Nevroza depresivă

Nevroza depresivă

     Nevroza depresivă se caracterizează prin prezenţa pregnantă în cadrul simptomatologiei a depresiei,depresie în disproporţie cu situaţia incriminată.

Nevroza depresivă ar avea cam 20-30% pondere,în cadrul celorlalte nevroze.

     Glosarul OMS (1976) defineşte nevroza depresivă ca pe o depresie disproporţională,urmare a unei experienţe depresante,reacţia fiind legată de traume psihice care preced boala (mai ales o pierdere).Depresia nevrotică se deosebeşte de cea psihotică nu numai prin intensitatea ei mai mică dar şi prin prezenţa sau absenţa altor caracteristici psihotice sau nevrotice.Ca şi în cazul altor forme de nevroză observăm că glosarul OMS dă o definire foarte largă (probabil pentru a satisface punctele de vedere foarte diferite din acest domeniu).Kiloh şi colab.(1972) subliniază că termenul de nevroză depresivă este un diagnostic prin excludere şi în primul rând de excludere a trăsăturilor depresiei endogene.

       Etiologie.Teoretic în nevroza depresivă,pacientul va reacţiona în faţa angoasei existenţiale prin depresie şi scăderea autostimei.Declanşarea bolii a avut o motivare neînsemnată:contradicţii cu profesorii,părinţii,educaţie mai severă, eşecuri etc.Impunerea unei cariere,particularităţi fizice (părul roşu,de exemplu) sau lingvistice (vorbirea într-un anumit dialect) au fost adesea incriminate.

    In toate cazurile indivizii realizau sitauaţia unei pierderi(materiale sau a stimei,a posibilităţilor de viitor).

    Conflictul legat de procesul identificării şi separării este în mare parte nerezolvat, pacienţii realizează ca pe o pierdere,situaţia lor de dependenţă (realizează o lipsă de valoare cu scăderea autostimei).

În cadrul acestui fenomen,rolul principal l-ar avea familia,care prin supraprotecţie sau neîncredere,mai ales faţă de un tânăr,îi frânează acestuia drumul spre maturizare.

   Psihanaliştii vorbesc de conflicte intrapsihice în timp ce medicii practicieni sunt înclinaţi mai ales spre implicarea eredităţii sau a structurii microsociale în care individul trăieşte.

    Un rol esenţial în dinamica nevrozei depresive îl are o pierdere sau o modificare a vechiului model de existenţă.Pierderea,arată Snaith (1981) joacă rol important în cadrul naturii unei depresii,în general.Freud dezvolta teoria ostilităţii interiorizate ca proces central în geneza depresiei (ego-ul este sadic tratat de către superego).Freud implică aici nu numai pierderea unei fiinţe dragi dar şi senzaţia că a fost rănit,neglijat,exclus de la unele recompense,cu formarea unor stări de ambivalenţă faţă de alte persoane.Foarte mulţi autori au subliniat rolul unor pierderi prin moarte sau separare.

      In determinarea unei nevroze depresive Nemiah şi Anthony(1976) descriu 4 factori importanţi:

            1.schimbarea bruscă a dispoziţiei,ca răspuns specific faţă de deprivare şi pierdere;

            2.scăderea autostimei;

            3.conflicte cu instinctul agresivităţii;

            4.existenţa unei structuri a personalităţii caracterizată prin narcisism, dependenţă, ambivalenţă;

        Aşa cum se poate remarca,conceptul de depresie,ca rezultat direct sau indirect al experienţei traumatice a unei pierderi,este o ipoteză atractivă,motiv pentru care ea a fost abordată de numeroşi autori.De fapt,arată Coleman şi Broen,nevroticul depresiv are o predispoziţie specială de a reacţiona la aceste tipuri de stres,pacienţii având o scădere a toleranţei la stres şi o rigidă desvoltare a conştiinţei,ceea ce îi face uşor înclinaţi spre formarea unor sentimente de vinovăţie.Se ştie că situaţia stresantă este mereu în căutarea unui "călcâi a lui Ahile",uneori pentru a reactiva vechi conflicte şi traume (de exemplu anumite pierderi semnificative din copilărie).Alteori,subliniază autorii,individul este nevoit a-şi reprima sentimentele ostile faţă de fiinţele iubite.Dacă pacienţii se separă de aceste persoane,sau aceste persoane mor,fenomenul poate duce la intense reacţii de vinovăţie şi la apariţia depresiei.

     La adolescenţi pierderea unui obiect iubit este o cauză deosebit de frecventă. Tot la această vârstă criza de identificare,refugiul în fantezie,impresia că nu este iubit sau că este respins duc la pierderea suportului emoţional şi la apariţia unei depresii.

       Factorii familiali au fost găsiţi în cadrul lotului nostru ca foarte importanţi. Astfel părinţii erau nervoşi,aveau numeroase confllicte şi complexe,între ei şi copil nu se putea stabili o comunicaţie autentică,sinceră,discuţiile fiind în permanenţă lecţii de morală. Certurile dintre părinţi,brutalitatea,alcoolismul,viciile părinţilor au creat bolnavilor,sentimente de ură şi vinovăţie,dorinţa de a se despărţi de casă cât mai precoce.

Ca personalitate,pacienţii erau personalităţi slabe,cu resurse adaptative salbe, labile afectiv,plângăreţe,retrase sau puţin sociabile.

    Ca şi în cazul altor nevroze şi nevroticul depresiv poate uza de simptomele sale,în sensul unui "beneficiu secundar".S-a vorbit mult de importanţa relaţiilor dintre părinţi şi copii.Melanie Klein (1948) propune termenul de poziţie depresivă, ca stadiul pe care ar trebui să-l străbată copilăria.Dacă relaţiile cu mama se rezolvă pozitiv,poziţia depresivă ar fi rezolvată şi invers (când viaţa ulterioară s-ar desvolta ca un depresiv).

    Şi Snaith (1981) arată importanţa unor pierderi la vârste precoce (10-15 ani),deşi numeroşi indivizi pot trece uşor peste aceste pierderi dacă există un suport psihologic şi social.Legătura dintre moartea părinţilor şi depresie poate avea o explicaţie şi prin intermediul unor factor ereditari.

   Studiind evenimentele recente (sub 6 luni) la un lot de pacienţi,Paykel şi colab.(1969) găseşte următoarele situaţii:

    -creşterea certurilor cu soţul;

    -separarea între soţi;

    -începerea unui alt tip de muncă;

    S-au mai incriminat şi alţi factor:plecarea unui membru de familie,boli,decese în familie.Totuşi,trebuie văzut în ce măsură aceste motive sunt cauza sau efectul tulburărilor din cadrul unei nevroze depresive.

     În nevroza depresivă s-au implicat de asemenea numeroase cauze sociale.Am văzut mai sus importanţa dinamicii familiale.O serie de evenimente ca scăderea statutului social,profesional sau economic,disparitatea între aşteptare şi realizare au de asemenea un rol important.Un argument important privind importanţa cauzelor sociale este actuala creştere a depresiei la femei (graţie statutului social mai scăzut,scăderii autostimei şi aspiraţiilor).

   Mariajul ar proteja mai mult pe bărbaţi decât pe femei.După Brown (1978) următorii factor ar favoriza apariţia mai frecventă a nevrozei depresive la femei:

     -prezenţa a peste 3 copii peste 14 ani;

     -lipsa mamei înainte de 11 ani;

     -lipsa de relaţii de intimitate cu soţul sau prietenul;

     -statutul de neangajat într-o profesie;

     O mare importanţă în psihodinamica nevrozei depresive îl au o serie de modele cognitive şi comportamentale.După Beck (1967) manifestările dispoziţiei sunt determinate de structura individuală a experienţei individului,mediate printr-o schemă particulară (un set de atitudini,credinţe,prin care individul interpretează mediul său,pe ceilalţi indivizi din jurul său şi pe el însăşi).Aceasta presupune o schemă care de obicei este adoptată încă din viaţa timpurie şi se caracterizează prin concepţii negative privind sănătatea sa.Odată format acest tip de schemă tinde a fi apoi reîntărit.După P.Snaith (1981) apariţia tardivă a depresiei este rezultatul activităţii a trei paternuri cognitive (principala triadă a tulburărilor):

     -o privire negativă asupra lumii;

     -o privire negativă asupra lui;

     -o privire negativă asupra viitorului;

     Depresia apare şi ca o scădere a reîntăririi sociale în scopul realizării unui comportament adaptativ (Liberman şi Raskin,1971).Poziţia teoriei învăţării în această privinţă este că depresia nu este consecinţa primară dar este totuşi consecinţa falsei gândiri.Schema formării depresiei reprezintă un set de atitudini şi credinţe prin care individul interpretează lumea şi propria sa prezenţă în lume.

    Descriere clinică.Individul cu nevroză depresivă apare ca un individ descurajat şi trist,cu un nivel apreciabil de anxietate,cu diminuarea activităţii şi scăderea autostimei şi autoîncrederii.Din aceste motive asistăm la o scădere marcată a iniţiativei,indivizii se plâng de tulburări de concentrare,de greutăţi în memorare şi reproducere,insomnie,tulburări somatice.În unele situaţii,diagnosticul diferenţial cu neurastenia este practic imposibil (gradul de depresie este aici mult mai mare).

Akiskal şi colab. (1978) fac o listă a principalelor elemente care intră în conceptul de depresie nevrotică:

    -contrastul cu psihoza (persistenţa simţului realităţii,lipsa unor simptome ca halucinaţiile sau ideile delirante);

    -boală uşoară (tulburarea de dispoziţie este mai puţin severă şi disturbatoare faţă de unele funcţii fiziologice ca apetit,somn,libidou);

    -coexistenţa unor simptome nevrotice (deşi depresia domină tabloul clinic,se adaugă şi alte simptome nevrotice ca:anxietatea, depersonalizarea, astenia, insomnia etc);

    -prezenţa reactivităţii şi a psihogenezei;

    -depresia se caracterizează printr-o tendinţă de lungă durată de a reacţiona disproporţionat la stres,prin dispoziţie depresivă;

    În acelaşi sens Klerman şi colab.(1979) propun o listă de alte cinci dimensiuni:

     -gradul în care tulburările sunt precipitate de stres;

     -severitatea depresiei;

     -vulnerabilitatea individuală constituţională la depresie;

     -dimensiunea depresiei;

     -influenţa vârstei;

   La tineri şi mai ales la adolescenţi simptomele depresive pot fi evidente sau mascate (de diferite simptome somatice,fugă,insomnii).Adolescentul cu nevroză depresivă apare ca o persoană tristă,nefericită,retras social,necomunicativ,are impresia că este pe cale de a fi abandonat.Mulţi îl consideră stupid,el însăşi se consideră penibil,nerealizat,situaţie în care poate deveni agresiv,certăreţ, bătăuş. Familia a fost mereu incriminată şi în acest tip de nevroză.Din aceste motive au frecvent tendinţa de a fugi de acasă,de a scăpa de tensiunile din familie,mai ales când părinţii se ceartă.Criticismul exagerat,pierderea unei fiinţe dragi au fost factori precipitabţi.

    In lotul nostru pacienţii erau trişti,plângeau uşor,erau astenici şi lipsiţi de elan sau foţă vitală,nu puteau învăţa,aveau tulburări de atenţie şi de memorie.Se mai adăuga hiperestezia,irascibilitatea,senzaţia că nu-şi găseşte drumul în viaţă, oscilaţii în privinţa carierei.Au existat şi idei de sinucidere.

    In alte situaţii,pe fondul depresiv apărea tendinţa de dominare şi de a dicta părinţilor şi mai ales fraţilor mai mici,refuzul de a participa la treburile gospodăreşti,uneori terorizarea sau chiar lovirea părinţilor.Aceste stări pot fi urmate de perioade de apatie şi indiferenţă, instabilitate afectivă,refuzul de a mai vorbi.La toţi pacienţii randamentul în muncă era scăzut,la fete au mai apărut fenomene legate de viaţa sentimentală:inversiune afectivă faţă de băieţi,opoziţie de a se căsători.

    Dintre simptomele de mascare a depresiei am notat de asemenea: impulsiunile dromomanice,lipotimiile ortostatice,scăderea în greutate,tulburări vegetative, preocupări ipohondrice,palpitaţii tahicardie etc.

    Nevroticul depresiv este serios disturbat în activitatea sa,în cazuri serioase fiind inabili pentru muncă,însinguraţi,înclinaţi de a vedea numai aspectele negative ale vieţii.În unele situaţii o asemenea stare necesită chiar spitalizarea.

    Evoluţia bolii poate fi mai rapidă sau mai lentă,în formele cronicizate apar mai ales fenomenele de somatizare,modificările caracteriale se pot imprima apoi ca trăsături de personalitate (pesimism,viziune catastrofică,neîncredere în sine şi alţii pasivitate).Evoluţia îndelungată accentuiază un caracter apatic,cu sentimentul vinovăţiei,poate apare abuzul de alcool sau de droguri,poate face acte impulsive sau antisociale.Degradarea poziţiei sociale se poate datora acestor sentimente de ură şi ranchiună socială pe care le dezvoltă.