background img

Articole noi

Negi genitali - infectia cu Human Papilloma Virus (HPV)

Negi genitali - infectia cu Human Papilloma Virus (HPV)

Sinonime pentru "negi genitali" (condiloame genitale): vegetatii veneriene, veruci genitale.

Cauzele infectiei cu negii genitali (condiloamele genitale) : genotipurile genitale ale papilomavirusurilor umane (PVU) (Virusul Papilloma Uman - engl : Human Papilloma Virus - HPV).

Infectiile cu Human Papilloma Virus (HPV) sunt una dintre cele mai frecvente Infectii cu Transmitere Sexuala. Incidenta lor in ultimele decade a crescut cu 30 %. Se estimeaza ca 10 - 30 % din populatie este infectata cu Virusul Papilloma Uman (HPV), dar doar o mica minoritate dintre cei infectati (cca 1 - 2 %) au leziuni exofitice clinic vizibile.

Perioada de incubatie a Virusului Papilloma Uman (HPV) este estimata la 2 - 3 luni pentru leziunile exofitice, dar poate fi extrem de lunga (ani) pentru leziunile precanceroase si canceroase. Dintre tulpinile de papillomavirusuri umane (PVU) care infecteaza zona genitala, cca 90 % sunt producatoare de leziuni benigne (majoritatea sunt produse de tipurile 6, 11) si numai 10 % au potential de a induce leziuni premaligne si maligne (tipurile 16, 18, 31, 33).

Transmiterea negiilor genitali (condiloamellor genitale) se realizeaza aproape exclusiv prin contact sexual. Transmiterea mediata de obiecte, desi teoretic posibila, nu a fost demonstrata fara echivoc. Prezenta leziunilor vizibile la partener pare sa creasca riscul transmiterii, dar absenta acestora nu previne complet transmiterea. Utilizarea prezervativului reduce transmiterea, dar nu o previne complet, fapt demonstrat de prezenta frecventa a leziunilor suprapubiene.
Factorii de risc pentru transmiterea negilor genitali (condiloamellor genitale) sunt : numarul partenerilor sexuali, frecventa contactelor sexuale, fumatul. Transmiterea perinatala (de la mama la fat) este rara; atunci cand se produce determina papiloame laringiene sau leziuni genitale; incubatia pentru acest tip de transmitere nu este cunoscuta. Cu toate acestea, aparitia de condiloame genitale la un copil dupa varsta de 2 ani poate reprezenta un semn de abuz sexual si trebuie investigat ca atare.

Manifestari clinice - infectia cu Human Papilloma Virus (negi genitali sau condiloamele genitale) poate produce mai multe tipuri de leziuni. Condiloame ano-genitale :

* Condiloame acuminate
Afecteaza mucoasa genitala si tegumentele perigenitale. Pe mucoase apar ca mici formatiuni papuloase roz-rosietice, nekeratozice, care datorita maceratiei capata un aspect albicios. Cresc progresiv in numar si dimensiuni si devin vegetante, "conopidiforme". Leziunile mai mari au suprafata neregulata, digitata, cu aspect caracteristic de "creasta de cocos". Se localizeaza mai ales pe zonele de frictiune coitala maxima.
La barbat afecteaza : santul balano-preputial, inelul preputial, glandul, si mai rar teaca penisului, meatul urinar si uretra terminala.
La femeie se localizeaza in introitul vaginal, pe labii si, in mai mica masura, in portiunea profunda a vaginului.
La ambele sexe se pot dispune si perianal, aceasta zona fiind mai frecvent afectata la homosexuali. Localizarea extragenitala este rara.
Dezvoltarea negilor genitali (condiloamelor genitale) este favorizata de sarcina si de deficitele imunitare. Ele pot involua spontan, dar recidiveaza frecvent si pot persista mai multi ani. Nu este neobisnuit ca intr-un cuplu, leziuni clinic vizibile sa fie prezente doar la unul dintre parteneri.
* Condiloamele plane ale colului uterin.
Reprezinta o forma particulara de negi genitali (condiloamele genitale), care afecteaza colul uterin. Sunt dificil de observat, vizualizarea lor fiind facilitata de aplicarea de acid acetic 5 %. Aceasta metoda are insa o rata de rezultate fals-pozitive de peste 25 % si nu mai este in prezent recomandata. Acest tip de negi genitali au potential oncogen.
* Condilomatoza giganta (tumora Buschke-Lowenstein).
Reprezinta o forma tumorala, agresiva de condilomatoza, cu invazivitate locala, dar bine-diferentiata si fara potential metastazant. Clinic si histologic este considerata o forma de carcinom verucos.
* Papuloza bowenoida.
Se prezinta ca leziuni papuloase multicentrice, izolate sau confluate, de culoare roz, violacee sau bruna. Suprafata lor este neteda sau mamelonata, uneori leucokeratozica. Apare mai ales la adultii tineri si se localizeaza pe penis si pe vulva. Histologic se observa aspecte de displazie si dezorganizare arhitecturala epidermica similare celor din boala Bowen (carcinom spinocelular in situ). Potentialul oncogen al acestei afectiuni impune efectuarea unor controale regulate.

Diagnosticul infectiei cu Human Papilloma Virus (HPV) este clinic in majoritatea covarsitoare a cazurilor. Rareori se utilizeaza metode paraclinice :

* Examenul histopatologic.
Util pentru observarea efectului citopatogen caracteristic unor tipuri de Visur Papilloma Uman (HPV) si pentru evaluarea leziunilor suspecte de transformare maligna. Biopsierea este recomandabila doar in urmatoarele situatii : diagnostic nesigur, lipsa de raspuns la tratament, pacient imunocompromis, prezenta de leziuni pigmentate, indurate, ulcerate.
* Reactie de amplificare genica.
Desi cu aceasta tehnica se pot identifica arii de infectie latenta, valoarea ei in diagnosticul si managementul de rutina al cazurilor de condilomatoza este extrem de limitata. Este utilizata mai ales in scopuri de cercetare.
* La toate femeile cu condiloame acuminate sau cu parteneri avand condiloame acuminate se recomanda examen ginecologic si efectuarea periodica de frotiuri cervicale pentru examen Babes - Papanicolau.

Alegerea metodei terapeutice depinde de mai multi factori : numarul, marimea si localizarea anatomica a leziunilor (negi geniotali), costul, preferintele pacientului sau ale medicului si posibilele efecte adverse.
Metodele aplicabile de catre pacient constau in folosirea unor substante, cu efect citotoxic sau imunomodulator.
Metode aplicabile de catre medic :

* Crioterapia
* Substantele caustice
* Compusi citotoxici
* Metode chirurgicale
o chiuretajul
o electrocoagularea
o fotovolatilizarea cu laser CO2

Nota finala :

* O mica parte (1 - 2 %) dintre cei infectati cu Human Papilooma Virus (HPV) au manifestari clinice vizibile
* Majoritatea indivizilor cu negi genitali (condiloame genitale) (90 %) sunt infectati cu tipuri neoncogene de Human Papilloma Virus (HPV). Cu toate acestea este recomandabil ca pacientele cu negi genitali (condiloame genitale) sau cele cu parteneri avand negi genitali (condiloame genitale) sa fie consultate de un ginecolog si sa efectueze un examen Babes - Papanicolau.
* Negii genitali (condiloamele genitale) au potential recidivant, cu frecventa maxima a recidivelor in primele luni de la initierea tratamentului
* Nici o metoda de tratament nu este semnificativ superioara alteia
* Este recomandabil ca pacientii sa fie informati despre potentialul recidivant al bolii precum si despre optiunile terapeutice disponibile si sa fie implicati in alegerea metodei de tratament

0 comments :

Trimiteți un comentariu

Imparte informatia cu prietenii tai !

Translate

Gasesti materiale suplimentare in articolele urmatoare

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Postări populare

Sanatateverde - Despre plante

O scurta introduce in lumea plantelor ...

Le intalnim la tot pasul, dar necunoscandu-le nu le dam atentia cuvenita: un fir de iarba, o floare, alt fir de iarba ... si-n seva lor, in substantele active depozitate in "camarile" celulelor pot sta vindecarea multor suferinte, alinarea multor dureri. Asistam in zilele noastra la un paradox: in timp ce utilizarea plantelor medicinale este intr-o vertiginoasa ascensiune(atat ca materie prima, in industria farmaceutica, cat si ca utilizare casnica), tot mai putini sunt cei care le pot recunoaste si cunosc perioada optima de recoltare. Este in mare parte urmarea urbanizarii, ruperea lumii de la legatura initiala cu natura si inchiderea ei in cutii de betoane. Natura a trecut pe locul II, urmand a fi vizitata doar la sfarsit de saptamana si atunci in semn de "multumesc" lasand in urma noastra adevarati munti de gunoaie. Deocamdata natura mai indura si inca ne ofera adevarata izvoare tamaduitoare. Folosirea plantelor medicinale are o veche istorie pe teritoriul tarii noastre, parintele istoriei, Herodot, a scris despre iscusinta geto-dacilor in folosirea lor in multiple afectiuni. Romania are un mediu extrem de favorabil pentru dezvoltarea faunei, poate tocmai de aceea se explica ca in tara noastra traiesc peste 3700 de specii de plante (mai mult de jumatate cat are toata europa) si din care peste 700 au caracteristici medicale. Deci haideti sa descoperim lumea plantelor si impreuna cu ea un nou tip de sanatate... SANATATE VERDE