), MULTIFRUCT TOTAL FORTE, HERCULES, PROTEINVEG 1, regim adecvat, ceaiuri, băi de plante cu coada calului, coada şoricelului, cimbru şi masaje.
Scleroza în plăci; frunze zdrobite de brânca ursului se aplică pe coloană timp de 3 - 4 ore/zi. Tratamentul se face în timpul verii când planta este verde, în timpul iernii se face masaj cu ulei din brânca ursului (10 linguri pulbere de plantă uscată (vezi frigiditate),se pun în ½ litru de ulei din floarea soarelui, se lasă la macerat timp de 3 săptămâni. Filtratul se păstrează în sticluţe închise la culoare.(vezi epilepsia)
Se poate stopa din evoluţie prin apifitoterapie, cu venin de albine, precedat şi însoţit de o cură pe bază de plante. Tratamentul cu venin se face sub supraveghere medicală şi cu scheme terapeutice individualizate – Dr. Cristina Aoşan 0788411941.
SIDA; pentru creşterea imunităţii se ia un supliment de alimentaţie de la firma Calivita Internaţional. Produsul este un sirop dintr-o plantă Marinde citrifolia, din Asia, cunoscută mai ales în India şi China. Substanţa activă este Xeronina. Tratamentul este de 6 luni. Cu rezultate spectaculoase.
Trandafirul; studiile recente au pus în evidenţặ faptul cặ 8 dintre substanţele conţinute de petalele de trandafir acţioneazặ ca un inhibitor asupra virusului HIV care produce SIDA, blocând reproducerea lui. Se ia de 4 ori/zi cặte o linguriţặ de tincturặ .
Spasmofilie; 1 cană de grâu se pune la fiert cu 4 căni de apă, se lasă până rămâne o cană de zeamă, care se consumă numai pe stomacul gol joia dimineaţa. Boabele fierte se pot consuma amestecate cu mere sau nuci. Este un tratament de durată.
30 ouă de găină se introduc într-un vas de 5Kg., se pune zeama de la 6Kg. lămâi . După o săptămână se scot pieliţele de la ouă şi conţinutul se freacă bine, apoi se adaugă 2Kg. miere de luna mai. Cura se face primăvara şi toamna, se consumă 75g de 3ori/zi înainte de masă cu 10 - 15 min
Tulburări psihice, hormonale, hiperexcitabilitate sexuală; regim vegetarian şi consumul a 200 g. seminţe de dovleac, neprelucrate termic, cu rol de calmant psihic, reduce excitabilitatea şi redobândeşte calmul şi liniştea.
Administrarea regulată a cătinii, măreşte în timp nivelul de serotonină din creier, inducând o stare de curaj, calm, foarte util celor care au depresii, sau stări de tensiune. Creşterea serotoninei micşorează numărul recidivelor bolilor psihice, al sinuciderilor. Se fac cure îndelungate de 6 luni, cu pulbere de cătină (vezi medicamente…) 1 linguriţă de 3 ori/zi.
Tumori canceroase; dietă vegetariană, pulbere de muguri plop negru, 1 linguriţă rasă, de 4 ori/zi pe stomacul gol, timp de 3 luni.
Pulbere de rădăcină de măcriş 1 linguriţă de 4 ori/zi. Conţine anumite substanţe imuno-stimulatoare , care mobilizează organismul să elimine formaţiunile tumorale (tratament şi pentru tumori benigne
Tutun; ceai de pedicuţă (vezi alcoolism).
Tratament cu pulbere de cătină (vezi alcoolism).
FITO antialcool & antitabac, împotriva dependenţei de tutun, se administreazặ fặrặ

.











DIVERSE

Acarieni; se aeriseşte locuinţa zilnic, se aspirặ des, nu se lasặ praful sặ se adune pe mobilặ.
Apa Pi; filtrată fizic, apă pură care fierbe la mai puţin de 100C şi îngheaţă la -1 grad.
Arama; obiectele devin ca noi dacă sunt spălate în zeamă de varză fierbinte şi apoi frecate cu cenuşă.
Aţă; când se înoadă sau se rupe, se trece de 2 ori printr-o bucăţică de ceară.
Cabinet medical Termodiagnostic TERMOMED; Str. Vlasdislav Voievod nr. 20 – 22 sec. 2. (Şos. Colentina, mai sus de Obor).
Tel o21 242 14 46. Diagnostic, glandă mamară, ORL, gastroenterologie, ficat, plămâni, oncologie, tumori cutanate, metastaze, limfatice, melanom, ginecologie, ap. locomotor
Climax; ceai de traista ciobanului, 1 cană dimineaţa şi 1 cană seara, (reglează tensiunea şi un adjuvant în cazul tensiunii oscilante), ceai de păducel (echilibrează sistemul neurovegetativ)
Clinici de dezalcoolizare; în Sibiu tel. 0744/860145; 0723/768670, Aşezământul Nazaret, din Şura Mică, Str. Principală nr. 405, Jud. Sibiu, cod 2442, tel. 0269/577316.
Cositor; obiectele se spală în leşie preparată din cenuşă de lemn, apoi se freacă cu făină amestecată cu sare.
Extractul de tiroidă; glanda tiroidă reglează metabolismul prin secreţia de hormoni, care controlează producerea de energie în toate celulele corpului. Administrarea extractului ajută celulele să elimine reziduurile şi le accelerează funcţia de regenerare. Sănătatea tiroidei este o premisă importantă pentru un sistem imunitar sănătos.
Extractul de timus; de viţel, este eficient pentru restabilirea şi intensificarea funcţiei sistemului imunitar şi îmbunătăţirea activităţii timusului în urma administrării extractului. Sunt o soluţie pentru infecţiile virale cronice. Tratamentul desfăşurat pe parcursul unui an, a dus la reducerea numărului infecţiilor respiratorii şi întărirea sistemului imunitar. Extractul duce la normalizarea raportului dintre celulele T helper şi celulele supresoare dacă acesta este prea scăzut, ca în cazul cancerului şi SIDA, sau ridicat ca în cazul alergiilor sau artritei reumatoide.
Extractul de splină; de bovine, folosite în tratarea bolilor infecţioase şi întărirea sistemului imunitar. Are un rol important după extirparea splinei, preîntâmpinând infecţiile bacteriene, în tratarea numărului scăzut de leucocite, precum şi ca adjuvant în terapia cancerului.
Furnici; se pune în calea lor o felie de lặmâie mucegặitặ, zaţ de cafea sau vase cu apặ şi oţet.
Lavanda; condiment; lavandă cu cimbru (1:5), mâncărurile vor căpăta o aroma deosebită, gust rafinat şi digestie uşoară.
Împotriva moliilor; săculeţe cu lavandă în dulapul cu haine, zilnic conţinutul lor se freacă între palme pentru a degaja mai mult ulei volatil.
Furnicile, puricii, gândacii; fug de mirosul de lavandă, se face un amestec din 10 pic. ulei lavandă cu 6 linguri apă şi se stropeşte prin casă.
Miros neplăcut în casă; 10 pic. ulei de lavandă cu 10 pic. ulei de mentă, se şterge cu acest amestec pe jos, sau zonele care miros urât. Se evită suprafeţele lăcuite, pot fi atacate de acest amestec
Luna de naştere, determinặ destinul şi sặnặtatea; martie, risc în ce priveţte angina pectoralặ, arterioscleroza, infarctul şi atacul cerebral. Motivul deficitul nutritiv condiţionat de lunile de iarnặ. Se acordặ o mare atenţie alimentaţiei,, corecte, bogate în vitamine şi mişcare.
Cei nặsuţi în lunileiulie şi sfârşitul lunii octombrie trebuie sặ punặ mare preţ pe îngrijirea danturii şi pe asimilarea de calciu.
Cei nặscuţi între decembrie şi aprilie, prezintặ un factor de risc în formarea tumorilor, de aceea ar trebui sặ ducặ o viaţặ sặnặtoasặ. Predispoziţia la cancer este legatặ de o asimilare deficitarặ a vitaminei A
Maica Violeta Mocanu; 0237/265835, 0725/632867, 0721/259359
Moliile; boabele de piper, firele de tutun şi camforul le alungă
Coaje sau ulei aromat de cedru, rặmurele mici de tuia, coji de lặmâie uscate, seminţe de morcov..
Monede; de cupru se curăţă cu parafină, cele de argint cu hârtie de sugativă, iar cele de aur cu pastă de cretă (se înmoaie în apă).
Muşte ; o lặmâie sau o portocalặ, înţepate cu cuişoare aromate, sau castronele cu oţet fierbinte.
Razele telurice; contactul razelor cosmice cu substanţele de la suprafaţa pământului.
Plantele care absorb emanaţiile razelor: căpşunile, traista ciobanului, mătrăguna, urzica, vâscul. Sub pat se pune urzica sau feriga.
Plantele care ne apăra de radiaţii:
- lichen de piatra - o perniţa pe abdomen (monitoare, calculator, aparate electrice)
- ceai negru - 1 linguriţă la un pahar de apă, la macerat 6 ore, se beau 2 - 3 pahare pe zi
(radiaţiile deşeurilor nucleare, calculatoare, telefon mobil).
- polen de albine 1 linguriţă cu 1 pahar de ceai negru, de 3 ori pe zi.
- ulei de cătina - extern crema, intern 30 picături de 2 ori pe zi
Şoareci şi şobolani; se presarặ piper mặcdinat sau rondele de lặmâie mucegặitặ.
Sunete medicament - Platon muzica sferelor
- chitara - - inima orele 11 - 13
- harpa - plămân 3 - 5
- flaut - ficat 1 - 3
- oboi - vezica biliara 23 - 1
- trompeta - pancreas 9 - 11
- pian, orga, - stomac 7 - 9
clavecin
- vioara - intestin subţire 13 - 15
- muzicuţa - intestin gros 5 - 7
- saxofon - rinichi 17 - 19
- toba - coloana vertebrala 15 - 17
Zodiac - leu , mi, mi major
- fecioară, fa, fa major
- săgetător, sol diez sau la bemol
- peşti, si, si majo
Horoscopul druizilor - leu - cedru
- peşte - salcie
- săgetător - frasin
Sebastian Kneipp;.(1821-1897) cunoscut pentru procedeele de vindecare cu apă, sfaturi legate de plante, alimentaţie, mişcare, terapia ordinii, care propovăduieşte simplitatea şi cumpătarea.
Ţânţarii; cum ne apărăm, vitamina B1 în doze mari, haine deschise, cele închise la culoare îi atrag, nu folosiţi parfumuri, plantaţi în ghivece busuioc, lumânări parfumate cu miros de lămâie, sau ulei aromat de lămâie amestecat cu apă. Se prepară un amestec din 100 ml. ulei de măsline, cu 30 pic. ulei de mentă, geranium sau eucalipt.
Se pune pe pervazul ferestrei ghivece cu muşcate sau busuioc, sau în casâ farfurii cu terebentinặ sau amoniac.
.



In scrisoarea adresata revistei “Formula AS “ nu precizati de ce fel de gastrita suferiti. Exista doua feluri de gastrite, si anume: gastrita hiperacida, care este de fapt cea mai frecventa si se caracterizeaza printr-o hipersecretie gastrica acida si gastrita hipoacida, in cazul careia mucoasa gastrica produce prea putin suc gastric acid, digestia alimentelor fiind in consecinta foarte dificila. Ambele tipuri de gastrita sunt caracterizate prin durerile la care va referiti dvs. Tratamentul lor insa este evident diferit, intrucat in primul caz se urmareste diminuarea sau neutralizarea secretiei gastrice excesive, pe cand in cel de-al doilea caz, din contra, stimularea mucoasei gastrice pentru producerea in cantitate mai mare a acidului clorhidric continut de sucul gastric. In ambele cazuri, alimentele vor fi consumate la temperaturi potrivite (nici prea reci, nici prea fierbinti) si vor fi mestecate suficient, fara graba, pentru a se reduce efortul stomacului, usurandu-se astfel digestia si reducandu-se timpul lor de sedere in stomac. Sunt multe cazuri in care bolnavii cu o dantura deficitara constata cu surprindere ca, dupa ce isi pun la punct dantura si pot mesteca suficient alimentele, se vindeca de gastrita. In caz ca suferiti de gastrita hiperacida, puteti utiliza ca tratamente naturiste adjuvante urmatoarele ceaiuri, pe care cred ca le puteti gasi si in Canada, si, ca sa va fie mai usor, mentionez si denumirea lor stiintifica: - ceai din flori de galbenele (Flores Calendulae); - ceai din frunze de plamanarica (Folium Pulmonariae); - ceai din frunze de zmeur (Folium Rubinidae); - ceai din frunze de salcam (Flores Acaciae). Ceaiul se prepara sub forma de infuzie, dintr-o lingura de flori la 200 g apa in clocot. Aceste ceaiuri cu efecte cicatrizante si calmante se vor bea cu circa 30 de minute inainte de mesele principale. In cazul in care gasiti in Canada, la apicultori, tinctura de propolis, puteti apela cu succes si la acest tratament apicol, constand din 30 picaturi de tinctura, dizolvate intr-o ceasca de lapte cald. Propolisul, unul dintre cele mai valoroase produse apicole, are in acest caz un puternic efect antiseptic si cicatrizant asupra mucoasei gastrice iritate. Rezultate bune puteti obtine si prin consumul de suc de cartofi sau de varza cruda, pe care il puteti prepara singura, cu ajutorul storcatorului de fructe, si care se bea cu circa 30-60 de minute inaintea meselor principale, proaspat preparat. Ca tratament alopat, va recomand tabletele de Ranitidina - un medicament care blocheaza secretia gastrica si pe care il puteti gasi cu siguranta si in farmaciile din Canada, cu denumirea substantei active sau sub alte denumiri comerciale (consultati farmacistul). Evitati cu strictete consumul de cafea, ceai chinezesc sau indian negru sau verde, alcool, cacao, care au efect excitant asupra mucoasei gastrice, contribuind la accentuarea hipersecretiei. In cazul in care suferiti de gastrita hipoacida, din contra, apelati la cafea, cacao, ceai chinezesc sau indian negru sau verde, deoarece de aceasta data se urmareste tocmai stimularea secretiei gastrice acide deficitare. Ca ceaiuri medicinale adjuvante, puteti utiliza in acest caz urmatoarele: ceai de tintaura (Herba centauri); ceai de schinel (Onicus benedictus); ceai de sovarv (Herba origani). Ceaiul il puteti prepara sub forma de infuzie, dintr-o lingura de planta la jumatate de litru de apa in clocot, consumat cu circa 30-60 minute inaintea meselor principale, in cantitate de circa 50 g. La cresterea secretiei gastrice pot contribui si unele produse apicole, ca mierea de albine sau polenul.
Prin aplicarea acestor tratamente, corespunzator tipului de gastrita de care suferiti, sunt convins ca va veti simti mai bine. Va doresc succes si multa sanatate!
VALERIU MUNTEANU - Timişoara

0 comments :

Trimiteți un comentariu

Imparte informatia cu prietenii tai !

Translate

Gasesti materiale suplimentare in articolele urmatoare

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Postări populare

Sanatateverde - Despre plante

O scurta introduce in lumea plantelor ...

Le intalnim la tot pasul, dar necunoscandu-le nu le dam atentia cuvenita: un fir de iarba, o floare, alt fir de iarba ... si-n seva lor, in substantele active depozitate in "camarile" celulelor pot sta vindecarea multor suferinte, alinarea multor dureri. Asistam in zilele noastra la un paradox: in timp ce utilizarea plantelor medicinale este intr-o vertiginoasa ascensiune(atat ca materie prima, in industria farmaceutica, cat si ca utilizare casnica), tot mai putini sunt cei care le pot recunoaste si cunosc perioada optima de recoltare. Este in mare parte urmarea urbanizarii, ruperea lumii de la legatura initiala cu natura si inchiderea ei in cutii de betoane. Natura a trecut pe locul II, urmand a fi vizitata doar la sfarsit de saptamana si atunci in semn de "multumesc" lasand in urma noastra adevarati munti de gunoaie. Deocamdata natura mai indura si inca ne ofera adevarata izvoare tamaduitoare. Folosirea plantelor medicinale are o veche istorie pe teritoriul tarii noastre, parintele istoriei, Herodot, a scris despre iscusinta geto-dacilor in folosirea lor in multiple afectiuni. Romania are un mediu extrem de favorabil pentru dezvoltarea faunei, poate tocmai de aceea se explica ca in tara noastra traiesc peste 3700 de specii de plante (mai mult de jumatate cat are toata europa) si din care peste 700 au caracteristici medicale. Deci haideti sa descoperim lumea plantelor si impreuna cu ea un nou tip de sanatate... SANATATE VERDE